SPORTURI  »  ALTELE  »  DIICOT

La 4 ani de la dezvăluirile din presă, antrenorul lotului național de bob și sanie este acuzat de proxenetism » Percheziții DIICOT + comunicatul autorităților

Paul Neagu, alături de Ioana Gheorghe (stânga) și de o altă sportivă
Paul Neagu, alături de Ioana Gheorghe (stânga) și de o altă sportivă

Articol de - Publicat miercuri, 09 octombrie 2024 12:53 / Actualizat luni, 14 octombrie 2024 14:51

DIICOT a transmis că a efectuat percheziții la două persoane din Constanța, acuzate de „săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată” ♦ Unul dintre cei doi suspecți este Paul Neagu, antrenorul lotului național de bob și sanie ♦ Comunicatul autorităților vine la 4 ani de când o sportivă de la lot dezvăluia în presă că a fost hărțuită sexual de Neagu ♦ În tot acest timp, el a fost păstrat în staff-ul echipei naționale!

Neagu e acuzat că a săvârșit acte de proxenetism în perioada 2013-2019. Antrenorul de bob și sanie „a constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin” 3 sportive din lotul național.

În 2020, el a fost acuzat de abuz de către sportiva Ioana Gheorghe, membră a lotului național. Halucinant, în ciuda tuturor acuzațiilor, Paul Neagu e în continuare antrenorul lotului!

DIICOT a efectuat percheziții la locuința lui Paul Neagu, antrenorul lotului de bob și sanie acuzat de proxenetism

„În cursul zilei de astăzi, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de combatere a traficului de persoane au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, într-o cauză în care se efectuează cercetări față de doi suspecți pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată și influențarea declarațiilor.

În fapt s-a reținut că în perioada 2013-2019, suspectul, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor performanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.

Ulterior, suspectul le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparținând unui centru sportiv situat în municipiul Constanţa și le-a transportat în țară și în străinătate, respectiv în mai multe locații din municipiul Constanța, precum și pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco și Letoniei.

Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de atașamentul emoțional și ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a  constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului național feminin de sporturi de iarnă”, a transmis DIICOT.

Paul Neagu a încercat să o facă pe una dintre victime să își retragă declarațiile

DIICOT a continuat cu dezvăluirile șocante. În 2023, Paul Neagu a încercat să o facă pe una dintre victime să își retragă declarațiile.

„De asemenea, la data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să își retragă ori să își schimbe declarațiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicații mobile și i-a transmis un document care conținea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în fața unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă.

Ulterior, la data de 08.05.2023 suspectul a însoțit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanța, în vederea autentificării înscrisului sus-menționat, document care, ulterior, a și fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poștale”, a mai transmis DIICOT.

În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia și persoanelor din anturajul său și o modalitate de a le menține în starea de dependență emoțională, în scopul exploatării sexuale.    

- DIICOT

Cine a fost complicele lui Paul Neagu

A doua persoană acuzată de DIICOT e Nassar Ghaleb, care a fost partenerul lui Paul Neagu în cei 6 ani în care acesta a fost proxenent.

„Totodată, în cauză se efectuează cercetări și față de un alt suspect, cetățean român de naționalitate libaneză, care, în perioada 2013-2019,  i-a acordat ajutor autorului faptelor, prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a unor spații de cazare pe care le deținea, sportivelor lotului național, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare și masă, a efectuat plăți reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele”, a mai comunicat DIICOT.

În 2020, Ioana Gheorghe dezvăluia în presă că a fost agresată de Neagu

În 2020, Ioana Gheorghe, membră a lotului, a lansat acuzații extrem de grave la adresa lui Paul Neagu:

„Eram în lenjerie intimă, numai ce ieșisem de la duș. A intrat peste mine în cameră, nici nu l-am văzut la început, pentru că ascultam muzică în căști. Când l-am văzut, eram la mine la pat.

Mi-a smuls telefonul din mână. În momentul în care i-am spus să îmi dea telefonul înapoi, că nu are niciun drept să îl ia, s-a repezit. Eu eram în pat și el stătea în picioare și se uita de deasupra mea. Avea telefonul în mână și a încercat să dea cu el în mine”.

În ciuda acestor acuzații, Neagu a fost păstrat în staff-ul echipei naționale până în ziua de azi.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
dannistorescu
dannistorescu  •  10 Octombrie 2024, 14:19

A avut timp 4 ani sa stearga probe? Interesant cum articole de presa nu au tractiune( rezultate in lumea reala) daca nu sunt de la recorder, tolo sau alti baietii destepti

fantoma_lui_BabaNovac
fantoma_lui_BabaNovac  •  09 Octombrie 2024, 13:39

Pai aia care au puterea sa-l demita crezi ca nu sunt si ei complice ? Sunt sigur ca le asigura libidinosul asta fel si fel de servicii.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează