Articol de Roxana Fleşeru, Mirela Neag - Publicat joi, 11 iulie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 10 iulie 2013 21:52
FR Arte Marţiale şi FR Kempo aşteaptă, azi, ca MTS să le vireze 1,6 milioane de lei pentru cele 159 de medalii europene şi mondiale cîştigate în primele 4 luni ale acestui an.
Ashihara, Ju Jitsu, Karate Eureka, Skdun, Qwan Ki Do, Wado Kai, Kick box, Kempo, Shotokan Fudokan, Kumite, Fukugo, Enbu, Pomsal, Speed Kick & Kyokpa. Nu e o listă cu nume proprii japoneze. Sau chinezeşti.
Sînt doar cîteva dintre disciplinele, stilurile artelor marţiale şi ale karatelor. Şi dacă numărul acestora ar fi înmulţit cu doi sau chiar trei, cam cîte Campionate Mondiale şi Europene sînt organizate în fiecare an, rezultă numărul de competiţii pe care Ministerul Tineretului şi Sportului este obligat să le recunoască atunci cînd vine vorba despre premierile karateka români. Sportivi care se întorc acasă cu medalii de aur, argint şi bronz sau se clasează pe locurile 4-6.
După statisticile ultimilor ani, România poate fi declarată campioană mondială şi europeană absolută la arte marţiale şi karate. Toate cele şapte federaţii naţionale recunoscute şi finanţate de MTS adună în fiecare an sute de medalii. Topul este condus de FR Arte Marţiale şi FR Kempo, iar codaşă este FR Taekwondo, care este şi singura olimpică.
Sute de medalii ori zeci de competiţii la care se adună numărul antrenorilor este înmulţit apoi cu sume cuprinse între 2.000 şi 8.000 de lei. Cifra rezultată este cu 6 zerouri. Sînt milioane de lei pe care MTS trebuie să le vireze în conturile acestor federaţii ca premieri în urma succeselor realizate de acestea în lume.
Trei dosare, trei competiţii: 1,6 milioane lei
De exemplu, astăzi, ministrul Nicolae Bănicioiu se întîlneşte cu preşedinţii FR Arte Marţiale şi FR Kempo. Cei doi i-au trimis şefului MTS spre aprobare trei dosare de premiere în valoare totală de 1,6 milioane de lei, adică 350.000 de euro.
Două sînt ale FR Kempo: CM seniori, 51 de medalii (17 aur, 20 argint şi 14 bronz), 659.000 lei şi CE seniori şi juniori, 14 medalii dintre care 4 pe echipe (10 aur, 4 argint), 428.000 lei. Al treilea este al FR Arte Marţiale: CE Karate Skdun, 104 medalii, dintre care 28 sînt de aur, 485.000 lei. Iar acestea sînt doar trei competiţii desfăşurate în lunile martie-aprilie!
"O anomalie ce trebuie să dispară"
"Nu am ce face. Trebuie să le aprob pentru că au în spate Legea sportului şi alte ordine ministeriale semnate de predecesorii mei", a declarat ieri ministrul Bănicioiu. Demnitarul este decis însă să pună capăt acestor anomalii existente în sportul românesc. "Nu poţi avea şapte Campionate Mondiale şi şapte Campionate Europene într-un singur an! Aceste federaţii au ajuns să primească mai mult de jumătate din banii alocaţi pentru premieri pe întreg sportul românesc! Ceva nu este în regulă! Tocmai de aceea, săptămîna viitoare, la şedinţa Consiliului Naţional, voi face cîteva propuneri în acest sens", a adăugat şeful MTS.
Conform legii, sportivii clasaţi pe locurile 1-6 la CM şi CE în discipline neolimpice, precum şi antrenorii, medicii şi toţi cei care au făcut parte din echipa tehnică sînt premiaţi cu pînă la 40% din cuantumurile prevăzute în cazul disciplinelor olimpice.
Astfel, un karateka medaliat cu aur mondial primeşte 8.000 lei, cu argint, 5.500 lei, cu bronz, 4.500 lei. La CE, locurile 1-3 sînt recompensate cu 6.200 lei, 3.500 lei şi, respectiv, 2.800 lei.
