EXCLUSIV Laura Ilie, una dintre speranțele României pentru o medalie la Tokyo: „Au fost momente în care îmi venea să spun «stop»”

Suntem în sala de tir de la Dinamo. De fapt, e o denumire foarte pretențioasă pentru a numi astfel o încăpere improvizată, cu pereți care se roagă să fie vopsiți, o draperie decolorată fixată pe un geam în dreptul postului de tragere spre a îmblânzi lumina, o aerotermă păstrată la nevoie într-un colț și o deschidere largă către poligonul de 50 de metri, el însuși un cadru restrâns de junglă urbană, din care parcă lipsesc doar urangutanii, panterele și anaconda. 

Pregătită de Olimpiu Marin, Laura Ilie încearcă să facă abstracție de decorul ridicol din jur și să se concentreze doar pe ultimele mii de alice de antrenament pe care le mai are de tras înaintea concursului olimpic, în proba de pușcă 10 metri aer comprimat. 

Minionă, fotogenică și cu un surâs permanent în colțul gurii, bucureșteanca de 28 de ani a fost al doilea sportiv calificat pentru Tokyo, după înotătorul Robert Glință, încă din vara lui 2019. În Japonia, pe 24 iulie, va fi însă primul om din delegația României care ar putea aduce o medalie prin natura programării.

"Eram în vârf de formă în vara lui 2020" Cinci ani de muncă și speranțe reduși brutal în câteva ore de competiție, cu rundă preliminară și finală. "Eu nu percep așa lucrurile. Va fi o zi ca oricare alta, mă voi duce acolo cu tot ce am mai bun și poate la final voi fi bucuroasă. Nu vreau să pun o mare presiune pe acea dimineață. Încerc să mă detașez și mă gândesc că am de tras nu 60 de focuri, ci unul singur repetat de 60 de ori. Sunt convinsă că va fi o poveste frumoasă", spune Laura. 

Cum s-ar simți cu aurul la gât? "Nu mă gândesc la faptul că voi câștiga o medalie. Vreau doar să fac cel mai bun concurs din viața mea. Iar dacă podiumul va veni ca o consecință, va fi minunat". Vorbește cu un calm olimpian, deși admite că amânarea cu un an a Jocurilor i-a dat complet peste cap planurile. "Nu cred că există sportiv care să nu fi fost bulversat de schimbarea datei competiției. 

Poate s-a ivit o șansă în plus doar pentru cei care încă nu obținuseră calificarea sau nu ajunseseră la un nivel optim de pregătire, dar mie îmi ieșise perfect planul, mă simțeam extraordinar și mergeam spre vârful de formă în vara lui 2020. Din păcate, a erupt pandemia și nimic n-a mai fost ca înainte. Încerc însă să-mi păstrez optimismul și-mi spun că nimic nu se întâmplă pe lumea asta fără un scop", se destăinuie Laura.

Ritual de tragere cu 15 kilograme în spinare 

În combinezul său alb și ghetele rude cu clăparii aduce curat cu Sigourney Weaver în Alien. Un astronaut căruia îi lipsește doar casca, înlocuită cu o simpatică șapcă roșie, menită să mențină permanent un confort optic, astfel încât nicio rază de lumină bezmetică să nu-i distragă atenția de la vizor. "Echipamentul cântărește în jur de 7-8 kilograme, iar pe dedesubt avem un alt rând de echipament cu o anumită grosime, controlată înainte de competiție. Pușca are circa cinci kilograme, dar variază în funcție de accesorii", descrie Laura arsenalul complex al unui trăgător de tir. 

E o adevărată ceremonie simpla postare în stand. Picioarele trebuie să stea într-un anumit unghi care-i asigură echilibrul perfect după mii de ore de antrenamente, atenția e maximă la calibrarea liniei spatelui, cea mai solicitată parte anatomică din cauza greutății "harnașamentului", arma devine o prelungire firească a brațului care atacă trăgaciul.

Un vârf de ac împărțit în 9 bucăți! 

Secretul victoriilor începe exact cu aceste detalii insesizabile pentru un profan în materie. Laura are în față, de fiecare dată, un punct nu mai mare decât un vârf de ac, a cărui atingere în plin înseamnă focul perfect. "Eu nu văd niciodată acel mic cerc negru. Când privești prin vizor, trebuie însă să așezi cu grijă pe retină cercurile concentrice pe care le vizualizezi. Dacă ele sunt poziționate corect, atunci alicea se va duce unde-ți propui", explică olimpica din poligon. 

