Articol de Mirela Neag - Publicat miercuri, 24 decembrie 2008 00:00
Ministrul Monica Iacob-Ridzi s-a prezentat ieri la sediul ANS, iar Octavian Belu i-a cedat cabinetul său
Dacă în programul fostului Guvern Tăriceanu sportul nu a fost pomenit nici măcar o singură dată, noul executiv, condus de Emil Boc, pare mult mai preocupat de acest domeniu decît oricare altul. Săptămîna trecută a fost reînfiinţat Ministerul Sportului şi Tineretului, iar ieri Monica Iacob-Ridzi a fost instalată în noua funcţie în cadrul unei ceremonii la care a fost chiar primul-ministru. ;)
Pariu pentru 2012
"Am uitat să facem sport. Preferăm să stăm mai mult în faţa calculatorului, în maşină, la televizor. Copiii au ajuns să fie atraşi mai mult de consumul de droguri, de violenţă sau de găştile de cartier în loc să facă sport. Cred că noul minister are o mare răspundere pentru a încuraja sportul ca mod de viaţă", a susţinut premierul Boc. Acesta a mai spus că Guvernul pe care-l conduce şi-a propus să stopeze şi declinul sportului românesc. "Din nefericire, asistăm la un declin al performanţei sportive. Practic, pregătirea viitoarei Olimpiade începe acum şi rezultatele de la Londra 2012 vor depinde de modul cum va înţelege doamna ministru, împreună cu echipa sa, modul de a o pregăti".
La rîndul său, Monica Iacob-Ridzi a dat asigurări că nu se va concentra doar pe tineret. "Atît sportul de masă, cît şi cel de performanţă vor fi pentru mine o prioritate. Vreau să revenim la rezultatele care ne-au consacrat", a afirmat prima femeie care va conduce sportului românesc. :)
Belu atenţionează
Prezent la ceremonie, preşedintele ANS, Octavian Belu, a dorit să precizeze că activitatea sportivă nu trebuie să fie perturbată de problemele administrative. "Depinde numai de noi ca această reînfiinţare a ministerului, dorită de toată lumea, să fie benefică pentru sportul şi tineretul din România". Belu, care a acceptat să colaboreze din funcţia de secretar de stat cu noul ministru, i-a cedat lui Ridzi biroul său, urmînd ca în scurt timp să-şi amenajeze un nou spaţiu de lucru. Octavian Belu şi-a petrecut restul zilei în biroul vicepreşedintelui Valentin Vasilescu.

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”