EXCLUSIV "Plângem acum, ne descărcăm, dar ne urcăm în barcă și uităm!" » Campioana mondială Gianina Beleagă, interviu eveniment pentru GSP

Gianina Beleagă și Ionela Lehaci-Cozmiuc au câștigat la Mondialele de la Plovdiv al doilea titlu consecutiv, o performanță remarcabilă. La 23 de ani, barca de dublu vâsle, categorie ușoară, este o mare promisiune pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde și cele două românce vizează aurul.

Gianina a povestit pentru Gazetă cum a fost cursa de la Plovdiv, prin ce momente au trecut după Europenele de la Glasgow, când au terminat pe 4, care sunt tabieturile cuplului din barcă, ce fac când nu se înțeleg și, mai ales, ce și-au spus în drumul spre podiumul de premiere!

- Gianina, nu începem cu Mondialul de la Plovdiv, ci cu Europeanul de la Glasgow! Voi ați fost una dintre bărcile care nu au luat medalie acolo. A fost frustrant, nu, să vezi că alte șapte ambarcațiuni românești urcă pe podium, nu și voi, campioanele mondiale!
- De acasă ni s-a spus că suntem favorite. Pentru noi a fost frustrant, îmbucurător pentru echipele celelalte. Știam că am muncit mult și credeam că vom fi pe podium. Așa a fost să fie, am dat tot și acolo. Cred că ne-a ambiționat eșecul ăla. Poate am avut nevoie de asta.

- După cursă, toată lumea vă încuraja spunându-vă că nici în 2017 nu ați câștigat și apoi ați devenit campioane mondiale. S-a repetat și acum, culmea!
- Se pare că așa am făcut, însă nu am programat nimic. Normal că ne-am fi dorit o medalie și la Europene, dar nu s-a putut! Noi am auzit încurajări de genul, o să fie bine la Mondiale, dar nu se făcea altceva decât să se pună presiune pe noi.
Reprizele de plâns

- Ați plâns după cursa aia?
- Nu am plâns acolo, la bază, la Glasgow, dar când m-am întors și mi-am văzut prietena cea mai bună, pe Mădălina Cașu, venind spre mine, m-a luat în brațe și nu am mai putut să mă abțin. Apoi am mai dat câteva reprize de plâns în cameră, m-am mai uitat o dată la cursă și am plâns mult, apoi am zis că nu o să mă mai uit la cursa aia până ce nu-mi trece. Am plâns în ziua respectivă și a doua zi. Ne-am spus: "Plângem acum, ne descărcăm, dar ne urcăm în barcă și uităm!"

- Ionela a plâns și ea?
- Normal. Pentru că ne doream medalia aia. Ne-o doream. Și estetic arăta bine, era frumoasă. Poate așa a fost să fie, ne bucurăm de asta, care e mult mai valoroasă pentru noi.

- Ajungem la Plovdiv. Nu v-a ieșit cursa din serii? Pentru că nu ați câștigat-o!
- Ba da, ne-a ieșit exact cum am vrut! Nu a fost scopul să câștigăm, ci să ne calificăm în semifinale, ceea ce însemna că trebuia să terminăm în primele două. Nu avea rost să ne batem din prima cursă noi și olandezele, scopul nu era ăla. În finală trebuia să arătăm ce putem.

- Le-ați dat momeală, cum se spune, pe românește?
- Cred că nici ele nu au tras cursa la maximum. Noi însă, de la 1.000 de metri, am început să o calmăm. Ele au menținut ritmul. De asta s-a creat acea distanță și toată lumea a zis că Olanda e favorită. Să nu subestimăm niciodată forța și determinarea a două moldovence, am spus atunci. Nici anul trecut nu ni s-au dat mari șanse, și am arătat că din voința noastră, a celor de lângă noi, am câștigat aurul mondial.