E o nebunie la mijloc atunci când afli însă că vârful de ac e divizat la punctaj în alte 9 unități, în funcție de cât de mult ai ochit mai aproape sau mai departe de centru! "Focul ideal e un 10.9, pe care l-am tras în repetate ocazii. Dar diferențele, de exemplu, dintre un 10.6 și 10.7 sunt infime. Eu însămi am cucerit două titluri europene consecutive cu ajutorul unei astfel de zecimi", povestește Laura.

3 titluri europeneare Laura Ilie în palmares: două la individual (2019, 2020) și unul cu echipa (2018)

"Din cameră în cameră, să nu mor de frig" 

Ca să ajungă însă la nivelul actual, pe lista scurtă a favoritelor la medaliile olimpice, a mai avut de luptat cu încă un "adversar", familiar în tot sportul românesc. "N-au fost niciodată condiții dintre cele mai favorabile de pregătire. 

Se puteau face îmbunătățiri dacă în fiecare an se mai adăuga câte ceva la un poligon sau o sală. Dar noi plecăm din mizeria în care ne antrenăm acasă, cu soluții improvizate, și toți ar dori să devin chiar și așa cea mai bună din lume. M-am obișnuit cu condițiile precare, nu sunt încrezătoare că se va schimba ceva prea curând. Tirul nu e un sport în care e suficient să ai un echipament, o armă și o țintă. E vorba și despre ambient, căldură, lumină optimă. Iar aceste lucruri devin deseori dificil de obținut", se destăinuie Laura. 

Amintește niște momente în care s-a pregătit în condiții jenante: "Am făcut frigul vreo două ierni. Mă plasam lângă sobă ca să stau mai aproape de o sursă de căldură și trăgeam efectiv în camera vecină, unde plasasem ținta. Ulterior, cei din club au amenajat actualul spațiu cât de cât decent. Problema e că echipamentul nu ni-l schimbăm în funcție de temperatură. E același și la 40 de grade, și la minus zece grade. Dar devine rigid la frig și flexibil la cald. Iarna trecută, dădeam drumul la aerotermă, îl țineam în apropiere un pic să capete mobilitate și abia apoi îl îmbrăcam să mă apuc de antrenament".

Cum se zice "Veni, vidi, vici" în japoneză? 

Dincolo de toate sacrificiile și experiențele când strălucitoare, când triste, Laura se încarcă pentru primul său drum din viață făcut în Japonia: "N-am mai fost niciodată acolo și-mi pare rău că, din cauza restricțiilor severe, nu voi putea simți, probabil, acel spirit deosebit al unei Olimpiade, așa cum l-am auzit povestit de alți sportivi. Încerc însă deja să merg cu imaginația spre Paris 2024 pentru niște Jocuri desfășurate în condiții normale". Până atunci, la cea dintâi descălecare în "Țara Soarelui Răsare", e în căutarea unui dicționar latino-nipon. Ca să traducă perfect expresia învingătorilor: Veni, vidi, vici!

17 anie vârsta la care Laura Ilie a început să practice tirul, la Dinamo București

Laura Ilie s-a antrenat în sediul federației!

Laura Ilie a trecut prin experiența COVID în luna aprilie, după ce s-a întors de la un concurs de Cupă Mondială: 

"Cel mai probabil, l-am luat în avion. Nu a fost o formă severă, doar mici dureri musculare și nas înfundat, dar a trebuit să stau în izolare timp de două săptămâni. Și am ales să rămân chiar în sediul federației, unde am avut posibilitatea să mă antrenez, fiindcă era foarte greu dacă întrerupeam pregătirea vreme de 14 zile".

1e locul în topul mondial al probei de pușcă 10m aer comprimat pe care l-a ocupat Laura Ilie în 2018

Ediția de la Rio am ratat-o frustrant. Am trecut prin șapte concursuri în care am stat mereu la limită, cu un picior înăuntru și altul în afara competiției. Am fost foarte dezamăgită. Și din cauza asta m-am mobilizat la maximum ca să obțin repede calificarea pentru Tokyo și să am timp să pregătesc atentă marea provocare a primei mele Olimpiade.

Au fost momente în care, din cauza condițiilor precare de pregătire, îmi venea să spun «Stop!». M-am gândit deseori că sunt singurul sportiv de la tir din România cu performanțe mari, dar cum mi se susține puterea de a merge mai departe ca să aduc medalii? Până la urmă, o fac însă în primul rând pentru mine și abia apoi pentru țară și pentru cei care mă urmăresc - Laura Ilie

Jocurile Olimpice de la Tokyo, sub stare de urgență: fără fani în tribune!

Ministrul Eduard Novak, reacție dură după ce Sorana Cîrstea a refuzat să meargă la Tokyo: „Mi se pare foarte ciudat”