Articol de David Marinescu - Publicat duminica, 16 iunie 2024 12:19 / Actualizat duminica, 16 iunie 2024 12:50
Mihai Stoica (59 de ani), oficialul de la FCSB, a povestit o întâmplare haioasă petrecută în anul 2002. O poză inedită cu acesta a apărut în Playboy, revistă pentru bărbați, care a apărut prima oară în America.
Playboy a intrat pe piața din România în 1999, remarcându-se drept prima publicație de lifestyle masculin. S-a închis în anul 2016 din cauza vânzărilor reduse. Mihai Stoica s-a amuzat pe seama unei întâmplări petrecute în urmă cu 22 de ani. O fotografie cu acesta a fost publicată în Playboy de celebrul Dan Capatos, actual prezentator TV.
FOTO. Mihai Stoica a apărut în Playboy: „Poza e făcută la stadionul Ghencea”
Invitat în cadrul podcast-ului EuroCast 2024, actualul oficial de la FCSB a povestit cum a putut să ajungă în revista pentru bărbați o fotografie cu el, care ținea în mână o eșarfă pe care scria „Născuți pentru a învinge / Super Steaua”.
„Asta este din 2002 (n.r. - fotografia), când am venit la Steaua. Super Steaua e cartea scrisă de Andrei Vochin și spun și cine cred că a făcut poza. Dan Capatos, celebru acum, care atunci era ziarist la Playboy. Nu ne cunoșteam. Poza e făcută la stadionul Ghencea. El m-a sunat.
I-am zis «Cum să apar în Playboy? M-am speriat», «Păi nu, mă, stai liniștit că nu e ceva de...porno» și îi zic «Aa ok», mă gândeam „băi, poate mă întreabă ăsta cu câte femei am fost sau mai știu eu ce”. A fost un interviu pe care i l-am dat lui Dan Capatos, el fiind un dinamovist bolnav. Da, am apărut în Playboy. Interviul nu avea nicio legătură cu contentul de acolo. Atunci l-am cunoscut, am rămas în relații bune”, a declarat Mihai Stoica, amuzat de situația petrecută în 2002.