Robert Glință a reușit să câștige la Budapesta, la Campionatele Europene recent încheiate, prima sa medalie de aur în concursurile de seniori. 

Marea speranță a înotului românesc a devenit primul medaliat cu aur la masculin, din istoria înotului românesc, la o competiție continentală. Un rezultat excelent pentru moral, cu două luni înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo.

51,85este recordul mondial în proba de 100 m spate; l-a stabilit americanul Ryan Murphy la JO de la Rio, în 2016

Robert Glință se destăinuie » Secretele primului campion european din istoria înotului masculin românesc

Argeșeanul de 24 de ani rămâne însă cu picioarele pe pământ și cu mintea la ceea ce va urma. „Competiția de la Budapesta a fost un foarte bun prilej de evaluare. Mă bucur enorm că am reușit să obțin niște rezultate foarte bune și în proba de 50, dar și în cea de 100 m, cea olimpică, proba mea favorită. 

Am reușit să cobor cu aproape jumătate de secundă sub vechiul meu record național și personal și acesta este cel mai îmbucurător lucru. Medaliile obținute au fost doar cireașa de pe tort", spune Robert. 

Pe marginea bazinului de la Izvorani, locul unde se pregătește de două ori pe zi, mai puțin duminica, sportivul român vorbește doar de Tokyo, orice răspuns ducând spre acest punct.

52,88este timpul cu care a câștigat Robert Glință medalia de aur la Campionatele Europene de la Budapesta, un timp care-l situează pe locul 24 într-un top all-time în această cursă

- Robert, felicitări pentru ceea ce ai reușit la Budapesta! Cum privești acum ce s-a întâmplat acolo sau deja ești concentrat pe ce urmează?

- Nu se poate uita o astfel de performanță. Pentru mine fost un campionat de semiobiectiv. Nu ne-am pregătit special pentru acesta, dar a fost un concurs de verificare a pregătirii acumulate până în momentul respectiv. 

Noi nu am mai avut o întrecere de anvergură de aproximativ doi ani de zile din cauza situației pandemice. Sunt foarte mulțumit de ceea ce am realizat, atât eu, cât și echipa cu care lucrez.

- Progresul în înot asta înseamnă, să-ți îmbunătățești timpul, sau te mai uiți și la alte lucruri?

- În principiu despre asta este vorba, de a încerca să devii din ce în ce mai eficient cu un consum energetic cât mai mic pentru a avea toate resursele necesare de a câștiga în timp. 

Până la urmă, timpii sunt de referință, există și un record mondial și, sigur, toată lumea este în preajma lui, mai ales la Jocurile Olimpice, cea mai puternică întrecere de pe planetă. Toată lumea va veni extrem de pregătită. Cursa de 100 de metri spate va fi extrem de competitivă și, cu siguranță, și timpii contează.

Robert Glință: „Încerc să inspir încredere și curaj”

- Cum reușești să îmbunătățești timpii, să progresezi? Numai din antrenament?

- Sunt multe aspecte. Este tactica de cursă, te gândești la tot ce înseamnă progres, la a îmbunătăți fiecare parcurs de la start, întoarcerile în apă și chiar și finișul, care este foarte important. 

Din fiecare bucățică în care este împărțită această cursă încercăm să câștigăm cât mai mult pentru a ne îmbunătăți timpii, dar și din experiență și din alte exemple concrete. 

Într-o finală de anvengură, până la urmă, câștigă primul care atinge peretele, indiferent de timp, și medalia rămâne în istorie. Cu siguranță, nu voi fi deloc trist dacă voi câștiga o medalie de aur cu un timp mai puțin competitiv.

3 medalii europenea strâns Robert Glință în bazin normal: un aur la 100 m spate în 2021 și două arginturi la 50 m spate, în 2021 și 2018

- Cât de mult s-au schimbat lucrurile în jurul tău după aurul de la Budapesta?

- Am avut o săptămână extrem de încărcată din punctul de vedere al jurnaliștilor și al expunerii media. Mi-am însușit acest simț al responsabilității, îmi dau seama că nu e vorba doar despre mine și încerc să inspir cât mai multă încredere și curaj celor care apucă pe această cale destul de îngustă a performanței, cel puțin la noi în țară. 