Trei medalii de aur la Plovdiv

- E un loc favorit Plovdiv acum pentru voi? Acolo ați câștigat și medalia mondială la tineret anul trecut!
- Eu l-am câștigat și la juniori, în 2012, la 8 plus 1. Am câștigat la toate categoriile de vârstă, trei titluri. Ne-am antrenat normal și cred că puteam câștiga oriunde! Plovdiv rămâne însă o bornă importantă în viața noastră.

- Surpriza din cursa asta au fost americancele?
- Dacă ne luăm după Cupa Mondială, da, pentru că acolo nu au venit pe podium, dar una din componentele bărcii e medaliată cu bronz în 2017. Surpriza pentru mine au fost elvețiencele care anul trecut au venit în finala B, iar anul acesta ne-au luat medalia de la Europene.

- Uitându-ne pe cursele de la categorie ușoară, în ultimul timp, rivalitatea e foarte mare? Sunt multe bărci valoroase?
- Da, sunt multe valori apropiate. E concurență, au mai venit alte bărci, anul trecut erau 5, acum sunt vreo 7. Poate și datorită faptului că aici sunt fete care cântăresc 57 de kilograme, e cumva un limitator de putere! Important e că ecartul nostru din finală a crescut de la 20 de sutimi în 2017 la o secundă și jumătate în 2018.

"Am vrut să fim altfel!"

- Ați apărut cu ciorapii tricolori anul trecut. Anul ăsta ați scris pe ei și acel "We are the best". Cine a fost cu ideea?
- Eu am scris! Șosetele sunt ale mele, sunt aceleași de anul trecut. Mă întrebam cu Ionela, dacă nu venim pe locul 1, ne mai afișăm cu ele? Și am zis că da, pentru că pentru noi suntem cele mai bune! Dacă veneam de la locul 4 în jos, nu le mai vedea nimeni, nu mai ajungeam pe podium!

- Când le-ai făcut, în dimineața cursei?
- Da, de dimineață. Am avut antrenament la 6 dimineața, pentru că în fiecare zi am făcut antrenament, chiar dacă aveam cursă sau nu, antrenament în care am vâslit 8 kilometri, cu starturi tehnice la fiecare capăt. Cât să ne înviorăm și să mai transpirăm puțin!

- Să vă înviorați la 6 dimineața?
- Da, ieși pe apă imediat, faci două ture de 4 kilometri și apoi te întorci în cameră. Am mâncat ce-am putut, aveam oricum kilogramele, nu am avut probleme cu ele.

- Cântarul se face când?
- Cu două ore înainte de cursă. Când am venit în cameră de la antrenament, atunci am scris șosetele. Cu pixul! M-am chinuit un pic, dar a ieșit bine. Ideea o aveam de acasă. Să vedem cu ce putem veni nou!

- Ionela și-a păstrat și ea potcoava norocoasă! Acum ați venit și cu taipurile tricolore.
- Le-am avut și anul trecut la mână. Nu l-am avut eu la genunchi, dar anul trecut nu aveam nevoie. Nu țineam să-l pun nici anul ăsta, dar dacă mă supără genunchiul...M-ași fi lipsit de el!

- În cursă v-ați zis ceva?
- Da, am spus! În prima mie am strigat eu "calm". Știam că suntem în primele 3! Ionela nu a strigat, m-a auzit. La mie am mai spus un "hai!". Știam că vor întări și celelalte. Am simțit acel "hai" și din partea ei, chiar dacă ea nu a zis nimic. Apoi la 1.500 iar am zis un "hai!". Când mai erau 250 de metri am strigat "rupe", adică să rupem ritmul, cât mai puteam. Și ne-am dus! Monosilabisești într-o cursă, nu ai timp de povești!

- Au fost mulți suporteri în tribune. Voi îi auziți?
- Da, îi auzim, dar ne concentrăm pe ce ne strigă antrenorii de pe biciclete. Fluierăturile lor și indicațiile lor tehnice, și de la domnul Mircea Roman, și de la domnul Vasile Măstăcan, antrenorii noștri.

