SPORTURI  »  ALTELE  »  KAIAC-CANOE » CAMPIONATELE EUROPENE 2024

CORESPONDENȚĂ DIN UNGARIA Oleg Nuță și Ilie Sprîncean pe locul șase în proba de canoe dublu 1.000 de metri la CE de la Szeged

Oleg Nuță și Ilie Sprîncean în acțiune FOTO Raed Krishan +10   FOTO
Oleg Nuță și Ilie Sprîncean în acțiune FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat vineri, 14 iunie 2024 15:56 / Actualizat vineri, 14 iunie 2024 16:05

Oleg Nuță (29 de ani) și Ilie Sprîncean (27 de ani) au evoluat vineri dimineață în semifinale la trei probe, reușind să obțină biletul pentru două finale. ♦ Vineri după-amiază, s-au clasat pe locul al șaselea la canoe dublu 1.000 metri, iar duminică vor concura în finala de la canoe dublu 500 metri.

UPDATE 15:56. Oleg Nuță și Ilie Sprîncean s-au clasat pe locul al șaselea în finala probei de canoe dublu 1.000 de metri. Acesta a fost a patra lor cursă pe care au disputat-o vineri.

Podiumul a fost ocupat de Italia (Gabriele Casadei/Carlo Tacchini), Germania (Moritz Adam/Nico Pickert) și Republica Moldova(Oleg Tarnovschi/Mihai Chihaia).

ȘTIREA INIȚIALĂ. Oleg Nuță și Ilie Sprîncean au avut o zi încărcată la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Szeged.

Pentru că joi nu au obținut nicio calificare directă în finale, ei au avut de concurat vineri dimineață în trei semifinale.

Prima a fost cea pe distanța de 1.000 de metri, acolo unde au un bronz mondial, cucerit anul trecut la Duisburg.

Aflați pentru prima oară împreună la o ediție de Campionate Europene sub steagul României, cei doi concurând în trecut pentru Republica Moldova, Oleg și Ilie s-au clasat pe poziția a doua în semifinala în care au fost înscrise patru bărci, primele trei avansând în finală.

Medaliile acestei probe se vor decerna tot vineri în urma cursei care va avea loc la ora 15:49.

Ei îi vor avea pe celelalte opt culoare pe Kristof Kollar/Daniel Fejes (Ungaria), Oleg Tarnovschi/Mihai Chihaia (Republica Molsova), Gabriele Casadei/Carlo Tacchini (Italia), Moritz Adam/Nico Pickert (Germania), Noel Dominguez/Martin Jacome (Spania), Uladzislau Paleshko/Danila Veraschchaka (steag neutru), Kacper Sieradzan/Adrian Klos (Polonia), Vitaliy Verrheles/Andrii Rybachok (Ucraina).

A doua distanța pe care au concurat a fost cea de 200 metri, una a vitezei, iar canoea din România a fost pe locul nouă în semifinală, acest lucru însemnând că nu a avansat în ultimul act, unde doar primele trei au mers.

În finala probei pe distanța olimpică

Patruzeci de minute mai târziu, ei au luat startul și în proba de canoe dublu 500 metri, distanță pe care vor concura și la Jocurile Olimpice de la Paris.

A fost o cursă palpitantă, cu multe dubluri puternice, iar românii au reușit să se clasese pe poziția a doua în spatele francezilor Loic Leonard/Adrien Bart.

Oleg Nuță și Ilie Sprîncean pe locul șase în proba de canoe dublu 1.000 de metri la CE de la Szeged
Oleg Nuță și Ilie Sprîncean au concurat în trei curse vineri dimineață FOTO Raed Krishan

S-a simțit că miza era una importantă, antrenorii aflați pe biciclete pe margine grupâmdu-se ca într-un pluton din Turul Franței și amestecându-și încurajările. Finala este programată duminică de la ora 12:35.

De pe tir din nou în canoe

Dublul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris are în spate o poveste interesantă, cei doi reunindu-se anul trecut. Au fost campioni mondiali la U23 pentru Republica Moldova în 2017. După acel titlu mondial, condițiile și lipsa finanțării au făcut ca Ilie Sprîncean să se lase de sport și să-și caute altă meserie, el devenind șofer de tir.

Oleg a fost cel care l-a întors din drum, povestindu-i despre cât de bine este în lotul de kaiac-canoe al României.

El a venit în ianuarie 2022 să tragă pentru România pentru că a vrut să continue visul nostru de a participa la Jocurile Olimpice.

După o perioadă mi-a spus care sunt condițiile, ceea ce nu avem în Republica Moldova și m-am reîntors și eu", a spus Ilie Sprâncean în 2023, după ce câștigaseră cursa de canoe dublu 1000 de metri la Cupa Mondială de la Szeged.

În parcursul lor din 2023 au fost și Campionatele Mondiale de la Duisburg, unde au fost pe șase la canoe dublu 500 metri și pe trei pe distanța de 1.000 de metri.

Cinci finale pentru România

România participă la această ediție a Campionatelor Europene de la Szeged cu trei sportivi, care s-au calificat în patru finale.

Oleg Nuță și Ilie Sprîncean la canoe dublu 1.000 m (vineri) și 500 metri (duminică), Cătălin Chirilă la canoe simplu 500 și 1.000 metri (sâmbătă).

De asemenea, Cătălin Chirilă va participa la canoe simplu 5.000 (duminică), proba în care nu există serii. „Vreau să fac ceva nou, cel puțin în ultimii patru ani nu s-a mai participat în această probă. 

Mă gândesc că am șanse pentru că mă autocataloghez ca fiind un sportiv de cursă lungă. Timpii, viteza de croazieră din antrenamentele lungi sunt foarte bune”, a spus canoistul înainte de plecarea spre Szeged.

Programul românilor la CE de la Szeged

VINERI, 14 IUNIE

  • ora 15:49 » Finala A » C2 – 1.000 metri (Oleg Nuţă/Ilie Sprîncean)
SÂMBĂTĂ, 15 IUNIE
  • ora 12:33 » Finala A » C1 – 1000 metri (Cătălin Chirilă)
  • ora 17: 33 » Finala A » C1 – 500 metri (Cătălin Chirilă)
DUMINICĂ, 16 IUNIE
  • ora 12:35 » finala A C2 – 500 metri (Oleg Nuţă/Ilie Sprîncean)
  • ora 15.38 » finala C1 – 5000 metri (Cătălin Chirilă)
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
Tenis
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează