Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 noiembrie 2018 11:53
Procesele succesive cazului Nassar vor reaşeza gimnastica în rândul sporturilor, nu al torturilor.
Ecourile celui mai mare scandal din istoria sportului încă reverberează pe scena americană la aproape un an după ce monstrul, dr. Larry Nassar, a început primul an de închisoare din cei 175 la care a fost condamnat pentru a fi abuzat sexual aproape 400 de sportive, marea majoritate gimnaste, și marea majoritate minore. Pentru că suntem în America, iar judecata, nu baseballul, este adevăratul national pastime, adică distracția favorită a nației, plouă cu procese de la o coastă la cealaltă, deși singurul vinovat aparent este deja după gratii.
În sute de procese civile în curți de la cele mai mici la cele federale, sutele de victime caută reparații financiare de la instituții, organizații, entități de business și persoane particulare asociate cu Nassar care vor fi facilitat, într-un fel sau altul, abuzurile acestuia: Comitetul Olimpic al SUA (USOC); federația de gimnastică (USA Gymnastics) și foști executivi ai ei; Martha și Bela Karolyi, foști coordonatori ai lotului feminin, ranchul lor din Texas unde se pregătea lotul, alte trei firme ale faimoșilor antrenori, etc.
Indiscutabil cele mai mari nume, după Nadia Comăneci, în gimnastica feminină a ultimilor 50 de ani, soții Karolyi au creat atât școala românească cît și pe cea americană, câștigând tot ce se putea câștiga. Ei au schimbat gimnastica mondială feminină, făcând-o prima atracție a Jocurilor Olimpice.
Mulți se întreabă încă dacă schimbarea a fost un pas înainte. Folosind un eufemism, ei au considerat metodele soților Karolyi "controversate", dacă bătaia, înfometarea, jignirea și umilirea pot fi numite vreodată controversate. Dar până și acum, în acest amurg trist al carierelor, când ei sunt nevoiți să se apere — "nu știm, n-am văzut" — presa americană adăuga legendary după numele lor.
Bela jură că n-a lovit pe nimeni în 37 de ani în America, iar Marta a revenit, prin avocatul David Berg, asupra unei depozitii în care afirmase că auzise de abuzurile lui Nassar în 2015, spunînd că a aflat de-abia după JO de la Rio (când a izbucnit scandalul). Deși până acum nici una din cele peste 180 de gimnaste victime care au trecut prin lot în două decenii n-a declarat ca s-a plâns soților Karolyi de "tratamentele" lui Nassar, iar o anchetă a autoritaților din Texas a socotit că nu e cazul ca ei să fie acuzați că ar fi comis ceva penal, mă îndoiesc că le va fi ușor să-și netezească reputația și să păstreze ce-au agonisit de-o viață. Adversarul e mai formidabil decât orice antrenor sau arbitru rus.
Se numește John C. Manly, are firma în Irvine, cam 80 km sud-est de Los Angeles Superior Court, unde a introdus în Octombrie 2016 acțiunea civilă a medaliatei la CM din 2010 Mattie Larson contra federației, a soților Karolyi și a clubului care a format-o (cazul BC 638724). Poreclit de colegi de breaslă pe care i-a jupuit Mad Dog (câine turbat), Manly are un palmares fără egal în procese de abuz sexual, recuperând daune de un miliard de dolari de la biserica catolică din America pentru abuzuri comise de preoți catolici, 230 de milioane de dolari de la districtul școlar Los Angeles, 200 de milioane de la biserica Iezuită din Alaska și Pacificul de Nord-west.
Tot Manly a obținut 500 de milioane de dolari de la Michigan State University, locul permanent de muncă al lui Nassar, pentru victimele lui la universitate, iar la începutul lui noiembrie Galina Marinova și Artur Akopyan, antrenorii care le-au format și le-au dat lotului național pe Larsson și pe McKayla Maroney (campioană olimpică în 2012), co-pârâți în cazul amintit, au acceptat să plătească un milion de dolari, după care au închis porțile clubului pe care îl înființaseră acum 25 de ani.
Într-o acuzație construită minuțios, aproape diabolic, Manly, și el abuzat sexual de un cleric în copilărie, îi acuză pe soții Karolyi că regimul de teroare, ilegal, instaurat la ranchul lor i-a permis lui Nassar să se apropie de fete și să le câștige încrederea ca "om bun" opus tiranilor, ca apoi să comită abuzurile aproape două decenii.
Sunt convins că vom mai auzi și vom mai vorbi despre acest proces și altele, in curți de justiție sau în foruri legislative, care vor reașeza gimnastica în rândul sporturilor, nu al torturilor (accentul pe a doua silabă) de minori. Nassar a fost posibil pentru că prea mulți au tăcut prea mult.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”