- Probabil că știți acum și ce fluieră și cum!
- Normal, le cunoaștem dintr-o mie! Încercăm să fim lucide, să le auzim indicațiile, să le luăm în considerare, pentru că ne ajută, ne calmează. Sunt indicații tehnice scurte, pe care noi le înțelegem: "mân-o, învârte-o, ia-o din atac, așa, bine!"

- E vreun dans, sârbă?
- Sunt indicații specifice. "Mân-o" înseamnă să mâni barca, să nu o lași să se afunde, să o iei cumva de sus, să nu se oprească. Să te duci din elan. "Ia-o din atac", la fel!

Șalupa cu noroc

- În cursă, cum îți dai seama pe ce loc ești?
- Eu mă ghidez după șalupa care filmează cursa! Se duce de obicei pe culoarul celui din față. La început a stat la Marea Britanie, în dreapta, și apoi am văzut că vine la noi. Atunci m-am liniștit. Mi-am spus: "Uff, suntem bine!".

- Ai simțit vreodată că nu mai poți, că leșini în cursă?
- De multe ori. Uite, în semifinale, anul trecut, la Mondiale, mi se înnegrise câmpul vizual. Și mai aveam vreo 200 de metri. Ca stroc trebuie să storci toată energia și din numărul 1. Ridici cadența, poate mai are colega ta energie. Nici nu am putut să mă bucur la final. Nu mai puteam. Au venit medicii, mi-au pus gheață. E groaznic în momentele alea.

- Cum a fost anul ăsta comparativ cu 2017!
- Am avut mai mulți kilometri de făcut, dar acum, după ce am câștigat Mondialul, nu pot să zic că a fost mai greu! Cred că rezultatul ăsta te face să uiți la ce cazne ai fost supus!

- De unde știi că ați făcut kilometri mai mulți?
- Avem în fiecare săptămână afișat programul de pregătire. Anul trecut, la volum mare, intensitate medie, aveam bucăți de 37 de minute. Anul acesta timpul a crescut la 45 de minute. Ar veni peste 10 kilometri pe o bucată. Deci peste 21 de kilomteri total pe antrenament, plus încălzirea. Sunt mai mulți kilomteri anul ăsta. La anul ne așteptăm să facem și mai mult, va fi calificarea pentru Jocurile Olimpice.

- Te mai cerți cu Ionela?
- Ne mai contrazicem. După cursă, când veneam la ponton, ne-am dat declarații de dragoste: "Ești cea mai tare! Nu, tu ești cea mai tare! Te iubesc! Și eu te iubesc. Scuze pentru anul ăsta. Nu contează!" Ne mai contrăm, anul ăsta nu au fost la fel de multe, creștem și noi, ne maturizăm, avem de învățat pe toate planurile. Țelul nostru e comun și de aceea trecem peste orice neînțelegere. 

8 a fost locul ocupat de Gianina Beleagă și Ionela Cozmiuc la Jocurile Olimpice de la Rio, prima cursă majoră din carieră. Aveau 21 de ani

4 a fost poziția pe care Beleagă și Cozmiuc au terminat la Europenele din 2017 și 2018, ratând de fiecare dată podiumul

2 medalii de aur la Mondiale au acum în palmares româncele, care au fost cele mai tinere concurente în finala de la Plovdiv

Tradiția continuă

România are o tradiție aparte la barca feminină de categorie ușoară. "Tricolorele" au câștigat trei titluri olimpice de când proba a devenit una olimpică, în 1996: Constanța Burcică și Camelia Macoviciuc (1996), Constanța Burcică și Angela Alupei (2000 și 2004).

Până în 2017, când Gianina și Ionela au câștigat titlul mondial, România nu reușise acest lucru la un Campionat Mondial. Camelia Macoviciuc și Angela Alupei le-au încurajat din tribună, la Plovdiv, pe cele două românce, ele asistând live la cursă.