SPORTURI  »  ALTELE  »  JO DE IARNĂ 2018

EXCLUSIV Situația incredibilă a unui sportiv român cu câteva zile înainte de JO: "Ești, nu ești, ba ești"

Articol de - Publicat joi, 01 februarie 2018 13:43

În lot pentru Jocurile Olimpice de iarnă care urmează să înceapă pe 9 februarie, boberul Paul Muntean a fost exclus luni, iar ieri a fost reprimit, la intervenția COSR, însă participarea lui la competiţie nu este sigură.

Cu doar trei zile înainte de plecarea în Coreea de Sud, la JO de iarnă de la PyeongChang (9 februarie - 25 februarie), un bober din delegația României a fost exclus din lot! Era înlocuit cu o altă sportivă, conform unui anunţ afişat pe 30 ianuarie, pe site-ul COSR

Este vorba despre Paul Muntean, 33 de ani, împingător stânga în bobul de 4, calificat la JO, prin realocarea locurilor, după forfaitul echipajelor Olandei și Slovaciei. Paul face acest sport din 2003, fiind unul dintre cei mai experimentaţi boberi din ţară. 

"Nu mi-a venit să cred. Eram acasă, la Baia Mare, luasem din banii mei biletul de avion spre București, unde trebuia să ajung marți, să mă alătur lotului, la Izvorani. Mergeam pe acreditare de rezervă, din cauza regulamentului CIO, dar eram titular în bobul de 4! Dar luni m-a sunat secretarul general al Federației de bob și sanie, Florin Țicu. M-a anunțat că s-a decis ca în locul meu, la Olimpiadă, să meargă pe acreditarea de rezervă o sportivă, Beatrice Puiu, pentru echipajul feminin de bob dublu. Am cerut explicații. Mi-au spus că cei de la COSR au luat decizia, fiindcă fetele au șanse la un loc mai bun. Le-am zis că nu las lucrurile aşa, că e dreptul meu şi că mă duc la presă". 

"Nu vreau locul nimănui!"

Muntean povesteşte că, ulterior, Florin Ţicu a încercat să treacă de COSR şi să anunţe la CIO că renunţă la un alt coleg de-ai săi din echipajul de bob 4. "Nu am fost de acord. Am zis că mai bine nu merg la Olimpiadă decât să iau locul unui coleg care a muncit pentru asta. Cum adică? Mă reprimeau pe mine, că nu am cedat, dar îi făceau acelaşi lucru unui alt sportiv. Nu puteam să fiu părtaş la aşa ceva!", a spus Paul. 

Mihai Covaliu, preşedintele COSR, a comentat: "E mai ușor să dai vina pe COSR. Dar noi nu avem dreptul să facem selecție. Criteriile de participare la Olimpiadă sunt doar poziţia în clasamentul mondial și propunerile federațiilor".

Regulamentul CIO: doar o rezervă de delegaţie

Conform regulilor CIO, dacă o ţară califică la JO ambele echipaje, de bob 4 şi de bob dublu, doar 5 sportivi sunt acreditaţi direct, iar al 6-lea are acreditare de rezervă, cum era cazul lui Muntean. Tot din această postură, el a participat şi la JO Soci 2014, în echipajul de bob 4. Dar acum, calificarea in extremis şi a echipajului de dublu bob feminin a schimbat lucrurile. Iar regula CIO e clară: doar o acreditare de rezervă pentru toată delegaţia de bob!

"Da, am decis să meargă o rezervă la fete, dar noi nu am spus niciodată că în locul lui Muntean. Încercăm să mai obţinem încă un loc de rezervă pentru el. Oricum, el merge la Olimpiadă şi va concura", a încercat să dreagă lucrurile Florin Ţicu, secretarul general al FRBS. 

Ieri la prânz: "Vino că mergi la Olimpiadă!"

Paul Muntean a contactat Gazeta Sporturilor pentru a-şi spune povestea. Exact când pleca, a primit un telefon. Era anunţat, la nici 48 de ore de la excludere, să vină la Izvorani, că face parte din lot şi merge la Olimpiadă! Cu doar o zi înainte de plecarea lotului spre JO! 

Covaliu: "Încercăm să îndreptăm această eroare!"

Mihai Covaliu, preşedintele COSR, a explicat de ce această întorsătură: "Noi încercăm să ajutăm sportivul şi să îndreptăm o eroare. Muntean şi-a câştigat în concursuri dreptul de a fi în bobul de 4 la Olimpiadă. El era în lot, avea bilet de avion, avea echipamentul personalizat. Federaţia de bob şi sanie ni l-a dat pe lista iniţială. Apoi au schimbat! Dar nu merge aşa! Am decis în Comitetul Executiv COSR ca Muntean să facă parte din lot, chiar dacă, deocamdată, ca rezervă la bob rămâne şi Beatrice Puiu. Facem toate eforturile ca el să poată să participe la Olimpiadă! Deocamdată nu avem un răspuns sigur, dar important e că el merge cu lotul. Până începe concursul de bob sperăm să putem obţine acreditare pentru el". 

"Nu am nimic cu Beatrice, dar eu am fost în bobul de 4 care s-a calificat. Ea era într-un alt echipaj, nu în cel care a obţinut locul la Olimpiadă. Îi mulţumesc domnului Covaliu, fiindcă datorită COSR am fost reinclus în lotul olimpic. Sper să şi pot concura la Olimpiadă" Paul Muntean, bober 

"Acum nu e timp să căutăm vinovaţi pentru situaţia cu Muntean. Vom vedea cine şi cum a greşit, dar după Olimpiadă. Acum sportivii trebuie să aibă linişte" Mihai Covaliu, preşedinte COSR

La JO Soci 2014, Paul Muntean a fost în bobul de 4, care a terminat pe locul 21 din 30 de echipaje.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (9)
881515195362898
Rody Mincu  •  11 Februarie 2018, 11:41

Pacat de munca depusa de sportivii romani, dar la ce ne putem astepta ?? In sport ca in toate domeniile de activitate ale acestei tari cine castiga? .....

10215481708939553
Ovidiu Iatcu  •  03 Februarie 2018, 19:04

Cunosc foarte bine echipa de sanie a Romaniei si antrenorul ei... Nu si pe noul, lipit ca timbru pe plic sa vada si el lumea (cica e antrenor de simplu... mai da fie! ) Stiu si situatia unui sportiv la skeleton care a participat la concursurile de calificare pe buzunarul lui si ajutorul prietenilor sau romanilor stabiliti in diferite colturi ale lumii... Absolut toti vorbesc de nedreptatile de la varful federatiei si ma intreb de ce nimeni nu spulbera cloaca aia de smenari si putori, inlocuindu-i cu manageri si sportivi competenti...

1901318473230597
Terry Demetriad  •  02 Februarie 2018, 22:49

Paulica, ceea ce se intampla este o mizerie creeata de oameni fara pricipii si valori, acelasi lucru l am patit in 2006 pentru Torino, exclus fara motiv din lotul olimpic , te sustin daca ai nevoie de ajutor, acesti oameni nu au ce cauta in sportul romanesc , rusine !

Vezi toate comentariile (9)
Comentează