Nu pot spune că s-a schimbat ceva în jurul meu, mentalitatea mea rămâne aceeași, obiectivul rămâne obținerea unui vârf de formă la Jocurile Olimpice. 

Pregătirea merge în continuare, susținerea este binevenită, dar niciodată nu mi-am pus bariere dacă nu am avut parte de anumită susținere. În continuare îmi văd de treabă alături de echipa mea.

- Apropo de echipa ta, cine face parte din ea?

- Antrenor de pregătire specifică în bazin este Mugur Tomescu. Tatăl meu este antrenorul de pregătire fizică. Mai este domnul cercetător Pierre de Hillerin, cu care mă pregătesc pe un simulator ca să mă îmbunătățesc din punct de vedere tehnic și cât mai obiectiv. 

Desigur, pregătirea psihologică alături de domnul Aurelian Ursulescu, care de asemenea joacă un rol foarte important și care și-a spus cuvântul cu desăvârșire în ultimele performanțe obținute de mine.

Rezultatul lui Robert Glință e și al unei munci în echipă

- Ai pornit cu toți în acest ciclu olimpic?

- Am schimbat foarte multe medii de pregătire, de viață, de antrenori. Cred că sunt la al șaselea antrenor în toată cariera mea. 

De aproximativ doi ani lucrez în această formulă și mă bucur că și-a spus cuvântul toată pregătirea acumulată împreună cu acești oameni deosebiți și profesioniști în domeniul lor. 

În sfârșit, am reușit să ne îmbunătățim considerabil timpii! Rezultatele obținute nu sunt doar rezultatul muncii mele, ci al muncii în echipă. Ultimele rezultate au fost o sursă de încredere și ne fac să continuăm cel puțin în același ritm. Medaliile de la Budapesta îmi doresc să fie doar începutul!

- E normal să ai un antrenor pentru înot și unul de pregătire fizică, dar cum ai ajuns la ideea de a avea în echipa ta un cercetător și un psiholog?

- A fost un cumul de factori, de-a lungul carierei am învățat și am realizat că un antrenor nu le poate face pe toate. Am avut parte și de o experiență în SUA și știu cum se pregătesc alți campioni mondiali sau olimpici. Și ei au acolo o echipă foarte bine pusă la punct, nu este doar un singur antrenor specific care are foarte multe cunoștințe în domeniul natației. 

Toate merg mână în mână, mai ales la nivel înalt, pentru că fiecare detaliu își spune cuvântul și face diferența la sutimile de secundă, cele în care ne luptăm în bazinul de înot. 

Am trecut prin foarte multe medii de pregătire specifică și de pregătire fizică, am lucrat și cu mai mulți psihologi, depinde foarte mult și cum rezonezi cu aceștia, contează foarte mult și devotamentul pe care-l au în domeniul lor de activitate și eu, unul, sunt trup și suflet în ceea ce fac.

Îngusta cale a performanței

- Tu ești văzut drept marea speranță a înotului românesc, iar așteptările sunt foarte mari de la tine!

- Toată viața mea e investită în acest joc și mă bucur că am ajuns lângă niște oameni care înțeleg și apreciază sacrificiile pe care le fac. La rândul meu, și eu apreciez toată investiția și energia lor de a fi alături de mine în pregătire. 

Este destul de dificil să dai peste astfel de oameni, de aceea Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns alături de astfel de oameni deosebiți. 

În România, după cum am mai spus, este foarte îngustă această cale a performanței și resursele sunt foarte limitate. Performanțele, nu numai în natație, sunt foarte rare, iar aceste rezultate sunt rodul muncii covârșitoare de-a lungul unei mulțimi de ani. 

Legat de mine, eu am avut mereu susținerea necesară din partea părinților mei pentru a trece de aceste impasuri și de aceea cred că dacă ar crește disponibilitatea resurselor materiale și morale ne-am bucura mai des de astfel de momente.

- A fost benefic pentru tine faptul că JO s-au amânat, ai avut timp să acumulezi mai mult, să te pregătești mai mult?

- În principiu, pregătirea noastră nu a încetat niciodată, chiar dacă anul trecut nu am mai avut acces la bazin timp de două luni. A trebuit să ne adaptăm la noile condiții. Am încercat să-mi păstrez această mentalitate de a mă folosi de acest an ca plus de pregătire. 

