EXCLUSIV Povestea dură de viață a lui „Maestre Maestre” de pe TikTok » Campionul Bădoi: „Am dormit ani de zile pe cartoane, în Piața de Flori. Am urcat în ring, deși mă durea stomacul de foame”

Toba sport a BMW-ului X6 huruie nervos pe linia dreaptă din fața redacției Gazetei. Te aștepți ca invitatul, un triplu campion mondial de kickboxing, să coboare din mașină ca un taifun, gata să provoace încordare în jur. Claudiu Bădoi se dă însă jos cu un zâmbet larg. Pe fața lui ciupită ici colo de lovituri nu e nicio urmă de asprime. 

Născut acum 32 de ani într-o comună din Giurgiu, „Maestre Maestre” de pe TikTok  a avut o viață cum doar în filme mai vezi. Abandonat de tată, crescut de rude într-o cămăruță de chirpici în care locuiau 17 oameni, batjocorit de copiii de florari atunci când dormea pe cartoane în Piața de Flori, campionul mondial vorbește despre experiența sa cu o candoare incredibilă. 

În așteptarea următorului meci care va avea loc pe 22 septembrie, în fața unui adversar cu 30 de kilograme mai greu, Bădoi și-a spus povestea extraordinară de viață în direct la GSP Live.

Claudiu Bădoi, „Maestre Maestre” de pe TikTok: „Când rudele mele mâncau, eu ieșeam afară de rușine”

- Care e povestea ta, Claudiu?
- (Oftează) Sunt un băiat care a plecat de acasă la opt ani. Stăteam în casa bunicilor, eram 17 persoane într-o singură cameră. Pe taică-miu l-am cunoscut când aveam 14 ani, ne-a abandonat. Maică-mea nu a avut o situație materială grozavă, a trecut puțin prin viața mea, dar o respect și o iubesc. Eram trei frați, dar mai erau verii mei. Eram toți într-o cameră, adulți, copii.

- Ce amintiri ai din anii ăia?
- Sincer, am amintiri plăcute. Eu m-am maturizat de mic. N-am avut jucării. Până la vârsta de 14 ani am crezut despre cașcaval că e o prăjitură, vorbesc serios. Mi-amintesc cu drag de multe chestii, am trecut prin multe. Am și acum o căldură în suflet când mă gândesc cum stăteam cu toții în casă, când trăiau bunicii. După ce au murit bunicii, cei din casă mă priveau ca pe o persoană inferioară. Nu eram copilul lor.

- Erai ca un intrus?
- Exact. Când se punea masa eu mă duceam afară pentru că mi-era rușine. Unchiul și vărul meu aduceau mâncare în casă pentru ei. Eu eram un nepot. Plecam dimineața și munceam ziua în sat. De la 7-8 ani, mă duceam pe la oameni și-i întrebam dacă au nevoie să le sparg lemne, să le fac curățenie prin curte. Oamenii îmi dădeau 5 lei, 10 lei, brânză, ouă. Le duceam și eu acasă, mă simțeam foarte mândru. Eu voiam să fiu independent de mic. Mă duceam la magazinul din sat, căram marfă toată ziua, puneam marfa pe rafturi.

- Oamenii te tratau bine?
- Am avut o copilărie foarte grea. Oamenii sunt răi. Le spun copiilor mei să fie buni, să respecte pe oricine. Toți suntem oameni, suntem egali. Eu eram privit ca un copil al străzii.

- Cum ai plecat la opt ani la București?
- Când trăia, bunica mea mă lua la Piața de Flori unde mai vindea mărar, pătrunjel. Mai ajuta pe la flori, se descurca. Când mergeam cu ea, mă punea să mai fac una, alta. Mai munceam, mai făceam și eu 2 lei, 3 lei. Eu am învățat traseul. La un moment dat, vedeam discuțiile din casă. Știți cum e la noi, la rromi. Sunt certuri, scandaluri, înjurături, nu erau exemple bune pentru mine. De aia, în viață eu am încercat să fac opusul.

