SPORTURI  »  ALTELE  »  ANS

EXCLUSIV Elisabeta Lipă lasă sportul pentru politică! » E gata să renunțe la șefia Agenției Naționale pentru a candida la alegerile din 1 decembrie

Elisabeta Lipă la CE 2024 Szeged FOTO Raed Krishan
Elisabeta Lipă la CE 2024 Szeged FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat sambata, 21 septembrie 2024 09:12 / Actualizat sambata, 21 septembrie 2024 09:12

Elisabeta Lipă își pregătește plecarea din fruntea ANS, spun surse autorizate GSP. Ea intenționează să obțină un loc în Parlament pe listele PSD la alegerile din 1 decembrie

Numită în fruntea sportului românesc în august 2023, Elisabeta Lipă își pregătește discret plecarea de la șefia ANS, susțin surse GSP. Ar fi finalul celui de-al doilea mandat similar după ce a mai condus MTS în perioada 2015-2017, în guvernul Cioloș, într-o formulă în care sportul funcționa sub umbrela unui minister, nu ca Agenție, cum e în prezent.

Lipă ar intenționa să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie pentru a prinde un loc la Senat sau la Camera Deputaților, pe listele PSD.

PSD a înființat special pentru Lipă un post de vicepreședinte

În urmă cu o lună, Elisabeta Lipă a devenit vicepreședinte PSD pe probleme de sport, validată în congresul social-democraților. E un post nou în organigrama partidului condus de Marcel Ciolacu, special înființat pentru a o coopta pe fosta mare canotoare în conducerea PSD.

Elisabeta Lipă lasă sportul pentru politică! » E gata să renunțe la șefia Agenției Naționale pentru a candida la alegerile din 1 decembrie
Elisabeta Lipă, la Congresul PSD

În momentul de față, Lipă ocupă patru poziții majore la nivel de conducere: președinte ANS, președinte al Federației de Canotaj, vicepreședinte COSR și vicepreședinte PSD. La prima dintre ele ar urma însă să renunțe în săptămânile următoare în tentativa de a intra în Parlament. Lipă nu a putut fi contactată momentan pentru a comenta informațiile.

Personal, intru în această competiție politică pentru că doar prin implicare putem schimba lucrurile în bine. Am găsit toată susținerea domnului Ciolacu, care știe că sunt o persoană incomodă. Am ieșit pe ușă, am intrat pe geam
Elisabeta Lipă, președinte ANS, în congresul PSD din luna august

Variante pentru liste: Botoșani, Suceava, București

Elisabeta Lipă ar urma să intre în cursă la Botoșani, unde Sala Polivalentă îi poartă și numele. Surse PSD indică faptul că ar mai fi în discuție variante la Suceava, județul de baștină al fostei campioane olimpice, sau chiar București, unde va fi însă înghesuială mare pe locurile eligibile ale social-democraților. Ea ar aștepta însă în primul rând un fief în care să poată fi numărul unu pe lista PSD.

Elisabeta Lipă lasă sportul pentru politică! » E gata să renunțe la șefia Agenției Naționale pentru a candida la alegerile din 1 decembrie
Simona Radiș și Ancuța Bodnar alături de Elisabeta Lipă Foto: Cristi Preda

Lipă vine în prezent și pe un val înalt de popularitate după Olimpiada de la Paris, unde canotajul a colectat cele mai multe medalii, 5 din totalul celor 9 obținute de sportivii români în Franța.

Au fost de două ori aur și de trei ori argint, performanțe care au ajutat România să se claseze la final pe locul 23 din 84 de națiuni care au cucerit medalii. Au concurat însă atleți din 204 țări, plus echipa refugiaților.

România a înregistrat la Paris cel mai bun parcurs olimpic de la ultimele patru ediții. La cele trei anterioare Parisului, am urcat pe podium doar de patru ori (Tokyo 2021, Rio 2016), iar la Londra 2012 am obținut 7 medalii.

8 medalii olimpice a cucerit Elisabeta Lipă la cinci ediții consecutive ale JO (5 aur, 2 argint, 1 bronz), fiind cea mai medaliată canotoare din istoria Olimpiadelor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
kovax
kovax  •  21 Septembrie 2024, 18:19

Daca a reusit sa bage ANS in faliment atunci inseamna ca are aptitudini pentru a fi politician de top in Romania.

TheWizardOfOz
TheWizardOfOz  •  21 Septembrie 2024, 12:35

Deșteaptă și frumoasă.

dragan
dragan  •  21 Septembrie 2024, 10:28

doamna chestor! o persoana care intra pe geam dupa ce a iesit pe usa nu este o persoana incomoda- e un infractor! ca (mai) toti psd-istii!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează