Articol de Mirela Neag - Publicat luni, 28 septembrie 2015 00:00
Tehnicianul a întrerupt din 2013 orice formă de colaborare cu actuala conducere a Federației Române de Atletism, dar asta nu înseamnă că a renunțat la antrenorat
Atletismul românesc trece prin cea mai neagră perioadă a sa. La Campionatele Mondiale de la Beijing 2015, singurul "tricolor" care a reușit să se califice într-o finală a fost triplusaltistul Marian Oprea. Această premieră negativă a fost înregistrată în timp ce FRA este condusă de doi ani și jumătate de Ion Sandu, cel care a cîștigat alegerile în fața tandemului Gabriela Szabo- Zolt Gyongyossy.
- Domnule Gyongyossy, România aproape că nici nu mai există în atletismul mondial!!!
- Da. Am ajuns și în acest punct, dar era de așteptat... Anul acesta, cu Mondialele de la Beijing, seamănă foarte mult cu 2007, cu CM la Osaka. Fiind an preolimpic, România a dus atunci o delegație mare, cred că 32 de sportivi. S-a mers tot pe ideea că trebuie să se obișnuiască cu atmosfera competițiilor mari pentru o mai bună comportare la Olimpiadă. Și Nicoleta Grasu a fost singura care a performat. Acum, alt atlet mare, care și-a făcut cu vîrf și îndesat datoria pentru noi, mă refer la Marian Oprea, a scos cel mai bun rezultat al delegației noastre. În rest, nimic nu oferă speranțe pentru viitor...
Sistemul vechi era bun
- Care-i problema acestor sportivi, care totuși au cîștigat medalii la juniori și tineret! Unde-i buba?!
- Fără nici o nostalgie în suflet spun că sistemul vechi a reușit totuși ceva. Și anume să ne selecteze și să ne așeze pe fiecare pe acel drum pe care să performăm. La antrenori, de exemplu, cînd am ajuns în anul patru la facultate, rămăseserăm în grupă doar 7 studenți. La ore eram practic elevul și profesorul. Și ne-a trecut prin toate școlile de antrenorat din Europa. Am făcut psihologie, fiziologie, psihopedagogia vîrstelor, pentru că una este să vorbești cu o copilă de zece ani și alta e treaba cu o adolescentă de 18 ani... Eu cred că atletismul pierde enorm pentru că nu știe să gestioneze trecerea sportivului de la juniorat și tineret spre seniorat, spre marea performanță, spre elită.
România are talente
- Deci problema este la federație, la antrenori și nu la nivel de sportivi, la reducerea bazei de selecție...
- Talente sînt, îmi este foarte clar. Ca nație, sîntem talentați la alergare. Nu puteam suferi peste noapte o mutaţie genetică care să ne transforme în mari bicicliști! Noi, cei care lucrăm în branșă, sîntem vinovați. De la managementul federației pînă la antrenorul de jos.
- Explicați...
- Dacă tu, antrenor, ai identificat un talent, poate că nu știi să-l inițiezi sau să-l specializezi? Cere ajutorul. Sau ai reușit, ai cîștigat cu el ca junior, dar după aceea vezi că trei, patru ani sportivul ți-a stagnat. Cere ajutorul. Poate că se pricepe altul. Nu trebuie și chiar nu poți să le cunoști pe toate. Dacă nu poți să duci un sportiv pînă sus, spre marea performanță, dă-l mai departe.
- Și acum cum funcționează lucrurile?
- Acum fiecare se mulțumește să ciupească ceva, o delegație, un cantonament, un nimic. Viitorul ducă-se-n pustiu!
Căderea a început în 2004
- Cine-i de vină? Conducerea FRA?
- Atletismul a început să se dărîme din 2004. De atunci nu a mai existat strategie. Toată lumea s-a ascuns în spatele performanțelor a cinci, șase campioane. În timp ce pe plan mondial apăreau concursuri mondiale și europene la tineret, apoi și la juniori, la noi în țară atleții de la aceste grupe de vîrstă nu aveau unde concura pentru că nu existau competiții rezervate acestor categorii. Aici s-a blocat atletismul românesc. Și așa a început să moară. Atletismul românesc a fost devorat de propria performanță. Nu a reușit să-și pregătească viitorul. Apoi au urmat alte greșeli...