- Cum a fost drumul de acasă?
- Stăteam într-o comună din Teleorman, lângă Videle. Veneam cu o ocazie până la Videle, luam trenul, apoi tramvaie până la Piața de Flori. La 8 ani, am făcut drumul ăsta singur. Fusese o discuție în casă de genul: „Eu nu muncesc pentru copiii altora?!”. Atunci mi-am luat inima-n dinți și am zis: „Nu mai e de mine! Mă duc să muncesc serios”. La opt ani, eu voiam să am casa mea. Am ajuns la Piața de Flori, lumea mă cunoștea pentru că veneam cu bunica. „Ce faci tu aici?”. Le-am zis că am venit să muncesc. Și am început să muncesc la ambalaje de flori, le căram apă florarilor, descărcam florile. Dormeam pe jos, pe cartoane, în piață. Am dormit până la 17 ani pe cartoane.

- Cum era iarna?
- Stăteam până dădea zăpada. Atunci nu mai puteam. Strângeam niște bănuți și mergeam acasă. Cumpăram animale, lemne, să avem pentru iarnă. Pentru ei era o bucurie. Veneam cu bani, chiar cumpăram lucruri. Pe timpul iernii, mai veneam în București, dar nu-mi permiteam să-mi iau chirie. Mai stăteam pe la diferite rude, dar nu-mi plăcea să depind de cineva. Ca să mănânc și eu trebuia să întrețin 17 persoane.

Am avut o fractură la mână, mă deranjează și acum. Am avut tibia spartă. Faptul că mâncam prost în copilărie și că dormeam pe cartoane…repercusiunile vin după. Problemele astea sunt din trecut, o lipsă de calciu, de vitamine. Am făcut și o sinuzită cronică din piață, era frig
- Claudiu Bădoi, campion mondial de kickboxing

Claudiu Bădoi, campion de kickboxing: „Copiii de florari aruncau apă pe mine, mă băteau”

- Mai povestește-mi ceva din anii petrecuți în Piața de Flori. Ceve de care îți aduci aminte cu plăcere…
- Îmi amintesc cu plăcere că oamenii aveau încredere în mine. Mă vedeau că sunt mic, că nu fur. Eram „blond”, nah!, unii se mai gândeau că pot să fur. Mă testau, îmi lăsau bani pe masă, dar nu furam niciodată. Ajunsesem să vând ambalaje de flori la nea Ion, omul care m-a protejat. M-a lăsat singur, nu avea inventar și puteam să fur. Dar nu am furat un leu. Doar îi ziceam: „Aș vrea să mănânc și eu un sandwich”. Îmi spunea că pot să-mi cumpăr ce vreau eu. Un sandwich, un suc, ce vreau eu. Nu furam un leu și vindeam ambalaje de flori pe sume mari. 8.000 de lei, 10.000 de lei pe seară.

- Cine era nea Ion?
- Un om din piață care vindea ambalaje de flori. Trăiește și acum, e foarte mândru de mine. Odată la câteva luni mă mai duc pe la el pe acasă, pe la magazin. Bem o cafea, ne amintim cu drag. El mi-a zis: „Claudiu, trage pentru viața ta! Schimbă-te radical! Apucă-te de sportul ăsta dacă-ți place!”. Nu voia să mă mai vadă amărât.

- Zi-mi o experiență nefericită care te-a marcat în anii ăia.
- Dormeam pe cartoane și la ora 5 dimineața, când era somnul mai dulce, veneau copiii de florari mai cu fițe, mai cu bani, luau apă și aruncau pe mine. Să-și bată joc de mine. Și multe. Mă băteau. Când m-am apucat de sport, îmi puneam la uscat mănușile și echipamentul pe care mi-l dădeau din milă băieții de la sală. „Ia și tu astea rupte! Folosește-le și tu”. Eu le spălam cu tot dragul, le curățam și le puneam la uscat. Când mă trezeam, le găseam pe jos, rupte. Copiii chiar își băteau joc de mine. Asta m-a întărit și mai mult.

- Cum ai ajuns la kickboxing?
- A ieșit un scandal în piață, au sărit mai mulți la bătaie și eu n-am mai rezistat. Cât să mă bată?! I-am bătut pe toți. Erau și băieții care își băteau joc de mine. Erau mult mai mari ca mine. Când a văzut Bebe, ginerele lui nea Ion, a zis: „Bă, tu chiar ești bun de un sport”. Nașul lui e Florin Stănică, un dezvoltator imobiliar care a practicat judo și se știe cu toată lumea sportului. Când a venit Florin Stănică și m-a văzut amărât, jupuit, a zis: „Du-te, mă, de aici, vrei să le fure adidașii pe acolo?”. Bebe a zis că sunt băiat bun.

- Și?
- Până la urmă a rămas că „haide să încercăm!”. L-a sunat pe Ciprian Sora și i-a explicat despre mine. „Uite, am un băiat cuminte, amărât, din Piața de Flori, așa, așa, așa”. La care Sora: „Stănică, te respect, dar nu-mi aduce că le fură adidașii ăstora de pe aici”. Nu a vrut să mă primească. Acum suntem prieteni, vorbim ca de la maestru la maestru.

- Ați vorbit și despre episodul ăsta?
- Da, dar ajungem și acolo. M-am dus după aia la Alin Panaite. La 17 ani eram ca acum de mare, poate chiar mai definit decât acum. Și el zice: „Bă, e bun, că și așa trebuie să mutăm sala! Îl băgăm o lună la muncă”. Am fost salahor vreo lună, apoi am început să muncesc. Mi-a plăcut foarte, foarte tare. Munceam cel mai mult de acolo. Făceam trei antrenamente pe zi în loc de unu. Repetam de foarte multe ori, practic furam meserie.

- Glumind un pic, e singurul lucru pe care l-ai furat…
- (Râde) Pe asta chiar pot să spun că am furat-o. Când mă urcam în tramvai puneam mâinile sus pe bară de rușine. De cum mă suiam, vedeam gesturile. Doamnele își trăgeau gențile, se uitau urât. Îmi era rușine, de multe ori o luam pe jos câțiva kilometri ca să nu mai iau autobuzul. De multe ori, chiar dacă erau locuri libere, eu stăteam cu ambele mâini pe bara de sus ca să vadă că n-am intenții…

Claudiu Bădoi: „Cu primii mei bani am luat dulciuri unor copii amărâți”

- Și cum a început kickboxingul de fapt?
- Maestrul Panaite a văzut că am talent. M-a pus la un meci, am câștigat. Câștigam apoi pe bandă rulantă. Dar să mă întorc la Sora… După un an, devenisem deja cunoscut. Bătusem majoritatea sportivilor din țară. Era un campionat de kempo și Sora zice: „Claudiu, nu vrei să te înscriu la competiția asta din partea clubului meu?”. Îi zic: „Nu, că sunt țigan!”. Așa spusese el. La care el zice: „Păi ce legătură are că ești țigan?. I-am spus: „Eu sunt băiatul ăla de ai spus tu să nu fure adidașii”. A rămas cu gura căscată. „Du-te că nu te cred!”.

- Cum se întoarce roata în viață… Și ai luptat pentru clubul lui?
- Nu! N-am vrut! Chiar dacă am fost un copil amărât și chinuit, am avut orgoliu în viață. Nu mi-a plăcut să-și bată lumea joc de mine, nu mi-a plăcut să mă înjosesc, să mă vând pe nimic. De exemplu, mă băteam pe nimic, de drag, de plăcere. Primii mei bani după 2 ani de lupte au fost 200 de lei. Am dat 30 la sută antrenorului, am rămas cu 140 de lei. Îmi era foame, nu aveam ce să mănânc, dar eu țineam banii ăia pentru că erau primii mei bani din lupte. După o vreme, am zis să fac ceva benefic cu ei. Am cumpărat niște punguțe cu dulciuri și am dus la copii amărâți. Dumnezeu mi-a dat și am zis să se bucure și ei. Dar eu eram în continuare amărât, tot pe cartoane dormeam.

- Practic, luptai și dormeai tot la Piața de Flori…
- Da. La un moment dat, un prieten, George, a văzut că mă chinui. Mă vedea tot timpul în sală și nu știa povestea mea întreagă. De multe ori, mai dormeam și în sală și îmi puneam ceasul să sune înainte să vină elevii. Mă trezeam ca și cum am ajuns primul la sală. Dacă îmi cumpăram haine, îmi luam chestii ieftine. Eu nu aveam ce să bag în stomac, nu-mi permiteam să dau bani pe haine. Le spălam, le dichiseam pentru că voiam să par și eu în rândul elevilor. Așaaa… Mi-a luat George o cameră cu chirie, 200 de lei era chirie. Mai stăteam cu trei inși într-o cameră îngustă. Nu-i cunoșteam. Unul lucra pe șantier, unul vindea pe la semafoare. Era tot timpul un du-te vino în cameră. Până la urmă, m-am străduit și mi-am luat o cameră mai decentă, să fiu și eu singur.

- Lucrurile au început să se așeze…
- Da. Mi-am închiriat apoi o garsonieră, am muncit. Dar niciodată nu mă uitam la bani. Asta le spun tuturor. Să muncească fără să se gândească la bani. Mă mai sună copii din țară: „Cât câștig și eu?!”. Păi, stai, prietene, eu m-am chinuit, sunt triplu campion mondial și nu sunt bogat din sportul ăsta. Am făcut asta din plăcere. Nu visam niciodată că o să ajung campion mondial, că o să apar la televizor. De exemplu, pe Marius Tiță pe care l-am bătut când am luat primul titlu din istoria României la profesioniști îl vedeam ca pe un rege. Visam să ajung ca el, nu mă gândeam că  o să mă bat cu el. Și într-un an l-am bătut.

- Ce simțeai când vedeai că poți face lucruri la care nici măcar nu visai?
- Mă ambiționa și mai tare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că mi-a dat mai mult decât am visat. Nu mă refer material, ci sufletește. Sunt o persoană bună, nu vreau răul nimănui, chiar dacă am dușmani. Dar și pe ei îi ajut, îi bag în seamă, deși știu că sunt dușmani.

Titlul din China: cum a slăbit 7 kilograme în două ore 

- De obicei, sportivii din zona de box și kickboxing intră în contact cu persoane din lumea interlopă. Inevitabil, asta duce uneori la o apropiere care se descarcă apoi prin tot felul de servicii…
- Nu mi s-a întâmplat asta o dată, ci de multe ori. Mă cunosc cu toată lumea asta, dar suntem doar amici. Te salut, te respect, mă respecți. Nu mă interesează că e cămătar, că e nu știu ce. Dacă el mă respectă ca om, îl respect și eu. Dar nu mergem mai departe. Nu mergem amândoi în cluburi, nu dansăm, nu ne distrăm împreună. Dar ca să-ți răspund, de exemplu, nu aveam ce să mănânc și mi se ofereau sume mari, chiar și zeci de mii de euro, doar să fac o chestie. „Stai liniștit, sigur nu se va afla!”.

- Ce trebuia să faci?
- Să mă duc să bat niște oameni. Și am zis că nu fac așa ceva. Preferam să n-am ce să mănânc, mă durea stomacul de foame, dar eu am ales calea sportului și doar calea sportului.

- Care e meciul de care ești cel mai mândru?
- Îl respect pe Marius Tiță. L-am bătut la puncte, apoi am mai făcut un meci, am câștigat și al doilea meci. Am ajuns la vreo 100 și ceva de meciuri și vreo 8 înfrângeri. Din care clare, vreo patru. Restul… când te mai duci în altă țară te mai fură. Dar dacă eu știu că am pierdut, îl aplaud pe adversar de dinainte de decizie.

- Povestește-mi o anecdotă de la un meci…
- Uite, eram în China pentru piramida de titlul mondial. Nu știu ce s-a întâmplat, s-a accidentat un adversar de la categoria mea și nu s-a mai ținut categoria 75 de kilograme. Noi eram acolo,  dar nu aveam loc decât la categoria 70 de kilograme. Eu aveam 77 de kilograme, ar fi trebuit inițial să mai dau doar două kilograme jos. Veneam oricum din 80 și ceva de kilograme. Organizatorii au zis: „Nu mai ai cum să primești bani, nu se mai ține gala. Îți plătim drumul de întoarcere și aia e”. Am stat și m-am gândit: „Cum mă duc eu acasă fără niciun ban?! Am chiria de plătit, nu am ce să mănânc”. Aveam primul băiat. Am zis că nu se poate, că trebuie să slăbesc la 70 de kilograme și să particip acolo.

- Și?
- Maestrul face: „Ești nebun?! Nu ai cum să dai 7 kilograme în două ore și jumătate!”. 

- Cââât?
- Două ore și jumătate. Crede-mă, ambiția face minuni. Am făcut un antrenament intens, îmbrăcat, am dat vreo două kilograme jos. Au rămas 5 kilograme. După antrenament, nemâncat, eram leșinat, m-am băgat la saună. Am leșinat în saună, m-au luat și m-au aruncat în piscină. Am stat în saună câte 15 minute până am dat kilogramele jos. Când m-am suit pe cântar, aveam sub categorie. Antrenorul nu știa, era în cameră dezamăgit. M-am dus sus: “Maestre, am făcut kilele!”. Zice: „Țigane, du-te, bă, de aici!”. A doua zi m-am bătut, aveam șanse minime la categoria aia. Erau nume mari. Eu eram slăbit, mi-a fost și rău, aveam și sinuzită. Mă durea capul foarte foarte tare. Mă rugam la Dumnezeu: „Fă o minune, ceva!”. Nu mă așteptam să câștig nici primul meci. Dar în primele două am dat knockouturi. Al treilea l-am câștigat la puncte și am luat titlul.

- Câți bani ai câștigat? Îți mai aduci aminte?
- Da, am luat vreo 30.000 de dolari, dar se dau bani și pe la managerii de acolo, în fine. Am ajuns acasă cu vreo 12.000 de dolari pentru că trebuie să-i dai și antrenorului 30 la sută. A fost o mândrie, dar m-am bucurat tare mult că m-am dus acasă și cu niște bani. Îți mai dau un exemplu.

„Mi s-au oferit 5.000 de euro să pierd”

- Spune.
- La al doilea meu turneu eram la Băile Herculane. Eram vreo 17-20 de oameni, eram cu toată echipa. Am plecat de acasă cu vreo 50 de lei în buzunar, dar pe drum mi-am luat un suc, o apă, am rămas cu șase lei. Aveam meci a doua zi. Seara, am ieșit să mâncăm. N-aveam ce să mănânc. Ceilalți aveau bani, și-au luat friptură, orez. Știau că sunt amărât, puteau să zică să iau și eu ceva de mâncare. Mie îmi era rușine, aveam doar 6 lei. Am zis că mă duc în cameră, dar am ieșit și m-am dus la un magazin. Mi-am luat o pâine și niște parizer, era mai ieftin decât salamul. Am ieșit, m-am dus după colț să-mi fac un sandwich și când colo văd doi copii, frățiori, cu haine largi pe ei. Era toamnă, frig. Când să mușc din sandwich ei se uitau în gura mea.

- Și le-ai dat și lor?
- Nici n-am gustat din el. Le-am rupt jumate-jumate și le-am dat lor. Eram rupt de foame și cu o zi înainte nu prea mâncasem. Seara, la meci, mă rugam la Dumnezeu să nu mă lovească ăla în stomac, mă durea pur și simplu de foame. Am câștigat, dar greu, foarte greu. Nu aveam energie.

- Părinții tăi te-au căutat după ce ai devenit cunoscut?
- Da, taică-miu mă caută și acum. Nu o face sincer, vrea doar să-i dau. Nici nu mă întreabă dacă sunt bine. Dacă îi arăt copiii mei nici nu-i cunoaște. Și am băiat de 11 ani și fată de 8 ani și jumătate. El mă sună doar să-mi spună că e amărât. Dar când eu dormeam pe carton la Piața de Flori, el avea trei florării, avea apartamente. Mă știa, mă vedea mereu în piață, venea și își cumpăra flori pentru florăriile lui. Nu mă ajuta cu nimic, nici măcar cu un sandwich.

