Repere pentru Tokyo » La ce să se aștepte sportul românesc de la JO din 2020

"Deșteaptă-te, române!", s-a auzit de trei ori în 2017 pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Vinovate, în sensul bun, de această întâmplare sunt halterofila Loredana Toma și canotoarele din bărcile de două vâsle categorie ușoară, respectiv opt plus 1.

Coincidență sau nu, Campionatele Mondiale pentru sporturile pe care le practică s-au desfășurat la Anaheim și la Sarasota. Sunt singurele titluri mondiale cucerite de sportul românesc în probe olimpice în acest an post-olimpic. Cu ele pornim pe lungul drum spre Tokyo. Sunt multe? Sunt puține?

La "aur" stăm bine, la total nu!

Privind în urmă la anii de după Antena 2004, Beijing 2008 și Londra 2012, e un bilanț de aur care îl egalează pe cel din 2009, dar le depășește pe cele din 2005 și 2013. Însă dacă e să vorbim despre numărul total de medalii cucerite în probele olimpice, acesta este în scădere față de anii despre care vorbim.

Bilanțul din anii care vin imediat după JO a fost un indicator fidel pentru ce se întâmplă la Jocurile Olimpice. Chiar dacă sunt de obicei ani ai căutărilor, ai reașezării gândurilor, în care unii medaliați olimpici simt nevoia unei pauze, în care tinerii încearcă primele senzații în concursurile importante.

Pentru România, în 2017, pe lângă cele trei titluri mondiale, a mai urcat pe podium în probele olimpice doar luptătoarea Alina Vuc, medaliată cu argint la CM de la Paris.

Ca și în anii precedenți, distincțiile cele mai strălucitoare au fost aduse doar de două sporturi, tendință care se păstrează: în 2005 au punctat scrima și gimnastica, în 2009 la fel, iar 2013 a fost fără medalie mondială de aur, iar acum halterele și canotajul au adus cele mai de preț distincții.

Pe lângă ele, în probele neolimpice, Loredana Toma, cu cele două medalii de aur la stilul smuls și aruncat, plus canoiștii Victor Mihalachi și Leonid Carp au cucerit argint la canoe dublu, 500 de metri, și halterofilul Dumitru Captari, care a reușit bronzul la stilul smuls. La Jocurile Olimpice la kaiac-canoe sunt doar anumite probe, iar la haltere se acordă medalii doar la total.

Haz de necaz

Declinul sportului românesc, care e mai mult decât evident în ultimii ani, încă mai poate avea clipe de strălucire cum au fost cele din SUA de anul acesta. Cum a fost posibil? Ne explică Iuliana Popa, componentă a bărcii de opt plus 1.

"Am muncit mult mai mult, ne-am dorit mult mai mult, am învățat să nu las nicio lovitură, ieșeam la antrenamente și trăgeam până nu mai puteam. Trăgeam o bucată și apoi ziceam cum o mai duc pe următoarea până la capăt și reușeam și iar, «Doamne nu mai pot» și iar reușeam și tot așa. Domnul Roman a reușit să ne mobilizeze, să ne facă să trecem peste greul acesta cu zâmbetul pe buze.

La fiecare antrenament eram cu zâmbetul pe buze și făceam haz de necaz. Lucru care ne-a ajutat foarte mult, era mai greu la antrenamente decât la competiții, noi am fost antrenate să ducem mult mai mult decât atât. O pistă de 2000 de metri era o joacă pentru noi. Ziceam ce e cu asta, mai bine nu mai ieșim la antrenamente pentru 2000 de metri".

Însă medalia această nu reprezintă o garanție pentru Tokyo, mai ales că trei componente ale ei au decis să se retragă după un an în care barca tricoloră a câștigat toate cursele la care a participat.

"Contează plecările, dar trebuie să acceptăm că unele se lasă pentru că nu putem face canotaj la nesfârșit și trebuie să ne adaptăm, să muncim, să ne integrăm, să formăm o altă echipă pentru că oricând se poate lăsa cineva de sport", completează canotoarea în vârstă de 21 de ani.

Surorile din barca ușoară

Tot din elanul tinereții a venit și a doua medalie de aur. Gianina Beleagă, 22 de ani, și Ionela Lehaci-Cozmiuc, 22 de ani. Au condus de la un capăt la altul cursa de la două vâsle categorie ușoară.

"Rezultatul acesta trebuie să ne dea maturitatea neceară ca să putem să conștientizăm ce suntem și ce vrem. Câteodată când îmi e mai greu, toamna, când e urât la Snagov și nu e nimic, e frig și ceață, mă întreb ce caut eu aici și atunci mă uit la cursa de la Mondiale și gata știu, îmi trece", a spus Gianina Beleagă.

Ea și Ionela au reușit în acest an să fie campioane mondiale și de tineret, și de senioare. "Au fost și sunt și vor fi certuri între noi pentru că amândouă suntem încăpățânate, poate asta ne-a și ajutat.

Stăm și în aceeași cameră, noi dacă ne enervăm la antrenament nu vrem să ne vedem una pe cealaltă și ce să vezi! avem și paturile lipite, când e de făcut treabă, ea nu poate fără mine, nici eu fără ea. E ca într-o familie, unde sunt două surori, ea ți-e soră și n-ai cum să schimbi asta. Avem și momente când ne spunem «de bine», dar mai rar, dar ne spunem", zugrăvește Gianina tabloul unui colaborări care a început în 2015.

Dorința care s-a împlinit

Loredana Toma are și ea tot 22 de ani, iar anul acesta, în care a revenit după suspendare de doi ani pentru dopaj, a fost unul cu șase medalii de aur.

"Îmi place să concurez din ce în ce mai mult, pentru că acum am învățat să-mi controlez emoțiile și să controlez concursul cât pot eu de bine. Concurența a fost mai mare ca la Europene, presiunea la fel, dar am știut că în momentul de față sunt cea mai pregătită sportivă de la 63 kg din timpul antrenamentelor.

Trebuia doar să confirm și acolo, pe podiumul din America. Mi-a fost foarte greu, dar dorința și determinarea au fost foarte mari. Mi-am dorit și mai mult pentru că s-a întâmplat să concurez fix de Ziua Națională a României. Mi-am dorit să cânte imnul de Ziua României. Dorința mea a fost mai presus de presiune, de emoții și de tot", a spus ea la revenirea în țară.

Ele sunt fetele, care au muncit, care și-au dorit și care au ajuns pe treapta cea mai înaltă a podiumului, evitând ca acest an să fie numit un dezastru.