Articol de Eduard Apostol, Luminița Paul - Publicat marti, 27 decembrie 2022 16:29 / Actualizat miercuri, 28 decembrie 2022 17:22
După doi ani de pandemie și restricții, lumea sportului și a fotbalului românesc a trăit alături de cei dragi, în jurul bradului, sărbătoarea Nașterii Domnului.
În jurul bradului, alături de cei dragi. Așa au petrecut românii Crăciunul, dar și foarte multe dintre personajele sportului nostru de peste tot. Lăsând în urmă ecourile victoriei lui Messi și a Argentinei la Mondialul invernal, sportivii au avut posibilitatea de a sărbători cu cei dragi sau cu prietenii.
FOTO. Cum a fost sărbătorit Crăciunul în lumea sportului
Practic, primul Crăciun liber, după doi ani de pandemie și de restricții multiple. Ca fiecare dintre noi, oamenii din fotbalul românesc au mers la biserică, au savurat masa de Crăciun cu familia sau au ieșit în oraș cu prietenii, iar alții au ales modul super-relaxant, acasă, în pijamale cu imprimeuri de sărbători.
Mihai Stoica a început ziua Nașterii Domnului la biserică, precum în fiecare duminică, Gică și Marilena Hagi și-au vizitat fiul, pe Ianis, în Scoția. În timp ce Edi Iordănescu și-a exprimat dorința de sărbători, calificarea la Euro 2024 din Germania, un fost selecționer, Christoph Daum, a reapărut în social media cu chipul măcinat de durere după lupta cu cancerul pulmonar, dar încrezător că viața merge înainte.
Familia canotorilor Ionela și Marius Cozmiuc s-a gătit de sărbătoare, luptătoarea Andreea Ana a găsit o căciuliță de Moș Crăciun, iar tenismanii Elina Svitolina și Gael Monfils au adus-o la poză și pe fiica lor de două luni și jumătate.
Citește și:
TOP 5 echipe din Superligă cu cei mai mulți spectatori în sezonul 2022 - 2023, conform LPF