- Știa că ești copilul lui și trecea pe lângă tine?
- Da. Dacă îl vezi, suntem unu la unu. Semăn leit cu el. El știa că sunt copilul lui. Zicea doar “Ce faci, tată?”. Și atât. Nu m-a întrebat niciodată dacă am nevoie de ceva, știa că sunt amărât. Ehhh, între timp a pierdut tot, acum e un fel de om al străzii. L-am ajutat. I-am zis: “Mă, tată, când eram amărât, nu m-ai ajutat deloc! Nici măcar cla 14-15 ani, când aveam mare nevoie de tine! Tu mă suni doar să îmi ceri! Nu mă mai suna!”. Maică-mii i-am făcut casă. O iubesc, o respect, e mama mea. Nu a putut să mă ajute, dar asta e. Poate că putea mai mult, dar nu vreau să acuz, suntem oameni. Pe viitor, poate o să-l ajut și pe taică-miu, să-i fac și lui ceva, o căsuță. Să fiu împăcat.

- Cu primii bani serioși din kickboxing ce ai făcut?
- Casă lui maică-mea.

- Care a fost primul tău meci la televizor?
- A fost în Local Kombat, la Arad, cu un israelian.  E o poveste lungă. Am dat cel mai frumos knock-out, a ieșit knock-out-ul anului. El era deja mare campion, eu eram aruncat în cușcă la leu. Mi s-au oferit atunci și niște bani din partea adversarului, din partea sponsorului, să-l las să mă bată. Și n-am acceptat.

- Serios? Câți bani ți s-au oferit?
- 5.000 de euro ca să pierd. Mi-au zis că trebuie să câștige el (n.r. - meciul cu israelianul Alex Tropimov s-a disputat la Arad pe 18 octombrie 2012). Eu m-am bătut pe 300 de euro și banii ăia i-am primit după șase luni. Nu am acceptat banii lor deși nu aveam ce să mănânc. Nu văzusem 5.000 de euro în viața mea. L-am făcut knock-out în 30 de secunde, deși îmi era frică de el.

- Și ai câștigat 300 de euro după șase luni…
- Da. Asta le zic elevilor mei: „Nu vă vindeți! Dumnezeu vă răsplătește! Fiți sinceri, curați”. Uite, Cătălin Moroșanu mi-a zis la prima gală: „Nu avem buget. Te bați la mine în gală?”. I-am zis: „Mă bat gratis!”. Eram într-o perioadă proastă cu banii, dar m-am bătut gratis. După meci, a venit și mi-a dat o sumă frumușică de bani. Mi-a zis: „Am apreciat foarte mult caracterul tău!”.

- Ți-e teamă că miile de lovituri la cap primite în carieră s-ar putea să îți dăuneze mai târziu?
- De asta am zis că nu vreau să mă prindă 40 de ani în rând. Vreau să mai fac câteva meciuri bune și să mă retrag în glorie. Nu vreau să fiu ciuca bătăilor, să mă bată toți. Mă mai lupt câțiva ani. Mi-am făcut niște afaceri. Am o firmă de construcții și construiesc prin Italia, prin Olanda. Am un service auto. Am sala de sport. Am un proiect foarte mare, să fac un complex Bădoi. Să fie terenuri de tenis, de fotbal, piscină, sală de lupte

L-am crescut pe frati-miu de când l-a născut maică-mea. E mai mic decât mine cu 14 ani. Maică-mea și toată lumea îi spuneau Prințul, Prințișorul, așa că mi l-am tatuat pe umăr. Mi-am tatuat Prințul când aveam 14-15 ani. Pittbull Atodiresei râdea de mine “Prințesa”, “Prințesilă”. Când am început să mă bat a zis că sunt “Prinț”
-  Claudiu Bădoi, triplu campion de kickboxing

CITEȘTE ȘI: 

Fost fotbalist la FCSB, acum descarcerator SMURD » Poveste dramatică de la un accident la care a intervenit: „Avea o fractură deschisă de femur”

Coleg cu Hagi la Mondialul din 94, doi ani de coșmar în închisoare: „Eram în duș, am auzit un urlet. M-am uitat în stânga, era o baltă de sânge. Am fugit dezbrăcat”