- ???
- De management. Și nu președintele federal e de vină, ci cei care l-au ales. La alegerile din 2013 oamenii au avut de votat între două curente. Fie se apucă de treabă, ceea ce le cerea proiectul Gabrielei Szabo, fie se lăfăie în banii promişi de Ion Sandu și nu fac nimic în schimb. Oamenii nu au înțeles ce am vrut eu atunci. Le-am propus să muncim ca să cunoaștem împreună excelența. Șase antrenori, nu le dau numele, m-au sabotat. Unde sînt ei acum?! Nicăieri! Eu am rămas Gyongyossy și încerc să construiesc în continuare.
Antrenor în comuna Voluntari
- Unde lucrați acum?
- La un club din comuna Voluntari, singurul loc unde am găsit dorință de colaborare. Am o grupă de semifond și am deja trei fete talentate și cu rezultate. Locul trei la Naționalele de juniori trei la 1.500 metri și locul 5 în țară la 3.000 metri. Doar după cîteva luni de antrenament. La anul mergem la Europene.... Ori sîntem noi prea buni, ori sistemul e prea jos. Una din două.
- Doresc copiii să vină la altetism?!
- Ar veni și mai mulți dacă federația ar face ceea ce ar trebui. Și anume, să promoveze acest sport. Este o rușine faptul că nu a fost accesat nici un leu prin programul Pierre de Coubertin. Copii cred că atletismul înseamnă alergare, dar nimeni nu le explică că înseamnă și sărituri, și aruncări. Eu am păcălit cîțiva spunîndu-le că sînt de la fotbal. Veneau la antrenament pe stadion și le spuneam că am uitat acasă mingile. O zi, două și așa ajungeau să alerge...
- Are atletismul românesc șanse de recuperare?
- Da. Și există și soluții. Eu le-am prezentat de două ori. Atletismul nu mai poate fi cosmetizat. Au trecut acele vremuri. Trebuie începută o reformare din temelii. Trebuie schimbată strategia, mentalitatea. De exemplu, le-am spus că trebuie înființate trei loturi naționale. O ierarhizare a valorilor. În primul, atleții-campioni, care au libertatea de a se antrena și pregăti unde doresc. Urmează apoi lotul B, alcătuit din seniori, și C, din juniori și tineret. La aceste două loturi tu, federația, spui cine-s antrenorii și unde se pregătesc.
- Revenim la pregătirea centralizată?
- Occidentul și americanii au preluat de la sovietici și est-europeni tot ceea ce noi am distrus. Americanii au trecut deja la cantonamente centralizate, noi le urîm!
"FRA era pentru mine un sanctuar. Acum e o cocină!"
- Ce vă supără cel mai mult acum?
- Nu sufăr din cauza federației, sufăr cînd văd unde a ajuns atletismul romînesc. Sufăr că nu au nevoie de cunoștințele mele legate de pregătirea la altitudine și de cea pe timp de iarnă în zone calde. Știu atîtea și pe nimeni nu interesează... Nu am mai intrat în sediul federației din mai 2013. Pentru mine, federația era un sanctuar. Acum e o cocină.
- Sînteți dur...
- Nu sînt deloc. Se petrec acolo lucruri care-ți ridică părul în cap. Primesc fotografii, primesc telefoane și știu ce spun.
- ...
- Și mai sînt furios pentru momente precum cele de la Campionatul European de cros de anul trecut. Mă uitam la televizor și dădeam cu ochii de un alergător român abia atunci cînd era depăşit de plutonul înaintaș, care era cu o tură în fața lui... Sau cînd ajung pe stadioane și văd iarba crescută pe zgura de pe pistă. Asta înseamnă că nimeni nu se mai pregătește acolo. Sau cînd merg la Băile Felix, pe traseele de alergare ale marilor noastre campioane și văd cum sînt acoperite de vegetație, semn că nu mai sînt folosite de alergători. Toate aceste lucruri mă fac să sufăr...
)
)
)
)
)
)
)
)
