Articol de GSP - Publicat sambata, 16 aprilie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 16 aprilie 2011 14:17
Orchestra Filarmonicii din Londra va începe în luna mai să înregistreze imnurile naţionale ale celor 205 ţări care vor participa la Jocurile Olimpice din 2012 (27 iulie - 12 august), organizate în capitala Marii Britanii, informează mediafax.
Compozitorul, dirijorul şi violoncelistul Philip Sheppard va fi coordonatorul înregistrărilor care vor fi auzite la decernările medaliilor şi la ceremoniile de întîmpinare ale loturilor olimpice. Înregistrările vor începe în luna mai, la Abbey Road Studios din Londra.
Muzicienii trebuie să participe la înregistrări cel puţin 50 de ore, în şase zile, pentru a finaliza proiectul.
Sheppard a declarat că speră ca posibilitatea de a înregistra la celebrele Abbey Road Studios îi va inspira pe muzicieni şi îi va face mai creativi.
Pe de altă parte, Sheppard a declarat că lucrează la imnuri din octombrie 2010, pentru ca fiecare să aibă unitate.
El a mai specificat că din fiecare imn va fi înregistrat maximum un minut şi că aceasta a fost marea provocare pentru muzicieni, care au dorit să "condenseze" substanţa fiecărei partituri.
"Imnul statului Uruguay are şase minute şi jumătate, aşa că la un anumit punct trebuie să tăiem din el, fără să jignim ţara respectivă", a mai spus el.
"Intonarea imnurilor la ceremoniile de decernare a medaliilor este una dintre cele mai emoţionante părţi ale Jocurilor Olimpice şi a fost un moment incredibil pentru mine la Olimpiada de la Moscova şi cea de la Los Angeles", a declarat, la rîndul său, Sebastian Coe, preşedintele Comitetului de Organizare al JO 2012 şi dublu campion olimpic.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”