Nu știu cât de mare a fost diferența față de anul trecut, dar cu siguranță anul acesta am avut mai multă pregătire și din punct de vedere fizic, și din punctul de vedere al înțelepciunii și al abordării tactice și psihologice.

E nevoie de dozarea efortului

- Te ajută faptul că ai fost la Rio?

- Cu siguranță, experiența își spune cuvântul, mai ales că la Rio am participat într-o finală olimpică în aceeași probă, la o vârstă destul de fragedă, 19 ani, și am avut lângă mine niște nume sonore la momentul respectiv în natația mondială. 

A fost un foarte mare bonus acea experiență. Cu siguranță, la Tokyo nu voi simți neapărat emoții, ci voi avea experiența necesară și în primul rând motivația și dorința de a nu mai repeta acel obiectiv îndeplinit la Rio, ci să țintesc mai sus de atât.

- E stresant că la Jocurile Olimpice trebuie să te califici, să ai două curse până în finală?

- Este, despre asta este vorba. Am învățat și această pregătire tactică. Am învățat cum să abordez exact proba de 100 m, de a trece de acești doi pași premergători până a înota și a mă lupta pentru cucerirea medaliilor. Trebuie să-ți dozezi efortul. 

Poți să te califici cu cel mai bun timp, dar apoi să nu faci nimic în finală. Sau mai rău, invers, dacă nu ești atent, să nu te califici și să pierzi finala, deși tu scoți timpi foarte buni de medalie. Totul e tactică, pregătire psihologică.

- Nu ai mai avut presiunea calificării la JO pentru că ai obținut biletul la Tokyo foarte repede!

- Din punctul de vedere al calificării la Jocuri, cred noi, românii, suntem avantajați pentru că nu avem o masă foarte mare de sportivi, care să încerce accederea în probele de participare la Jocurile Olimpice. Cum este, de exemplu, la americani, unde există trialuri pentru că ei sunt foarte mulți și foarte buni și de aceea există o foarte mare luptă și o foarte mare bătălie pentru cine va reprezenta SUA la JO. 

La noi, pentru că nu suntem atât de mulți, odată ce am îndeplinit baremul de calificare suntem la Olimpiadă. Cum recordul meu personal era sub acest barem de califcare, era doar o chestiune de timp până reușeam calificarea. Și de aceea am fost primul sportiv român calificat la Tokyo.

Nu pot spune că s-a schimbat ceva în jurul meu după aurul cucerit, mentalitatea mea rămâne aceeași, obiectivul rămâne obținerea unui vârf de formă la Jocurile Olimpic.

Într-o finală de anvergură, până la urmă, câștigă primul care atinge peretele, indiferent de timp, și medalia rămâne în istorie. Cu siguranță, nu voi fi deloc trist dacă voi câștiga o medalie de aur cu un timp mai puțin competitiv.

Mai ales la Jocurile Olimpice, toată lumea va veni extrem de pregătită, iar cursa de 100 de metri spate va fi extrem de competitivă.
- Robert Glință

Principalii adversari ai lui Robert Glință

Robert a vorbit și de principalii săi adversari în turneul olimpic de la Tokyo. Sunt mulți, niciunul nu trebuie neglijat. „E americanul Ryan Murphy, campion olimpic și deținător al recordului mondial, chinezul Xu Jiayu, care este la o sutime de recordul mondial, australianul Mitch Larkin, care este foarte bun, dar și rușii Kliment Kolesnikov și Evgheni Rîlov. 

Competiția va fi extrem de puternică și tocmai din această cauză nici eu nu încerc să mă las mai prejos și tind spre foarte sus. Știind ce dificil este, mă străduiesc să fiu cea mai bună versiune a mea în fiecare zi și să fac tot ce-mi stă mie în putere pentru a le ține piept pretendenților la titlul de campion olimpic", a explicat el.

8este locul ocupat de Robert Glință la ultima ediție a Campionatelor Mondiale, care au avut loc în 2019, el înotând atunci cele două lungimi de bazin în 54,22

„Un cumul de sentimente”

Chiar dacă nu a arătat prea mult, cucerirea medaliei de aur în proba de 100 m spate la Budapesta l-a bucurat foarte mult pe Robert Glință. „A fost pentru mine, cel puțin în interiorul meu, un cumul de sentimente. Am răsuflat cu oarecare ușurare, știind prin câte lucruri am trecut, peste câte obstacole și medii de viață și de pregătire. 

