Articol de Oana Duşmănescu - Publicat luni, 24 februarie 2025 12:20 / Actualizat luni, 24 februarie 2025 12:51
Peste 30 dintre cei mai buni practicanți de BASE Jumping din lume, printre care și românca Cornelia Mihai, au sărit în weekend de la etajul 139 al clădirii Burj Khalifa din Dubai cu ajutorul costumului special.
În total, cei 31 de sportivi au efectuat 437 de salturi, pe parcursul a două zile, în cadrul unui eveniment X Dubai, brandul care promovează lifestyle-ul extrem.
Primul salt de pe Burj Khalifa cu costul de BASE Jumping a avut loc în anul 2014
Evenimentul a purtat numele EXIT139 și i-a reunit pe cei 31 de sportivi, care au realizat cele mai curajoase sărituri echipați în Wingsuit, constumul cu aripi care imită zborul unei păsări sau al unui liliac.

Spectacolul a reprezentat o premieră în domeniul sporturilor extreme, bazându-se pe amintirea primului salt BASE de pe Burj Khalifa, care a avut loc în 2014.
Sportivii care au participat la această provocare a sporturilor de acțiune provin din 15 țări și au executat salturi multiple.
Pentru această provocare, a fost concepută o platformă specială, de 12 metri lungime, dintre care 6 metri ieșeau în afara unui balcon de la etajul 139 al clădirii Burj Khalifa, servind drept rampă de lansare pentru sportivii îmbrăcați în wingsuit.
Cele 437 de sărituri au fost finalizate după două zile de show, fiecare dintre acestea necesitând planificare și concentrare. Fiecare sportiv a fost liber să se manifeste din punct de vedere creativ la fiecare sale.
Cornelia Mihai (40 de ani) practică parașutismul, sporturile extreme și este pilot, dar și instructor de zbor, precum și campioană mondială la Canopy Piloting (un fel de pilotaj cu parașuta.
Ea a povestit că s-a apucat de salturile cu parașuta... ca să învețe să înoate mai bine. Și asta pentru că, dacă te înscriai la cursul de parașutism, obțineai un permis gratuit de acces la o piscină din orașul ei natal, Ploiești.