Scrimera Bebe Vio, dublă campioană la Jocurile Paralimpice din 2016 și 2020: „Povestea mea nu se bazează pe boala pe care am avut-o, ci pe sportul pe care-l practic!”

Are 27 ani și niște ochi de culoarea mării liniștite. Zâmbetul îi completează ochii, iar discursul său desăvârșește un portret plin de lumină și speranță. Italianca Bebe Vio, pe numele din acte Beatrice Maria Adelaide Marzia Vio, este una dintre cel mai cunoscute sportive care va evolua la Paris. Face scrimă în scaun rulant, participând în proba de floretă. Este campioana en titre de la Rio și Tokyo.

Francezii i-au recunoscut influența și vocea în promovarea sportului, oferindu-i un rol la festivitatea de deschidere a Jocurilor Paralimpice, unde a fost printre ultimii purtători ai flăcării olimpice.

Floretista urmează să intre în concurs pe 4 septembrie în proba individuală și pe 5 în cea pe echipe. Dar dincolo de sport, Bebe Vio a încercat să schimbe lumea pentru ea și pentru persoanele cu dizabilități.

Cred că ceea ce poate face diferența acum este să nu ne oprim asupra persoanelor cu dizabilități care sunt deja acolo, despre care se vorbește deja, cărora li s-a acordat spațiu. Există atât de mulți oameni care sunt încă necunoscuți și care au povești frumoase de spus și pe care trebuie să le descoperim
- Bebe Vio

Visează la o lume în care „să merg la orice sală de sport din Italia și să văd copiii făcând sport împreună. Unii în picioare, alții în scaune cu rotile, unii care văd și alții care nu văd. Important este să facă sport împreună”, a spus ea într-un interviu pentru revista Vogue din țara sa.

Momentul în care viața sa a luat alt curs

Sportul a intrat repede în viața lui Beatrice, la doar cinci ani a început să facă scrimă, admirând-o pe marea Valentina Vezzali, sextuplă campioană olimpică. Pe când avea 11 ani, ceea ce părinții ei credeau că e o simplă răceală era de fapt o meningită care a dus la sepsis și la o hemoragie internă.

Pentru a-i salva viața, medicii i-au amputat picioarele de la genunchi în jos și mâinile de la antebraț. În plus, a rămas și cu cicatrici pe tot corpul.

Întrebată de curând dacă acele cicatrici pe care le are pe corp spun povestea ei, italianca a răspuns: „Toată lumea spune asta, dar eu nu am înțeles-o niciodată. De ce ar trebui ca ele să-mi spună povestea? Cicatricile nu spun că fac scrimă! Cel mult spun că am avut o boală, dar nu cred că ele îmi spun povestea”.

În plus, de fiecare dată când are o ședință foto, îi roagă pe cei care se ocupă de machiaj să nu i le acopere, iar în 2017 a participat la o campanie pentru susținerea vaccinului împotriva meningitei.

Răspunsul său a continuat: „Vreau ca povestea despre cine sunt să vină de la mine, nu de la ceea ce se vede în exterior. Povestea mea nu se bazează pe boala mea. Povestea mea se bazează pe sport: am făcut scrimă de când eram copil. Ceea ce simt că face parte din mine este semnificația sportului, modul în care poate face bine oamenilor, modul în care a face parte dintr-o echipă poate ajuta, modul în care sportul te face fericit și modul în care a face sport face bine și altora. Practicarea sportului poate părea o acțiune simplă, dar, de fapt, creează o reacție incredibilă în rândul altor oameni”.

Drumul înapoi spre sport nu a fost unul fără piedici, deși spune că pentru un copil a fost mai ușor, „oamenii mari gândesc prea mult, ei își fac griji”. „Aveam o vârstă fragedă, nu mi-am pus prea multe întrebări, adulții au fost cei care mi-au spus: «Nu mai poți face asta». Tot timpul am știut că o să mă întorc la scrimă. Când le-am spus medicilor că vreau acest lucru, aproape m-au scuipat, cei care mi-au făcut protezele au început să râdă. Dar eu nu m-am lăsat și am crezut că pot s-o fac", a povestit ea.

Pentru nimic în lume nu mi-aș fi dorit ca familia mea să treacă prin durerea prin care a trecut pe când aveam unsprezece ani. Nu i-aș dori-o nici celui mai mare dușman al meu. Dar sunt fericită acum, viața mea este minunată, ar fi fost minunată chiar și cu toate cele patru piese la locul lor! Dar lucrurile se întâmplă și nu ne putem deprima gândindu-ne că viața s-a terminat. Mie mi-a ieșit bine, așa că încerc să fac ceva semnificativ cu ceea ce s-a întâmplat pentru a oferi un exemplu - Bebe Vio

N-a reușit din prima pentru că era greu, dar a făcut echitație și mai apoi, cu ajutorul părinților, a reușit să revină. Ea a fost prima scrimeră din lume care practică acest sport având patru proteze. Beatrice reușește să țină floreta cu o proteză special creată la început pentru ea chiar de tatăl său.

„Părinții mei, Teresa și Rugerro, muncesc enorm pentru ca oamenilor să le fie mai bine, ei sunt modelele mele în viață”, a spus ea pentru revista Dazed. Bebe mai are doi frați, Nicolo și Maria, care o sprijină în toate acțiunile sale.

Un bronz care a cântărit mai mult ca un aur

La 19 ani a participat la prima sa ediție de Jocuri Paralimpice, tocmai la Rio, unde a dominat proba de floretă, clasa B, cucerind aurul la individual și bronzul cu echipa. Ea a surprins pe toată lumea, atunci când a spus că acel bronz cucerit alături de coechipierele sale este mai important decât aurul de la individual.

„Când câștigi o finală la individual înseamnă că toți colegii tăi au pierdut înainte ca tu să devii campioană. Așa că ești singur, nu e toată echipa lângă tine. Și știi că și colegii se antrenează la fel de mult ca tine. Mi-a fost greu să fiu pe podium, chiar dacă eram pe cea mai înaltă treaptă. Evident, am fost fericită, era visul vieții mele să fiu campioană. Dar în momentul acela, pe podium, mi-am dat seama că nu e atât de frumos cum e când câștigi cu echipa”, a explicat ea.

La Tokyo și-a apărat titlul la individual și a cucerit argintul cu echipa, iar acum la Paris vede diferit lucrurile. „Sportul este foarte important, dar există mult mai mult în viață. Educație, voluntariat, evenimente - există o întreagă lume în jurul sportivului care nu se termină după o competiție.

Integrarea este necesară pentru a schimba modul în care sunt percepute persoanele cu dizabilități. Un interviu cu o astfel de persoană nu trebuie neapărat să înceapă cu: «După tot prin ce ai trecut, simți că sportul ți-a dat puterea de a merge mai departe?» În cultura noastră, suntem obișnuiți să credem că trebuie să ne ascundem copiii cu dizabilități sau să nu îi determinăm să facă sport pentru a evita să le arătăm scaunul cu rotile. Acest tip de prejudecăți au împiedicat integrarea. Cândva, cineva cu handicap se «distra» făcând sport, astăzi suntem recunoscuți ca sportivi paralimpici”, a spus ea.

Frica oamenilor de a pune întrebări

Bebe a vorbit și despre cel mai mare obstacol pe care l-a avut de depășit în interacțiunea cu ceilalți. „Frica. Frica de necunoscut, dar mai ales frica de a pune întrebări. Frica îi împiedică pe oameni să progreseze din punct de vedere cultural”, a subliniat Bebe.

Alături de familia sa, Bebe are la Roma o organizație non-profit numită „art4sport” și o academie care-i poartă numele, ambele promovând un program incluziv sprijinit de Nike, care se concentrează asupra accesibilizării sportului pentru toți. „Suntem 45 de oameni la «art4sport». În fiecare zi trebuie să inventăm o proteză nouă: o mână pentru echitație, o proteză pentru a folosi snowboard-ul, una pentru înot...”

„Copiii vin la mine și îmi spun: «Vreau să fac asta» și depinde de noi să găsim o soluție. La Academia Bebe, de exemplu, am avut un copil într-un scaun cu rotile, paraplegic, care a venit și a spus «Vreau să joc fotbal». I-am sugerat și alte sporturi, dar el a fost foarte ferm. A spus pur și simplu: «Puneți-mă jos pe pământ». Eram cu toții îngrijorați, speriați că se va răni. Câteva minute mai târziu se juca cu ceilalți copii.

Frumusețea copiilor este că nu așteaptă ca tu să le explici cum să se joace împreună, ei vor găsi o cale. Academia Bebe este uimitoare pentru că se dezvoltă o legătură specială între copiii cu și fără dizabilități. Acum, avem prima echipă de copii cu și fără handicap care joacă fotbal împreună pe teren”, a povestit ea pentru Dazed.

„Este greșit să ne gândim la persoanele cu dizabilități ca la niște supereroi”

Apoi a continuat: „Nu ne pasă de sex, religie sau etnie, îmbrățișăm tot ceea ce este văzut ca diferit pentru a-l face normal. Scopul este să normalizăm. Este greșit să ne gândim la persoanele cu dizabilități ca la niște supereroi atunci când fac lucruri obișnuite. Acest tip de mentalitate te face să te gândești «Sunt atât de buni că pot face asta fără brațe! » De exemplu, oamenii care au nevoie de ochelari, odată ce și-i pun, îi transformă în supereroi? Nu. Ei au nevoie doar de un accesoriu, la fel ca noi”.

Firea sa deschisă, discursul optimist, rezultatele din sport au făcut ca Bebe să fie căutată de mari companii. Ea are contracte cu Nike, Toyota, Sergenia, L’Oreal, Omega, Dior, Ottobock și Technogym.

„Sunt fericită. Am ocazia să fac foarte multe lucruri, să cunosc o mulțime de oameni. Cu cât cunoști mai mulți oameni, cu atât poți învăța mai multe lucruri. Sunt norocoasă să am cea mai frumoasă familie din lume, prieteni fantastici și că lucrul pe care îl iubesc cel mai mult în viață, scrima, a devenit slujba mea. Îmi dau seama că asta nu se întâmplă oricui, așa că sunt recunoscătoare pentru că am atât de multe lucruri în viața mea care mă fac fericită”, a concluzionat cu optimism Bebe, fata care nu a încetat să zâmbească.

Sportul te învață să respecți regulile și oamenii, rezolvarea problemelor, munca grea, munca în echipă și să visezi. Sportul este bun pentru că te face o persoană mai bună. Trebuie să ne dăm seama că în spatele sportivilor există munca multor oameni. Nu datorită nouă, ci datorită întregului grup reușim să obținem rezultatul pe care ni-l dorim - Bebe Vio