A fost atât de îmbucurător și atât de satisfăcător momentul că, în sfârșit, a dat roade toată munca depusă! Am mai pus multă muncă la punct în trecut și nu a ieșit. De aceea, văzând acest rezultat foarte bun, a fost mai presus de orice stare de entuziasm", a dezvăluit tânărul campion. 

Experiențele care nu se uită

Robert Glință și-a adus aminte de câteva momente importante din cariera sa peste care s-au adunat anii, dar care încă îi sunt extrem de aproape

Tânărul în vârstă de 24 de ani a fost primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, tocmai în mai 2019. Pe 20 mai, el a devenit primul campion european al înotului masculin tricolor. De aceea i-am propus lui Robert Glință să se întoarcă la câteva prime experiențe din cariera lui.

- Prima oară când ai intrat într-un bazin...

- A fost în bazinul olimpic de la Pitești la vârsta de nouă ani, nu am intrat cu gândul de a face performanță, ci strict cu gândul de a învăța să înot, însă lucrurile au progresat foarte repede. 

Primul meu antrenor de performanță, domnul Viorel Ciobanu, m-a văzut înotând în bazinul vechi de atunci și i-a plăcut foarte mult cum pluteam și cum mă deplasam. Mi-a adresat invitația de a face parte din grupul de performanță, am acceptat și așa a început cariera mea în natație de performanță.

- Primul concurs....

- Mi-a aduc aminte perfect, a fost Cupa Mărțisor de la Pitești, o întrecere locală deloc importantă, dar cu impact pentru mine, deoarece era prima și eu eram foarte mic, niște rezultate deloc excepționale. Îmi aduc aminte timpii înotați, eram la coada clasamentului. 

Țin minte și prima competiție națională la vârsta de zece ani, mă situam pe locul 40 și ceva, 60 și ceva în probele de 50 de metri la care participam. Parcursul meu a fost încet, dar sigur, niciodată nu m-am lăsat mai prejos, sunt o fire ambițioasă și mai presus de atât părinții, care au fost amândoi practicanți de sport, mi-au indus această disciplină și educație sportivă de a progresa și de a fi muncitor și perseverent.

- Înotai spate sau orice alt stil?

- Când ești mic treci prin toate procedeele și, până la urmă, procedeul te va alege pe tine ulterior, așa s-a întâmplat și cu mine, am trecut prin toate. Am fost campion național la 400 mixt și la bras, și la fluture. 

Prima medalie națională a fost la 50 m fluture, ulterior am început să mă situez din ce în ce mai bine la probele de spate și prima medalie extrem de importantă la vârstă de 16 ani a fost obținută în proba de 100 m spate. De atunci am avut în vedere pregătirea acelui stil pentru că aveam mai mult de câștigat și așa am ajuns să fiu cel mai bun în această probă.

- Prima dezamăgire pe care ți-a adus-o sportul...

- Nu e neapărat dezamăgire, de când eram mic am avut frustrări din cauza dorinței mele de a fi competitiv. Îmi aduc aminte că luasem locul patru într-o probă favorită mie și am fost extrem de dezamăgit, cred că am și plâns la momentul respectiv, însă cu vârsta am învățat că numai prin nereușite, eșecuri și greșeli pot căpăta experiența fără de care nu aș fi reușit să încununez cu succes, cel puțin până acum, cariera mea.

- Primul sfat de la cineva important din viața ta...

- Întotdeauna tatăl meu mi-a insuflat această tărie de caracter, îmi zicea să fiu puternic, nu sub o formă de presiune, ci de încredere desăvârșită: „Fii puternic, știi ce ai de făcut, ești ce trebuie!”. 

A rămas cu mine această siguranță, nu neapărat de a câștiga și de a fi deasupra tuturor, ci de a fi stăpân pe mine și pe capacitățile mele, să știu ce am de făcut și să fac totul cât mai bine, să iasă totul desăvârșit.

- Prima persoană pe care o suni după un concurs...

- Mama mea este extrem de implicată, cel puțin la nivel emoțional, în toată cariera mea sportivă, mereu urmărește cu sufletul la gură concursurile mele și nu pot să nu mă gândesc la ea de fiecare dată după ce termin o cursă sau o competiție, chiar dacă nu am niciun cuvânt de spus, o las pe ea să se manifeste, e îmbucurător și pentru mine să văd manifestarea aceasta de bucurie.

- Prima oară când te-ai gândit să te lași de înot...

- Mi-aduc aminte perfect, eram foarte mic, la grupa domnului Viorel Ciobanu, și aveam parte de un exercițiu pe care-l uram, se practică și acum, e unul pentru mobilitate, duci mâinile la ceafă și antrenorul ridică coatele. Simțeam cum efectiv mi se rupe mușchiul și se întinde extraordinar de tare și asta era lucrul de care îmi era cel mai frică. 

I-am spus mamei că nu mai vreau să merg la bazin din cauza acestui lucru. A venit atunci mama cu mine și a vorbit cu domnul antrenor. Nu era ceva extraordinar de important, a putut să treacă peste exercițiul acesta pentru mine și a fost totul bine apoi.

- De-a lungul carierei ai mai avut momente de genul acesta?

- Da, momente când am fost extenuat și nu mai găseam resurse să fac față mediului de viață și de pregătire, persoanele la care am apelat au fost tot părinții mei. Ei m-au încurajat și, în primul rând, m-au înțeles. Cred că asta a fost cel mai important, faptul că niciodată nu am avut parte de presiune din partea părinților mei de a face neapărat performanță. Au înțeles obstacolele de care aveam parte fizic, mental și emoțional. 

Tatăl meu mi-a spus când aveam astfel de momente că dacă privesc în spatele meu sunt mii și mii de sportivi la nivel internațional pe care am reușit să-i depășesc, iar dacă mă uit în fața mea mai sunt o mână de oameni. 

Eram finalist olimpic și mă situam în topul înotătorilor mondiali, ce mi-a spus el m-a făcut să reconsider toate trăirile și emoțiile prin care treceam și chiar dacă nu a fost ușor să trec peste acel obstacol, am avut resursele necesare de a persevera și ușor-ușor să mă și ridic.

„Disciplină și responsabilitate”

Robert Glință a vorbit și despre cât de mult iubește ceea ce face. „Fără satisfacție nu aș fi putut pune la punct toată această carieră, nu este ușor să faci sport de performanță, nu numai în natație. 

Necesită nu doar efort fizic, ci și disciplină și responsabilitate atât în bazin, cât și în afara lui. Este vorba și despre odihna care este absolut necesară pentru a face față efortului intens de care am parte în fiecare zi, alimetația pe care trebuie să o am în vedere pentru a avea aportul energetic necesar pentru a face față efortului, pregătirea adiacentă celei specifice și celei fizice, cea psihologică, rămâne totul la latitudinea mea, e vorba despre dorința mea de a face performanță”, a spus el. 

„Toate zilele mele sunt pline”

La întrebarea cât timp dedică sportului pe care-l practică, Robert a răspuns: „Înotul este o disciplină continuă, este un stil de viață, nu este vorba doar despre munca depusă în două ore de pregătire specifică. 

Un antrenament în bazin durează aproximativ două ore dimineața, două după-amiază, apoi apare și pregătirea pe simulator, cea psihologică, plus naveta București-Izvorani, și această necesită timp. Toate zilele mele sunt complet pline de antrenamete și toată energia mea și atenția sunt pe performanță. Efortul și munca depuse sunt constante și de cursă lungă”.

Momentul de cumpănă

În 2017, Robert Glință a trebuit să se oprească complet din înot. "Am trecut și printr-o perioadă de supraantrenament demonstrată biochimic și biologic prin analizele de sânge interpretate de medici specialiști de la Institutul de Medicină Sportivă", a povestit el. 

Organismul său avea nevoie de timp pentru a se reechilibra, "eram dat peste cap fizic, dar și hormonal, mental și emoțional". A stat patru luni de zile și nu i-a fost deloc ușor. "M-am scufundat în câteva hobby-uri, dar păstrând totuși în minte dorința de a reveni și de a continua performanța. Nu a fost deloc ușoară revenirea în bazin, mai ales la nivelul la care eram înainte. Orice pauză, fie ea și de o săptămână sau două, se simte".