SPORTURI  »  ALTELE  »  SALONUL AUTO DE LA FRANKFURT

GALERIE FOTO + VIDEO » Noul Duster, un pic conservator » Cum arată cel mai vândut model din gama Dacia

FOTO: Vali Damian +10   FOTO
FOTO: Vali Damian

Articol de - Publicat marti, 12 septembrie 2017 12:24

Cel mai vândut model din gama Dacia, cu peste un milion de unități vândute în cei 7 ani de existență, n-a modificat prea multe la exterior. Duster este așteptat în România pentru luna ianuarie a anului viitor, iar prețul de bază va fi cu câteva sute de euro mai mare față de generația actuală (10.900 de euro TVA inclus).

Alfa Romeo, Peugeot, DS, marca premium a grupului PSA, Fiat, Infiniti, Jeep, Nissan, Mitsubishi și Volvo n-au venit la Frankfurt. Fie n-au avut nimic important de arătat, fie preferă să-și organizeze propriile evenimente pentru a fi în centrul atenției. Dacia nu face din grupul rebel pentru că a venit în Germania cu arma lor cea mai importantă: Duster, ajuns acum la cea de-a doua generație. Deocamdată cu SUV-ul pe care-l știm cu toții, cel cu 5 locuri, însă un pic mai lung, 4,5 metri lungime, cu 20 de centrimetri mai mult față de generația anterioară. În 2018, Dacia pregătește surpriza: Grand Duster-ul cu 7 locuri și cu o lungime de 4,7 metri. Așa se vorbește pe la colțuri după abandonarea proiectului Lodgy.

7 aniau trecut de la lansarea primei generații de Dacia Duster, timp în care s-au vândut peste un milion de unități

Noua culoare, Orange Atacama

Blocurile optice frontale, cu lumini de zi LED, sunt acum mai late și oferă impresia de "lățime", deși dimensiunile lui Duster sunt aceleași indiferent de generație. Parbrizul a fost mutat mai in față cu 100 mm și este mai înclinat decât în trecut pentru a accentua impresia de mai mult spațiu în habitaclu. La Frankfurt, Dacia a prezentat și culoarea oficială a lui Duster, o nuanță nouă botezată Orange Atacama. Reprezentanții mărcii au precizat că vor exista 9 culori exterioare în gama lui Duster.

332 800 de unitățis-au vândut în lume, în primul semestru din 2017, creşterea fiind cu aproape 12%. În Europa, cota sa de piață crește cu 0,1 puncte (până la 2,6 %), în regiunea Eurasia cu 0,2 puncte (până la 3,2 %) și cu 7 puncte în Maghreb (până la 23,5 %)

Stopuri pătrate, la fel ca la Jeep Renegade

Modificarea principală în partea posterioară a lui Duster este reprezentată de blocurile optice. Stopurile sunt acum pătrate cu patru "zone" LED distincte, idee introdusă deja în gamă în momentul lansării noilor modele Logan și Sandero. Există aici o problemă în ceea ce privește originalitatea. Blocurile optice pătrate seamănă izbitor de tare cu ale altui SUV, Jeep Renegade. Scutul de protecție din spate, de culoare crom satinat, are acum dimensiuni mai mari față de generația anterioară.

44sunt țările unde este comercializată marca Dacia, iar 22 dintre ele au stabilit în primul semestru recorduri în materie de cotă de piață sau de vânzări

Ecranul MediaNav, în sfârșit, poziționat mai sus

Interiorul vine în primul rând cu o nouă planșă de bord, orientată spre șofer datorită formei sale. Display-ul MediaNav Evolution este, în sfârșit, poziționat mai sus, ușor lizibil, iar butoanele de comandă sunt dispuse sub forma unei claviaturi, dând astfel o notă modernă habitaclului. Comenzile sistemului de climatizare automată amintesc prin forma lor rotundă de cele trei aeratoare dispuse în partea superioară a planșei de bord. Volanul este reglabil în înălțime (40 mm) și în adâncime (50 mm). Acest volan cu patru brațe este disponibil în noua gamă Dacia, având integrat în centru comanda claxonului.

Motorizările rămân aceleași

Dacia Duster s-a prezentat în Germania cu motorizările știute. Propulsorul turbo pe benzină 1.2 TCe cu 125 CP (în versiunile 4X2 și 4X4), asociate cu o cutie de viteze manuală, și 1.6 SCe cu 115 CP. Dieselul este reprezentat de către 1.5 dCi cu 90 CP în versiunea 4X2 și 110 CP în versiunile 4X2 și 4X4, combinate cu o cutie de viteze manuală. Motorul dCi 110 CP (în cazul versiunii 4X2) poate fi echipat cu cutia de viteze automată cu dublu ambreiaj EDC.

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează