Articol de Luminița Paul - Publicat duminica, 06 octombrie 2019 09:00
Christian Coleman: 9,76 secunde și campionul mondial al sprintului pur e decis.
Sâmbătă, târziu în noaptea qatariană, acolo unde întrecerile lumii se desfășoară în fața unor tribune aproape goale, strigătul lui de la finalul alergării - eliberarea de efort și bucuria - s-a auzit ca un țipăt de luptă. Noul rege se numește Christian Coleman și era pregătit să preia sceptrul aurit de la Usain Bolt, legenda retrasă din sport în urmă cu 2 ani. E deja unul dintre cei mai rapizi din istorie, al șaselea pe lista timpilor provocatori cu acel 9,76, dar, deși e foarte tânăr, profilul lui conține deja nu doar sclipiri, ci și umbre.
Participarea sa la CM de la Doha a fost în dubiu după ce Agenția Americană Antidoping l-a acuzat de încălcarea regulilor: trei controale ratate pentru că nu a fost găsit în locul pe care îl completase în formularele cerute de legile antidoping. Coleman s-a apărat, a adus unele probe, iar cazul a fost clasat în mijlocul unei confuzii de date calendaristice. Legendarul alergător de 400 de metri Michael Johnson a sugerat că acest aspect l-ar putea împiedica să devină un model, o față reprezentativă a atletismului.
„Nu aș fi știut cine este”
Cum lumea e însă în căutarea aproape disperată a unor idoli, fie ei și pe termen scurt, afirmația lui Johnson a fost dată la o parte. Nu înainte de a beneficia de o replică gălăgioasă a campionului. „Michael Johnson nu-mi plătește facturile și nici nu îmi scrie cecurile. Nici nu aș fi știut cine este dacă nu ar fi alergat în acei timpi rapizi”, a izbucnit Coleman la conferința de presă de după finala de la Doha. „Nu am fost neglijent. Sunt doar un tânăr de culoare care își trăiește visul, oamenii încearcă să-mi păteze reputația. Dar acum sunt campion mondial și nimeni nu-mi poate lua asta vreodată”.
Născut la Atlanta, pe 6 martie 1996, a arătat semne că va fi rapid încă de la 2 ani. Stimulul pare să fi fost teama de un anumit aparat casnic marca Hoover din casa părinților Daphne și Seth. „Lui Christian îi era frică de aspirator. Ori de câte ori îl porneam, se întorcea, o lua la fugă repede și sărea de canapea”, povestea mama sa, citată de The Sun. „Prima dată când s-a întâmplat, soțul meu a rămas șocat, ca și cum: Doamne, ai văzut? Poate să pivoteze și să alerge în același timp!”.
Fotbalul l-a respins
S-a apucat de sport la 5 ani. A jucat fotbal american și soccer, a făcut gimnastică, era recunoscut drept cel mai rapid de colegii care îi pasau încontinuu. Totuși, a așteptat degeaba o bursă de la vreun colegiu pentru fotbal, statura sa – are doar 1,75 m – fiind considerată un obstacol. Așa că s-a orientat spre atletism, a stabilit recorduri la Georgia High School State Championships, apoi a trecut la University of Tennessee. „Ușile i s-au deschis și atunci a realizat că fotbalul nu era pentru el”, explică mama sportivului. Sprijinit de familie și de iubita lui, Micaiah Ransby, și ea atletă, Coleman își urmează drumul. Deocamdată, acesta l-a dus spre primul său titlu mondial. Probabil doar primul...
„Nu iau nimic”
„Nu iau substanțe interzise, nu iau nici măcar ce e legal”, a susținut ferm americanul într-o discuție cu CNN. „Mulți sportivi iau creatină, prafuri cu proteine sau alte suplimente pentru a se recupera mai rapid. Eu nu iau nimic, doar muncesc din greu și îmi las abilitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu să vorbească de la sine. Nici nu am habar ce ar trebui să fac ca să evit regulile și să obțin astfel un avantaj”, a spus Coleman.
Forfait la 200 m
Învingătorul de la sută a renunțat să participe în cealaltă probă de sprint motivând că este epuizat după efortul depus. "După ce reușești cel mai bun rezultat al tău, ți-ai dus corpul undeva unde nu mai fusese până atunci, de aceea te resimți, ai dureri peste tot", a declarat el pentru NBC. „Eu și echipa mea ne-am gândit că e mai bine să nu intru în concurs la 200 de metri și să nu-mi forțez corpul”.
"Sunt modest, am venit aici ca să câștig titluri. Am reușit un timp incredibil. Cred că pentru mine cerul este limita, am încă multe lucruri pe care le pot îmbunătăți"
Christian Coleman