Everesting de România » Doi frați au străbătut în urcare timp de 23 de ore distanța egală cu înălțimea de 8.848 de metri

La mii de kilometri de Himalaya, doi români au trăit experiența inedită a parcurgerii celor 8.848 de metri pe care îi măsoară cel mai înalt vârf din lume, Everest. Mari iubitori de mișcare în natură, frații Tudor au înfruntat una dintre cele mai dificile provocări, devenind primii reprezentanți ai țării noastre care au intrat pe harta Everestingului. Ce reprezintă? Urcarea unei pante, pe orice munte sau deal din lume, fără întrerupere, dar și fără timp limită, până când se atinge înălțimea „Acoperișului lumii”, luându-se în calcul doar diferența de nivel. 

Ascensiuni pe Postăvaru

După luni de antrenamente, cei doi frați, Ștefan, venit de la malul mării, și George, stabilit în orașul de sub Tâmpa, și-au început aventura sâmbăta trecută, dimineața. Locul de start, baza pârtiei Sulinar, de unde au plecat spre vârful Postăvaru, aflat la 1.799 de metri deasupra nivelului mării. Un traseu de aproape 3,3 kilometri, cu o diferență de nivel de 740 de metri. Vremea nu prea a ținut cu ei. Ploaie, ceață și o temperatură în jur de 15 grade, dar entuziasmul a fost ridicat la cote înalte de mulțimea de rude și prieteni veniți să-i încurajeze. 

„Cu patru săptămâni înainte, fusesem într-o tură de recunoaștere și cam știam ce ne așteaptă, dar nu au lipsit surprizele. Am ales cea mai dificilă variantă, și ca rută, și ca mod de parcurgere. Conform regulilor, am fi putut să coborâm cu un mijloc de transport, bicicletă, ATV, căruță, orice, cu o singură condiție: să o facem pe același traseu pe care am urcat. Am ales să facem totul pe propriile picioare, pentru este adevarata provocare și cea mai apreciată”, povestește Ștefan. 

Chinuiți de coborâre

Primele patru ascensiuni le-au făcut într-un ritm alert, rămânând mereu sub o oră, dar coborârea a început să le pună din ce în ce mai multe probleme. „La primele urcări, am trăit pe pielea noastră diferențele de temperatură. Pe la 1.600 de metri am intrat în plafonul de nori, abia vedeam la un metru în fața noastră. În vârf, ne aștepta vântul puternic, umezeală și vreo 5 grade. Am avut noroc și am prins și momente cu soare, în care peisajul se schimba complet. În special la apus, când totul era învăluit în culori senzaționale. Dar, în paralel, începeam să simțim oboseala”, a detaliat el. 

“Nu ne-am simțit atât de rău ca după competițiile cronometrate, simțim că putem mai mult. Luni dimineață, am reușit să cobor scările și să merg la birou” - Ștefan Tudor

”Au apărut durerile de genunchi și glezne, simțeam cum ne sunt suprasolicitate tendoanele, am făcut vreo două entorse, iar coborârile au devenit din ce în ce mai anevoioase. Prima dintre ele am făcut-o în puțin peste 20 de minute, apoi timpul pur și simplu s-a triplat”, explică Ștefan. Și-au încărcat bateriile la fiecare revenire la punctul de plecare, unde-i aștepta echipa de suport. Zece minute de pauză, care însemnau hrană și schimbarea hainelor ude. 

Lupta cu “Zidul”

Venirea nopții le-a îngreunat și mai mult misiunea, marea încercare fiind o bucată de traseu denumită de localnici „Zidul”, unde înclinația era peste medie. „Când ne-am stabilit ruta, ne-am gândit că este cel mai scurt drum. Dacă am fi ales alt traseu, însemna un ocol de vreo 300 de metri. Am regretat că nu am făcut-o, chiar dacă am fi parcurs mulți kilometri în plus. Din cauza înclinației mari, nu vedeam mare lucru, deși aveam frontalele care luminau bine. Plus că ne împiedicam de smocuri de iarbă și niște șanțuri de drenaj făcute pentru pârtie. Zidul ne distrugea încet, încet, dar am strâns din dinți și am mers mai departe”, adaugă constănțeanul. Au ieșit bine din întunericul nopții și au admirat răsăritul printre nori, continuând să „înghită” metri de ascensiune. 

“Mai sunt români care au realizat Everestingul, dar cu bicicleta, ceva cu totul diferit. În lume sunt peste 160 de persoane care au încheiat cu succes această provocare” - Ștefan Tudor

Aventură cu succes

Punctul final al aventurii a fost atins duminică dimineață, după 23 de ore și 20 minute, timp în care cei doi Tudor au acoperit aproape 9.000 de metri de diferență de nivel. 12 ascensiuni și 11 coborâri, în total un parcurs de aproape 80 de kilometri. Toate datele înregistrate pe ceasurile personale au fost trimise la site-ul oficial everesting.cc, împreună cu filmulețe și fotografii, pentru omologarea reușitei. „Am simțit o bucurie imensă că s-a terminat și ne-am atins obiectivul, dar plecasem la drum cu un gând ascuns. Să bifăm 10.000 de metri, un alt prag al provocării Everestingului. Ar fi însemnat încă două urcări și, psihic, simțeam că nu mai putem. Dar probabil că vom ataca acest prag în primăvara anului viitor”, dezvăluie constănțeanul. 

Urmăriți de urși

Zona aleasă de cei doi este una foarte populată de urși și, chiar dacă nu au dat nas în nas cu masivele mamifere, au văzut peste tot urmele lăsate de acestea. „Am făcut un experiment și am numărat balega de urs de pe traseu. La urcare, erau 12, când am coborât erau 18. Și erau proaspete, chiar pe potecile pe care mergeam noi. Duminică dimineață, când s-a luminat, am văzut urme de gheare exact pe traseu, de parcă ne arătau că ne supraveghează de la distanță. I-am și auzit, iar sora mea, Raluca, și prietenul ei, Nicu, care ne-au asistat pe porțiuni din traseu, i-au și văzut. Am fost norocoși că nu ne-am întâlnit”, mărturisește cu zâmbetul pe buze Ștefan. 

“Pe parcurs am fost însoțiți de un alt iubitor de mișcare, Vasile, care ni s-a alăturat chiar la fața locului și a mers alături de noi” - Ștefan Tudor

Ultramaratonul de anul trecut

Ștefan Tudor nu se află la prima experiență inedită, anul trecut parcurgând în alergare de la cel mai jos punct din România, plaja de la Marea Neagră, până la cel mai înalt, vârful Moldoveanu, la 2.544 de metri. Un ultramaraton de 473 de kilometri care a durat 7 zile și 2 ore, unde a fost însoțit pe prima parte de un alt constănțean, Mihai Nenciu, înlocuit după o accidentare de George, fratele lui Ștefan. 

Citește și alte știri din sporturi

Irina Begu nu a vrut să riște și a renunțat la deplasarea în Serbia: „Era prea mult să stau acolo trei săptămâni”

Irina Bara a renunțat să mai joace în Serbia, după cazurile de coronavirus de la turneul lui Djokovic: „Au fost prea relaxați!”