Articol de Oana Duşmănescu - Publicat vineri, 12 septembrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 11 septembrie 2014 21:30
S-au scos din calcul cele mai grave acuzaţii, cea de crimă cu premeditare şi cea de omor deosebit de grav
Un Oscar Pistorius vădit afectat de desfăşurarea primei zile a comunicării verdictului a ascultat cum judecătoarea Thokozile Masipa îl absolvă de cele mai urîte dintre capetele de acuzare. În februarie 2013, campionul paralimpic şi-a ucis iubita, pe Reeva Steenkamp, cu patru focuri de armă, trase prin uşa de la baie.
Şedinţa de ieri a durat aproape şase ore, timp în care, printre numeroase pauze de masă şi de cafea, Masipa a făcut un rezumat amplu al probelor şi mărturiilor adunate în aproape un an de proces intens mediatizat. Pistorius a fost numit "martor evaziv, care deseori nu a răspuns întrebărilor adresate de procurori şi avocaţi". Cu toate acestea, judecătoarea a hotărît că, în cazul lui, nu se poate stabili existenţa intenţiei de a o ucide pe Reeva.
Acum mai rămîn două posibilităţi. Fie Pistorius va fi găsit vinovat de omor din culpă, fie va fi achitat, dacă vor fi admise ipoteza că sportivul a crezut că un intrus i-a pătruns în casă şi, automat, autoapărarea. La poarta tribunalului, un grup de oameni, în majoritate femei, îl consideră deja vinovat pe atlet şi a strigat jumătate de zi "Lăsaţi-l să putrezească în puşcărie!".
25 de ani de închisoare este pedeapsa pe care a evitat-o Oscar Pistorius, nefiind găsit vinovat de crimă cu premeditare
Alte capete de acuzare
Pe lîngă acuzaţia de omor, Oscar Pistorius trebuie să primească verdictul pentru folosirea în public a unei arme de foc şi pentru deţinere ilegală de muniţie. Prima se referă la două incidente. Cel dintîi - Oscar trage cu un pistol într-un restaurant, în 2013, al doilea - trage cu arma prin capota unei maşini, cu un an înainte.
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Golgheterul din Superliga are cu ce se lăuda în plan personal! » „Jumătatea” lui arată spectaculos](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/a15e9e71-4870-4478-90ab-801413253d6d.jpg?width=195&height=130)
![A bătut-o pe Dinamo, dar Alibec are altă rivală în Superligă: „Avem o revanșă de luat, ne-au dat cu terenul în cap!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15022025/5310416d-697f-4215-b672-a5ee2296ef6d.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul