Articol de GSP - Publicat marti, 20 septembrie 2022 10:36 / Actualizat miercuri, 21 septembrie 2022 14:11
Cvintuplul campion mondial la șah, norvegianul Magnus Carlsen, a ieșit din meciul online pe care îl disputa în compania șahistului american Hans Niemann, din cadrul turneului Julius Baer Generation Cup, după ce făcuse numai o mutare, reaprinzând astfel disputa dintre cei doi, începută în urmă cu mai mult timp.
A fost primul meci dintre cei doi după cel disputat la Sinquefield Cup, la începutul lunii septembrie. Niemann s-a impus atunci.
Magnus Carlsen a ieșit rapid din meci
Potrivit cotidianului britanic The Guardian, Magnus Carlsen a făcut o singură mișcare, folosind piesele negre, după care s-a deconectat din meci, lăsând-o pe comentatoarea partidei, Tania Sachdev, și ea campioană la multiple turnee de șah, uimită:
Magnus Carlsen a renunțat să mai joace. Pur și simplu s-a ridicat și a plecat. Și-a oprit camera și atât știm, cel puțin momentan. Vom încerca să vă ținem la curent în legătură cu acest lucru. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta. Pur și simplu nu îmi vine să cred. Chiar s-a întâmplat asta? Magnus (n.r.- Carlsen) refuză să joace împotriva lui Hans (n.r.- Niemann). Va participa la turneu, dar nu va juca împotriva lui Niemann. Este o afirmație foarte serioasă.
- Tania Sachdev, în direct pe stream-ul canalului Chess24.
Momentul în care norvegianul a ieșit din meci și reacția comentatoarei:
Another shocker as @MagnusCarlsen simply resigns on move 2 vs. @HansMokeNiemann! https://t.co/2fpx8lplTI#ChessChamps #JuliusBaerGenerationCup pic.twitter.com/5PO7kdZFOZ
— chess24.com (@chess24com) September 19, 2022
Magnus Carlsen s-a mai retras dintr-un turneu la care a luat parte și Niemann
Norvegianul Magnus Carlsen s-a mai retras dintr-un turneu de șah la care a luat parte și Hans Niemann. Cei doi s-au mai întâlnit la un eveniment din St. Louis, Missouri, Statele Unite, care a avut premii de până la 500.000 de dolari. Niemann s-a impus atunci chiar în fața lui Carlsen, care și-a anunțat retragerea din turneu imediat după meciul direct.
Carlsen a postat pe contul personal de Twitter celebrul videoclip în care apare antrenorul portughez Jose Mourinho, în care spune: „Dacă vorbesc, sunt într-un mare bucluc”.
I've withdrawn from the tournament. I've always enjoyed playing in the @STLChessClub, and hope to be back in the future https://t.co/YFSpl8er3u
— Magnus Carlsen (@MagnusCarlsen) September 5, 2022
Cel mai bun jucător de șah rapid a comentat și el cazul
Cel mai bun jucător de șah rapid din lume, americanul de origine japoneză Hikaru Nakamura, a comentat și el bizarul caz, spunând că cel mai probabil norvegianul Magnus Carlsen s-a retras, suspectând că Niemann trișase. Nakamura a mai spus și că Hans Niemann a fost blocat pe cel mai popular site pe care se joacă șah virtual, Chess.com.
Citește și:
Emma Răducanu, inspirată de un star din Premier League: „Reușește lucruri extraordinare!”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro