Articol de David Marinescu - Publicat miercuri, 12 iunie 2024 15:08 / Actualizat miercuri, 12 iunie 2024 17:26
Eddie Hall (36 de ani), devenit celebru după ce a câștigat în 2017 concursul „Cel mai puternic om din lume”, i-a snopit în bătaie pe frații Jamil și Jamel Neffati într-un meci bizar de MMA.
Eddie Hall și-a început cariera de boxer în anul 2020. A participat la mai multe lupte demonstrative. Cea mai mediatizată a avut loc în această săptămână. Adversarii lui au fost frații Jamil și Jamel Neffati, doi bărbați celebri pe TikTok, cu milioane de urmăritori.
VIDEO. Cea mai bizară luptă a săptămânii! Eddie Hall și-a făcut KO cei doi adversari
Eddie Hall 2 Vs 1 MMA FightHad a blast 😊
Posted by Eddie Hall - The Beast on Saturday, June 8, 2024
Lupta s-a încins în ultima rundă. Cu 30 de secunde rămase, Hall s-a năpustit asupra adversarilor. L-a aruncat pe unul dintre ei la podea, apoi i-a aplicat o directă de dreaptă direct în bărbie. A fost primul KO al serii. Rămas 1 vs 1 cu gigantul englez, și celălalt frate Neffati a cedat. A putut doar să se ghemuiască și să accepte ploaia de lovituri.
Antrenamentul pentru această luptă a fost intens, totul dublat. Trebuie să ai atenția în două locuri, trebuie să fii mereu în mișcare. Am găsit greu parteneri de antrenament de nivelul lor. Fiul meu de 11 ani este mai mare
- Eddie Hall
Cei doi frați Neffati cântăresc împreună 131 de kilograme. Eddie Hall are 166 de kilograme, conform cântarului oficial.
FOTO. Luptă controversată și în România, între „Perversul” de pe Târgu Ocna și Bettyshor & Roxana Țuțu
Miercuri, 29 mai, Sala Polivalentă din București a găzduit o gală de RXF (Real Xtreme Fighting). Cel mai controversat moment al serii l-a reprezentat un meci MMA cu lovituri de o brutalitate cruntă între un bărbat și două femei.
„Perversul” de pe Târgu Ocna le-a lovit violent pe Bettyshor & Roxana Țuțu. Cele două au încercat să riposteze, dar diferența de forță era frapantă.