Valul interzis » Motivul politic pentru care nu sînt lăsaţi cubanezii să practice surfingul

Surfingul este un sport asociat, în mod firesc, cu senzaţia de libertate. Are şi doza necesară de primejdie, are şi binefacerile apartenenţei la o comunitate neconveţională. Din Australia pînă în Hawaii, din Malaysia pînă în Africa de Sud, îmblînzirea valurilor se practică firesc, pentru că ai nevoie de o placă şi de maree puternică.

Cei care practică surfingul în Cuba văd lucrurile puţin altfel. Deşi natura îi ajută să abordeze această disciplină, surfingul le este, în mare măsură, interzis.

În primul rînd, după cum scrie NY Times, valurile bune vin şi pleacă, dar surferii de acolo nu de valuri duc lipsă. Ci de consumabile. Ceara, plăcile noi şi performante sau previziunile meteo oficiale lipsesc aproape cu desăvîrşire. Nu este doar o problemă comercială, deşi blocada americană are legătură cu acest lucru. Şi viaţa politică din Cuba este un obstacol în calea surfingului.

Sportul acesta încă nu a murit deoarece surferii de aici, puţini la număr, sînt hotărîţi să continue. Există un club, Royal 70, fondat de un sportiv local, Eduardo Valdes, şi de un australian călător prin lume, Blair Cording. Pînă acum au reuşit să organizeze două concursuri naţionale în Havana.

Tehnologie învechită
După cum singuri mărturisesc, surferii cubanezi, accesul la informaţiile despre sportul lor, pe care în lumea largă le găseşti în filmări pe Internet sau în reviste, le este limitat. "Ne batem pe o pagină de revistă străină", spune Valdes. Pentru ei, progresul în surfing este diferit.

"Am început să fac surfing prin intuiţie", spune Frank González. "Iar ce fac eu pe placă nu este deloc modern. După ce am făcut patru ani de surfing, am văzut prima filmare cu sportivi din alte părţi. Am rămas impresionat pentru că nu semăna deloc cu ceea ce făceam eu. Aşa că am început să învăţ figuri noi".

De ani întregi, să faci rost de o placă modernă de surfing în Cuba este mai greu decît să faci rost de un paşaport. Cei mai mulţi împătimiţi au bucăţi neprelucrate de placaj, numite pleybos. De multe ori, ele sînt rupte fără regrete din băncile de la şcoală şi trecute printr-un strat de răşini, luate de pe piaţa neagră.

Cei care găsesc o bucată de lemn potrivită ca mărime îi ataşează o aripioară, tot de lemn, la un capăt, şi o curea de siguranţă făcută din cîrpe. În loc de ceara folosită de profesionişti, cubanezii utilizează lumînări topite. Cioplirea bucăţii de lemn pentru a i se da forma optimă pentru o placă de surfing este o activitate practicată la nimereală.

Valuri periculoase
Principalul loc unde se face surfing, numit Calle 70, are un grad de risc ridicat. Sînt stînci în apă, uneori nu se văd de valurile uriaşe, iar peste tot trăiesc arici de mare, creaturi a căror înţepătură este dureroasă şi un strop veninoasă.

"Este cel mai înspăimîntor loc unde am făcut vreodată surfing", spune australianul Cording, care şi-a vîndut toate lucrurile pentru a se muta în Cuba şi pentru a le aduce plăci moderne cubanezilor. "Singurul mod de a intra în apă este să sari de pe o lespede de ciment şi să speri că nu te zdrobeşte puterea valurilor.

Disidenţa sportivă
Surferii cubanezi sunt marginalizaţi pentru că, practic, în Cuba există doar două sporturi susţinute financiar la nivel guvernamental: baseballul şi boxul. Autorităţile cubaneze nu văd deloc cu ochi buni înotul şi plutitul pe o bucată de lemn, deoarece sunt văzute ca mijloace clare de evadare pe calea mării. Potrivit legendelor de pe plajele Havanei, primii surferi cubanezi au fost prinşi şi trimişi la închisoare, deoarece poliţiştii au crezut că vor să plece ilegal din ţară.

Scandalul Satelitul
În 2011, surferii cubanezi au fost legaţi de un conflict internaţional de spionaj. Un ziar din Cuba a scris atunci că o organizaţie americană sprijinită de CIA a încercat să introducă ilegal echipamente de satelit în Cuba. Farfuriile erau ascunse în plăci false dedicate diverselor sporturi de apă. Surferii au fost folosiţi ca oameni de legătură, dar toată misiunea a fost deconspirată de un agent dublu.

Şi fetele vin la surfing
În sportul care se dezvoltă timid îşi loc şi femeile. "Bărbaţii devin cam teritorialişti cînd vine vorba despre surfing. E mai greu să-ţi faci loc. De exemplu, uneori cînd vîslim în larg şi prindem un val bun, se găsesşte cîte un tip care să ne strige: "«Hei, dă-te la o parte, e valul meu»", spune Yaya Guerrero.

"Mama mă pedepsea pentru că făceam surfing. Trebuia să lipsesc de la ore ca să mă antrenez, cînd eram copil" (Frank Gonzalez, surfer cubanez)

3.000 de kilometri de coastă are Cuba, faţă de 1.000 ai Californiei