2012: arte marţiale, 7 milioane lei, tir, 3.295 lei
Anul trecut, MTS a acordat premii pentru medaliile cucerite de sportivii români la CM şi CE în valoare totată de 15 milioane de lei. Jumătate din bani s-au dus însă spre cele 7 federaţii de arte marţiale şi karate. În schimb, FR Gimnastică şi FR Canotaj au primit cîte 1,2 milioane de lei, FR Haltere, 1,4 milioane de lei, FR Scrimă a încasat 363.000 de lei, iar FR Tir, 3.295 lei!
"Această situaţie nu trebuie să mai continue! Au fost cazuri în care a trebuit să premiem medalii obţinute la Europene la care au participat 6 ţări, iar românii s-au întors cu zeci de medalii. Şi nouă ne este dificil să verificăm veridicitatea acestor performanţe" (Carmen Tocală, secretar de stat MTS)
"La Europenele de Karate Skdun din aprilie, unde România a cucerit 104 medalii, am stat şi m-am întrebat cînd s-au mai întrecut sportivii dacă imnul a fost cîntat de atîtea ori?!" (Carmen Tocală, secretar de stat MTS)
Taekwondo, singura disciplină olimpică
Dintre cele 7 federaţii naţionale de arte marţiale şi karate, doar una singură are disciplina inclusă în programul Jocurilor Olimpice: taekwondo. Aceasta a primit la capitolul premieri o sumă mică în comparaţie cu celelalte şase federaţii, respectiv 19.970 de lei.
"Este o disciplină olimpică şi întrecerile sînt riguroase. Nu e o joacă. Aşa se explică numărul redus de medalii cucerite de taekwondo-ul românesc la Mondiale şi Europene", a declarat Carmen Tocală, secretar de stat în MTS.
"Nici nu ştiu cîte medalii am!"
Un karatist este şi cel mai titrat sportiv român. Brăileanul Cornel Muşat a adunat, din 1989 şi pînă anul trecut, peste 350 de medalii. 7 medalii de aur, 2 de argint şi 5 de bronz la CM, 38 medalii de aur, 15 de argint şi 18 de bronz la CE. În plus, peste 250 de podiumuri la campionatele naţionale, organizate de FRKT! Ultimele nu au un număr fix. "Nici eu nu ştiu cîte am cu exacitate!", spunea Muşat, pentru Gazetă, anul trecut.
CALENDAR 2013
FR Arte Marţiale
10-14 aprilie: CE Wushu- Qingda(juniori, seniori) şi Taolu tradiţional (copii, cadeţi, juniori, seniori)
26-28 aprilie: CE Ashihara Karate- kata, Kumite (copii, cadeţi juniori)
26-27 aprilie: CE Karate Eur &Ka probe kata, Kumite (cadeţi, juniori, seniori)
31 mai-6 iunie: CE de de Ashihara Karate- proba Kata (seniori)
1-3 iunie: CE de Ju-Jitsu, probe Duo, Fighting, Ne-waza (seniori)
11-13 octombrie: CM de Karate Skdun, probe Kata. Kumite (individual si echipe-copii, cadeti, juniori, tineret, seniori si veterani)
18-20 octombrie: CE Ashihara Karate proba Kumite juniori I, seniori
18-20 octombrie: CE Qwan Ki Do- seniori
28 octombrie-6 noiembrie: CM Wusshu probe sanda, taolu, modern-seniori
2-3 noiembrie: CE Karate Wado, Kai probe Kata, Kumite (copii, cad,jun, tin, sen)
20-24 noiembrie: CM Ju-Jitsu probe duo, fighting (jun, tin)
FR Kempo
3-7 aprilie: CE Tineret Under 18
20-28 aprilie: CM de Kempo Individual Under 16
14-16 iunie: CE de Kempo MMA (Light-Full-Elite)
12-15 iunie: CM FILA (Grappling, MMA, Pankration)
9-12 august: CE de Kempo U16
1-8 octombrie: CM Kempo MMA
17-21 octombrie: CM Kempo O- Sport
18-26 octombrie: CMde Kempo pe echipe