SPORTURI  »  ALTELE  »  JOCURILE EUROPENE

Zece medalii pentru România la Minsk 

FOTO: GettyImages // Denis Golgota
FOTO: GettyImages // Denis Golgota

Articol de - Publicat duminica, 30 iunie 2019 20:00

Delegația României, care a numărat 123 de sportivi, a încheiat Jocurile Europene cu un bilanț de zece medalii, dintre care cinci în probe olimpice. Ieri, Denisa Golgotă s-a clasat pe 4 la bârnă și pe șase la sol.

Singura gimnastă tricoloră prezentă la Jocurile Europene de la Minsk a încheiat concursul cu lacrimi în ochi. Denisa Golgotă, 17 ani, a participat ieri în finalele de la bârnă și sol. 

La primul aparat s-a clasat la baza podiumului, fiind notată cu 12,933, iar la cel de-al doilea, unde a avut cea mai mare dificultate dintre cele șase concurente, a primit 12,300, după ce a ratat prima diagonală. După ce a ieșit de pe covor, Denisa a încercat să-și controleze tristețea, dar lacrimile erau acolo. Peste trei luni, ea și colegele sale de la Deva participă la Campionatele Mondiale, acolo unde se împart cele mai multe bilete pentru JO 2020 de la Tokyo.

De evoluția Denisei se legau ultimele speranțe ale României pentru o medalie la aceste Jocuri Europene. Astfel bilanțul „tricolorilor” a rămas la borna de zece distincții, dintre care două de aur, trei de argint și cinci de bronz. Dintre acestea, doar cinci au fost cucerite în probe olimpice, de Laura Coman la pușcă aer comprimat 10 m, aur, de Cătălin Chirilă și Victor Mihalachi la canoe dublu 1000 m, aur, de Berni Szocs și Ovidiu Ionescu la dublu mixt, argint, și de echipa feminină, argint, precum și de Kriszta Incze la lupte, bronz.

12  medalii a cucerit România la prima ediție a Jocurilor Europene, desfășurată în 2015 la Baku. Atunci au fost trei de aur, cinci de argint și patru de bronz

Medaliile României la Minsk

Aur

  • Laura Coman (tir pușcă aer comprimat 10 m)
  • Cătălin Chirilă/Victor Mihalachi (kaiac-canoe canoe dublu 1.000 m)

Argint

  • Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (tenis de masă dublu mixt)
  • Bernadette Szocs, Elizabeta Samara şi Daniela Dodean (tenis de masă echipe)
  • Dacian Barna/Andreea Bogati (gimnastică aerobică perechi mixte)

Bronz

  • Kriszta Incze (lupte 62 kg)
  • Daniela Poroineanu (sambo cat. 56 kg)
  • Anda Mihaela Vâlvoi (sambo cat. 64 kg)
  • Alina-Petronela Păunescu (sambo cat. +80 kg)
  • Gabriel Bocşer, Mihai Alin Popa, Dacian Nicolae Barna, Dorin Marian Broţei şi Andreea Bogati (gimnastică aerobică grup)

VEZI ȘI:

FOTO România a fost învinsă clar de Germania în finala feminină de tenis de masă a Jocurilor Europene » Derapaj xenofob al comentatorului TVR

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
maxp
maxp  •  30 Iunie 2019, 20:33

Ieri?! Inteleg ca ati pregatit articolul pt maine, dar nu demult s-au incheiat finalele la barna si sol. Dezmagitoare evolutia Denisei, a ratat finala la sarituri, desi parea o simpla formalitate, la sol a avut o concurenta slaba, l-a ratat de 2 ori in 2 zile... iar la barna a evoluat cu o groaza de ezitari, a luat locul 4 la Jocurile Europene, dar cu o concurenta mai mare nu facea finala cu astfel de evolutii nici acolo. Iar ca si concluzie a intregii competitii, e chiar nasol, rezultate mult sub asteptari, probele teoretic ne avantajau. Ne-am intors cu cate o medalie de la Caiac-Canoe si Lupte, de unde mai aveai pretentii, eliminari timpurii pe rupte la Lupte, Judo, Box... incet-incet dispar total performantele, in clasamentul pe medalii nu suntem in prima jumatate de tari participante, nu doar medaliate. Din 128 de sportivi, in jur de 90-100 au fost acolo efectiv in excursie, n-au avut nicio treaba. Te gandeai ca totusi mai jos nu putem ajunge, se pare ca se poate, s-ar putea ca asta inca sa nu fie nimic, daca o tinem tot asa vom merge si ne vom ruga sa fim in clasamentul pe medalii la JO incet dar sigur. Ne-au dat clasa tari ca Bulgaria, Georgia, Turcia, Portugalia, Armenia, care chiar nu inseamna mare lucru in sport. Daca mai era prezent si inotul si ateltismul in forma lui pura, nu eram in primele 35 pe medalii.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează