SPORTURI  »  ALTELE  »  DOPAJ

Trișorii lăsați acasă » România a fost suspendată din toate competițiile de seniori timp de un an la Kaiac-Canoe. Caz similiar la FR Haltere

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 17 iulie 2016 00:00

România a fost suspendată din toate competițiile de seniori timp de un an, perioadă ce include și Jocurile Olimpice de la Rio.

"Federația Internațională de Kaiac-Canoe își reafirmă sloganul de zero toleranță pentru sportivi dopați și îi lasă pe trișori acasă", acesta este titlul unui comunicat apărut ieri pe site-ul forului internațional. 

Mai departe se arată că loturile României și Belarusului sunt suspendate timp de un an din competițiile internaționale, după ce Comitetul Executiv întrunit pe 13 iulie la Cracovia a primit dovezi adiționale.

Dovezi care se pare că au demonstrat că în cazul României este vorba despre un caz de dopaj sistematic.

În luna aprilie, Agenția Națională Antidoping a efectuat teste doping întreg lotului național și foarte puțini nu l-au picat. Canoiștii Leonid Carp şi Ştefan Strat, precum și kaiaciștii Petruş Gavrilă, Traian Neagu, Cătălin Turceag, Daniel Burciu, Constantin Mironescu, Ionuţ Mitrea şi Elena Meroniac au fost depistați pozitiv la Meldonium, în timp ce canoistul Alexandru Dumitrescu, multiplu medaliat la Europene și Mondiale, la un hormon de creștere.

Chiar dacă ulterior Carp și Strat au fost reabilitați pentru că aveau în sânge o concentrație mică de Meldonium, forul internațional a luat o decizie drastică. Niciunul dintre cele două echipaje calificate ale României calificate, kaiac dublu feminin pe 500m și kaiac patru masculin pe 1000m, nu va mai putea lua startul la Jocurile Olimpice de la Rio.

După 60 de ani de continuitate la Jocurile Olimpice și 34 de medalii cucerite, România nu va avea reprezentanți în probele de kaiac-canoe de la Rio. Sportul care a produs povești minunate și eroi ca Ivan Patzaichin, Leon Rotman, Dumitru Alexe, Simion Ismailciuc, Serghei Covaliov sau Toma Simionov traversează unul dintre cele mai negre momente.

Caz similar la FR Haltere

În trecut, Federația Română de Haltere a fost de două ori aproape de o suspendare din competițiile intetrnaționale din cauza dopajului. Însă forul internațional are alte reguli, suspendarea poate fi răscumpărată dacă este plătită o anumită sumă de bani.

O suspendare care poate veni dacă o anumită țară are trei sau mai multe cazuri de dopaj. În 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, după ce Traian Cihărean şi Adrian Mateaş au picat testul doping, România mai avea în același an încă un suspendat. Pentru ca restul halterofililor români înscrişi la întrecerile olimpice să poată concura, federaţia şi forul nostru olimpic nu aveau decât o soluţie regulamentară: aceea de a achita o taxă de 50.000 de dolari.

Banii au fost plătiţi de Ion Ţiriac, preşedintele COR din acea perioadă, însă repercusiunea a fost că, timp de 2 ani, FRH nu a primit nici un pic de finanţare olimpică. O amendă a fost plătită și în 2014, după ce cazurile de dopaj s-au tot adunat.

Palmares Federația Română de Kaiac-Canoe la JO

  • 10 medalii de aur
  • 10 medalii de argint
  • 14 medalii de bronz

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
sakamoto
sakamoto  •  17 Iulie 2016, 13:53

In curind si Mafiotul fotbal romanesc, va fi matrashit din fotbalul international.Pt un fotbal curat.

tihi
tihi  •  17 Iulie 2016, 11:14

Noi si rusii cred ca conducem clasamentul dopajului sportiv,si daca raportam la numarul de sportivi si de locuitori,cred ca conducem ...este o mare rusine sa realizez performanta trisand,farudand....sportul este cu totul altceva......

Vezi toate comentariile (2)
Comentează