GSP SPECIAL  »  INVESTIGATIE  »  INVESTIGAȚIE

Teroare în judo » O altă sportivă povestește traumele la care a fost supusă de Florin Bercean la lotul de judo: ”M-a lovit, cu ură, în cap cu capătul cauciucat al unei sfori”

Articol de - Publicat joi, 22 noiembrie 2018 08:55

Al treilea caz de agresiune fizică la lotul olimpic de judo de la Cluj: o fostă sportivă povestește cum antrenorul Florin Bercean a izbit-o brutal în timpul unui antrenament, descrie cum o senioară i-a umflat ochii pe saltea și cum a fost obligată să se pregătească deși avea o fractură la braț.

Se înmulțesc mărturiile despre casa groazei de la Cluj, adică centrul olimpic de judo coordonat de Florin Bercean și susținut financiar de FRJ, COSR și MTS. Drumul a fost deschis de o fostă componentă a lotului național, Cătălina Rob Ditan, care a povestit tratamentele dure pe care le-a suportat în cele circa 7 luni petrecute în Ardeal, în 2013/2014: bătută și lovită cu capul de un dulap de către antrenorul Florin Bercean, deget la picior rupt de secunda Gianina Andreica, jigniri, amenințări, nesocotirea problemelor medicale, teroare. Tot Ditan a invocat cazul unei colege care ar fi fost bătută măr de același Florin Bercean, "învinețită pe tot corpul", fiindcă a ratat un concurs extern din cauză că nu a slăbit suficient pentru a se încadra în categorie.

Oamenii din staff-ul tehnic arătați cu degetul tac mâlc. Președintele FRJ, Cozmin Gușă, pune dezvăluirile pe seama unor misterioase intervenții securistice, caută să minimalizeze depozițiile și face scut în jurul antrenorilor acuzați de repetate și grave abuzuri fizice.

"Nu vreau să-mi dați numele deocamdată"

Printre sportivi, teama de a vorbi începe însă să se estompeze. Și o nouă voce apare la rampă pentru a relata minunățiile din centrul de la Cluj. E una dintre fetele care au lucrat cu Bercean la lotul național, ieșită însă acum din activitatea de performanță.

A muncit acolo vreme de 4-5 ani, până prin 2016, a fost inclusiv multiplă campioană națională la junioare, dar, înainte de vârsta majoratului, a spus "stop" din pricina imposibilității de a mai colabora cu Bercean. "Nu vreau, deocamdată, să-mi dau numele, pentru că știu relațiile antrenorului, își poate băga coarnele peste tot, dar ce am trăit la lot a fost o experiență tristă", punctează fosta judoka.

"A început să-mi curgă sânge din nas"

Episoadele personale sunt foarte abrupte. "Mă duceam cu groază la antrenamente. Nu-mi place să fiu călcată în picioare. La sală, treceai pur și simplu cu frică pe lângă Bercean, lăsai ceafa în jos din instinct ca să nu te pomenești că-ți dă una fiindcă așa-l apuca. Am asistat la numeroase momente cu colege lovite, înjurate, umilite. N-am mai putut suporta mediul de acolo și, cu părere de rău, a trebuit să renunț, chiar dacă iubesc acest sport", spune fata.

Descrie apoi momentul șocant al agresiunii suportate din partea lui Bercean pe când avea 15 ani: "Eram la un antrenament și făceam un exercițiu de cățărare pe o sfoară. Trebuia să plecăm din șezut, să urcăm și să coborâm folosindu-ne doar de brațe și să aterizăm tot în șezut. La sosire, din instinct, am pus jos întâi picioarele. Mi-am dat imediat seama, le-am ridicat și am venit la final în șezut, cum ceruse. M-a chemat la el. A tras capătul frânghiei, învelit într-un cauciuc gros, și m-a pocnit cu ură direct în creștetul capului. M-a luat amețeala, îmi țiuiau urechile, m-am culcat la pământ și, fiind mai sensibilă, a început să-mi curgă sânge din nas. Cred că și el s-a panicat nițel când a văzut efectele".

"Omul ăsta e instabil"

Sportiva spune că și-a revenit destul de repede, n-a fost nevoie de vreun control medical ulterior: "Știu și părinții ce s-a întâmplat. Le-am povestit imediat. N-au discutat cu Bercean, dar s-au înfuriat teribil și mi-au zis să nu mai stau sau să fug din sală dacă vrea să mă lovească din nou. Oricum, de atunci am încercat să stau cât mai departe de Bercean la antrenamente, fiindcă nu-mi plăcea cum se comporta. Te înjosea. Nu mai suportam să aud numai înjurături și jigniri în sală. Cred că omul ăsta are o problemă. E instabil. Când vorbește calm cu tine, când, în secunda următoare, izbucnește și are accese incontrolabile de furie de n-ai cu cine să te mai înțelegi! Am impresia că nu se simte bine dacă nu umilește pe cineva".

"Un ochi umflat și julituri pe toată fața"

Amintirile curg mai departe cu alt episod dur: "Relația cu senioarele era încordată. Făceau ce voiau cu junioarele. Și nu le convenea nimic. Erau încurajate într-un anume fel. Eu am plecat acasă rănită deliberat de o senioară la un antrenament. S-a enervat că am aruncat-o în timpul luptei și, continuând pregătirea pe saltea, a început să mă lovească cu palmele și coatele. Adică nu tehnici permise, ci lovituri de intimidare. Am avut un ochi umflat și julituri pe toată fața. Am vrut să mă duc la medicul legist, dar ce mi-ar fi zis? «Asta e! Ai fost la antrenament. Se mai întâmplă»".

Fata punctează că s-au luat oarecare măsuri pe loc: "E adevărat că le-a interzis o perioadă să mai lupte cu junioarele, dar, după câteva săptămâni, Bercean m-a trimis din nou să fac antrenament cu aceeași senioară cu care avusesem conflictul.«Hai, du-te la ea, să nu-ți dau și-un picior în cur!». N-aș vrea să-i dau numele, că și-așa sunt destul de bătute de soartă cu ce se întâmplă la lot. Sunt multe vieți distruse și cariere frânte".

"M-au obligat să fac antrenamente cu orteza pe braț"

Nu lipsesc din panoplie nici incidentele medicale: "Mi-am rupt mâna la un concurs, medicii mi-au recomandat doar o orteză, nu ghips. În starea aceea, nerecuperată, am fost pusă să fac antrenamente. Nu era simplu. N-aveam cum să fac prizele și să mă asigur la căzătură când mă aruncau pe saltea. Lucram tehnică, diferite combinații, simulări, dar exerciții care solicitau brațul afectat. Mă bucur că n-au apărut complicații ulterioare, însă mi-a fost tare greu să mă pregătesc în acea perioadă".

Abordarea staff-ului privind sportivii accidentați era aproape o regulă: "Au fost cazuri frecvente cu fete scoase la antrenament fără să fie recuperate. Și vorbim de operații, probleme serioase! Nu te lăsau să stai la refacere cât trebuia. După două, trei zile te băgau deja la pregătiri, chiar dacă era vorba de accidentări grave".

"Bercean are motive să nu doarmă liniștit"

Sportiva vorbește apăsat și hotărât. Nu mai vrea să ascundă nimic: "Mama mă sfătuise să nu povestesc ce-am pățit, să-i las pe alții înainte, dar m-am gândit că dacă așteptăm mereu gesturile altora nu rezolvăm nimic, niciodată. De ce să mai tac? Nu îmi e frică de nimic. Poate să fie Bercean cel mai tare om din lumea asta".

Și concluzia: "Sunt convinsă că Bercean nu mai doarme bine noaptea de când au început să apară aceste dezvăluiri. Are și motive să nu doarmă la ce știu c-au făcut acolo. Încerc să-i uit numele, nu sunt genul care să poarte gânduri rele, dar vreau să-l scot complet din mintea mea. Iar el ar trebui să dispară de la lot! E un antrenor bun, își face treaba profesionist, dar e dominat de o agresivitate care-i pune în umbră calitățile de tehnician".  

"Mă amenința că-mi pune poza pe ușă, să mă interzică în sală"

Fosta sportivă mai relatează un episod tensionat, petrecut după ce renunțase la activitatea de performanță: "Am vrut să merg cu o profesoară să ajutăm ca să aranjăm saltelele și sala pentru o competiție de la Cluj. Când m-a văzut, Bercean a început să urle. Mă amenința că n-o să mai activez niciodată în judo, că o să-mi afișeze poza pe ușă ca să nu mai pot intra niciodată în sală. Mi s-a părut penibil omul. Chiar venisem să ajut, iar el m-a alungat. Când se enervează, te înjură și te face cum îi vine la gură".

"Multe fete poate s-au obișnuit cu regimul de la lot și nu-și dau seama că sunt rupte total de realitate. Și pentru mine a fost o schimbare bruscă atunci când m-am lovit de viața adevărată. Aveam alte concepții, unele induse la lot, nu puteam să văd ce se petrece în afară.

Nu a existat un antrenament cu Bercean la care să merg cu plăcere, să știu că am lucrat, am progresat, mi-a ieșit procedeul X, am mai învățat ceva. Totul se derula doar într-un mediu toxic, cu înjurături, jigniri, amenințări și loviri.

Într-un fel, mă bucur că m-am oprit decât să stau acolo și să văd cum toate colegele își irosesc viața pentru nimic. Orice ar face, ele nu vor fi trimise niciodată la competițiile mari. Se antrenează și suferă degeaba.

Am citit și eu dezvăluirile Cătălinei Rob Ditan. Nu a exagerat cu nimic. La Cluj e un regim de teroare. Veștile deja se știu în fenomen și sunt tot mai puțini părinți care-și lasă copiii la centrul la care lucrează Bercean"

"A bătut-o până a făcut pe ea!"

Sportiva care vorbește acum despre regimul de teroare de la Cluj confirmă cazul colegei pedepsită cu sălbăticie de Florin Bercean, dezvăluit zilele trecute de deschizătoarea de drumuri, Cătălina Rob Ditan.

În urmă cu câteva zile, Cătălina Rob Ditan, fostă judoka, relata cazul unei colege bătute crunt de Florin Bercean: "A pierdut un turneu la cântar, adică a mers la un concurs extern și n-a putut concura fiindcă nu s-a încadrat în greutatea categoriei. Din acest motiv, am înțeles că Bercean a bătut-o efectiv cu pumni, picioare și palme până a învinețit-o pe tot corpul! M-am întâlnit cu ea la o vizită medicală la București. Avea un ochi vânăt. La fel era pe mâini și pe picioare. Am întrebat-o chiar pe ea. «Băi, din cauza bătăilor ai vânătăile?». «Da», mi-a răspuns".

"A călcat-o în picioare"

Agresiunea lui Bercean e confirmată și de sportiva care a decis să rupă acum tăcerea: "Am fost la acea competiție la care a picat cântarul. Ne era groază și nouă ce o să pățească la revenirea în România. Cu gura ei mi-a zis că Bercean a bătut-o atât de rău încât a făcut pe ea! Noi n-am văzut episodul, fiindcă a fost băgată într-un vestiar, dar a bufnit în plâns după antrenament. Și-a făcut curaj și ne-a povestit tot, că a călcat-o în picioare, că i-a spus c-o mai bate o dată dacă va plânge când iese din încăpere. Săraca, era făcută în toate felurile chiar de față cu grupul. A fost un episod în care Bercean îi reproșa că ea și cu mama ei l-au omorât pe taică-su! Vedeam cât e de afectată și-mi venea mie să plâng în acel moment". 

Ce a povestit Cătălina Rob Ditan:

  • "Într-o zi, am depășit greutatea cu câteva sute de grame. Când a văzut, domnul Bercean a început să urle, să mă înjure și mi-a dat o palmă peste cap, de la spate! Stăteam cu fața la un perete, pe cântar, iar din lovitură m-a proiectat cu fruntea într-un dulap de fier aflat lângă noi. Am țipat, dar nu s-a oprit. S-a enervat și mai tare și, în timp ce eram întinsă pe jos, mi-a mai dat câteva palme în cap. Stăteam ghemuită la picioarele lui, încercam să mă protejez, dar el tot continua să mă lovească".
  • "La un antrenament, căzusem cu piciorul stâng în afara saltelei și am suferit o contuzie ușoară. Nu era ceva grav, doar mă durea ușor când mergeam. I-am semnalat imediat antrenoarei Gianina Andreica faptul că m-am lovit la degetul mic. «Vino la mine, că te rezolv eu!», îmi zice. Mi-a luat piciorul și a tras brusc de el. În acel moment, s-a auzit cum a pocnit și am simțit pur și simplu cum s-a rupt degetul!"
  • "M-au ținut două săptămâni fără niciun control! Mergeam șchiopătând, piciorul era vânăt. Nu mai dormeam noaptea de atâta chin! M-au scos câteva zile chiar la antrenament. Abia după ce au insistat părinții telefonic am mers la medic, unde mi-au descoperit, într-adevăr, o fisură la deget"
  • "Am lăsat cam dezordine în camera de hotel, fiindcă mă grăbisem să ajung la școală. Fusese doar un accident. Dar când m-am întors de la cursuri mi-am găsit jumătate din haine aruncate pe geam, în noroi, pe lateralul hotelului, iar restul stăteau sub duș, curgea apa pe ele! Era opera antrenoarei Ana Maria Mititelu"

CITEȘTE ȘI:

DEZVĂLUIRI INCREDIBILE » Cătălina Rob Ditan, fostă judoka agresată, anunță un alt caz șocant: ”A învinețit-o pe tot corpul”

Mama Cătălinei Rob Ditan îl pune la zid pe antrenor: ”Bercean are curajul să-mi spună în față că n-a bătut-o pe Ina?”

EXCLUSIV GSP // VIDEO Mărturie ZGUDUITOARE a unei foste sportive de 18 ani de la lotul olimpic: ”M-au bătut în cap, mi-au rupt piciorul, m-au umilit. M-au distrus!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
alenb
alenb  •  22 Noiembrie 2018, 16:51

Eu zic sa se faca o investigatie si daca este adevarat ce povestesc victimile (se indoieste cineva ca spun adevarul?), individul trebuie arestat pentru multi ani. Monstrul asta nu are ce cauta nu in sala de sport dar nici macar in libertate.

10204061186185275
Mason Dan Pintican  •  22 Noiembrie 2018, 16:23

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mandpv964
mandpv964  •  22 Noiembrie 2018, 14:10
Postat de deva1 pe 22 Noiembrie 2018, 10:56

Gafiuc Justin, ma, ploiesteanule, tu ai practicat vreodata judo ? Sau un sport de lupta, de contact? Tu crezi ca te- ai nascut pe acest pamant ca sa distrugi judo-ul romanesc si pe profesorii de judo Florin Bercean si Geanina Andreica si pe presedintele FR Judo Cozmin Gusa? Tu iei interviu la un minor sub 18 ani? Am fost coleg de antrenament si de echipa cu Geanina Andreica la clubul Universitatea "U"CSM Cluj, iar domnul Profesor Florin Bercean ne-a fost antrenor la acelasi club. Acuzatiile tale, nefondate , fac rau acestui sport. De ce nu intri in sala de judo de la Cluj? De ce nu stai de vorba cu profesorii de acolo ?de ce o iei pe ocolite, si lovesti pe la spate , *** acesti oameni devotati sportului, judoului, care au adus medalii nationale si internationale prin sportivi antrenati acolo. Ma, daca pe vremuri s-a distrus gimnastica feminina, partial , prin mas media, uite acum voi incercati sa distrugeti si judo in Romania, dar nu veti reusi. Justine, analizeaza-te , ca nu e bine in ce te-ai bagat, schimba-ti cariera . Stiu de atunci ca la Cluj, acesti oameni au fost si sunt foarte seriosi, muncitori, au avut si au rezultate extraordinare !si acum, vi tu sa strici totul? Nu vei reusi! As vrea sa te intalnesc , si ai sa-ti schimbi parerea despre judo si despre Cluj, in sensul bun al cuvantului, Cornelius Serghie

Ma tapinare (daca tot folosesti termenul "ploiesteanule" peiorativ), sunt prea multe marturii vis a vis de comportamentul acestui taranoi de la Cluj!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează