Articol de Andrei Crăiţoiu, Valentin David (video), Andreea Visu - Publicat joi, 09 mai 2024 21:03 / Actualizat joi, 09 mai 2024 21:04
Marina Baboi (24 de ani) a început atletismul la vârsta de 10 ani și până în prezent a obținut peste 200 de medalii la competiții naționale și internaționale, peste 150 fiind de aur! Este cea mai medaliată atletă din România în anii 2017 și 2018 și a obținut 70 de titluri de campioană națională la 60m, 100m, 200m și 4 x 400m.
- Povestea atletei Marina Baboi: „Am plecat de acasă și am stat la cămin, n-am avut o viață grea”
- Atracțiile și anturajul din București: „Stăteam foarte mult pe stadion, n-am luat neapărat contact cu orașul”
- „Ionela Târlea a fost idolul meu când m-am apucat de atletism! Am concurat în echipamentul ei”
- „Avem stadioane moderne! Pe vremuri se făceau antrenamente prin pădure pe la Predeal”
- „Îmi plac destinațiile exotice, sunt cea mai fericită dacă mă urci în avion! Nu contează unde mă duci”
- „Frumusețea mea? Eu am o luptă de dus doar cu cronometrul. Nu cred că e un atu că sunt frumoasă”
- Cine este Marina Baboi, omul? „E un pic dificil să vorbesc despre mine. Sunt un om destul de timid, ambițios!”
- Detalii din culise, de la Instagram la nutriție: „Îmi place să pozez, dar nu mă văd full-time influencer”
În emisiunea „La feminin”, Marina ne-a dezvăluit toate secretele și ne-a vorbit pe larg despre pasiunea ei pentru atletism. Cea mai rapidă, dar și cea mai frumoasă atletă din România, Marina ne dezvăluie planurile și obiectivele ei, visul cel mare fiind participarea la Jocurile Olimpice din 2028!
În urmă cu patru ani, sportiva din Buzău a devenit Maestru emerit al sportului, în urma rezultatelor deosebite obținute în cariera sportivă.
- Bună, Marina și bine ai venit „La feminin”! Dacă în episodul trecut am vorbit despre viteză pe patru roți, astăzi revenim cu picioarele pe pământ și poposim în sala de atletism.
- Cu mare drag și mulțumesc pentru invitație!
- „Cea mai rapidă sportivă în activitate”. Așa spune lumea când vorbește de tine.
- Undeva în anul 2020, cred, când a început să se tot vehiculeze prin ziare acest titlu, am rămas cu el de atunci. Începusem să câștig Campionatele Naționale de seniori și s-au tot legat de pozele mele de pe Internet, de profilurile mele sociale. Am rămas cu acest titlu.
Povestea atletei Marina Baboi: „Am plecat de acasă și am stat la cămin, n-am avut o viață grea”
- Dar în atletism cum a început povestea?
- Am început într-o joacă, n-am crezut că o să fie ceva serios. Eram un copil care a avut dintotdeauna multă energie și părinții m-au dus să fac tot felul de sporturi. Dar m-a selecționat la școală primul meu antrenor. M-a văzut că fug mai repede decât băieții și a zis: „Cred că ai o șansă”.
- Așa. Și ți-a plăcut?
- Mi-a plăcut, am fost să dau niște probe. Părinții mei au și ei un istoric în tot ce înseamnă sport. Nu neapărat la nivel de mare performanță, dar și ei au fost sportivi și m-au încurajat pe drumul ăsta. Dar totul a fost o joacă. Am crezut că mă duc să mă joc. Era activitatea mea o dată sau de două ori pe săptămână și îmi plăcea că socializam. Eram cu copiii și mie mi se părea amuzant. N-am știut că o să se ducă lucrurile în direcția performanței.
- Deci personajele care te-au îndrumat au fost antrenorul și părinții tăi.
- Da, cu siguranță părinții mei sunt un pilon de bază în viața mea și în tot ce a însemnat cariera mea. Ei sunt și astăzi nelipsiți de la toate competițiile pe care le am. Sunt veșnic în sală, sunt veșnic pe stadion, indiferent unde se află concursurile, și m-au susținut foarte mult.
- Un sprijin de care aveai nevoie!
- M-au înțeles atunci când a trebuit să plec de acasă ca să mă mut în București, pentru că în orașul meu, Buzău, condițiile nu erau cele cele mai bune la momentul respectiv. Între timp, lucrurile s-au schimbat acolo și avem un stadion foarte frumos de atletism, dar un pic târziu, poate, pentru mine.
- Ți-ai fi dorit să rămâi acasă?
- Poate aș fi rămas acasă, poate mi-aș fi trăit copilăria altfel fiind acasă la părinții mei. Așa a trebuit să vin aici, să stau la cămin, dar nu-mi pare nicio secundă rău pentru că n-am avut o viață grea aici. Făceam ce-mi plăcea. Antrenoarea mea, cu care lucrez de zece ani, a fost ca o mamă pentru mine aici.
- Ai găsit omul potrivit, cum se spune.
- Avea tot timpul grijă de mine, mă ducea, mă aducea de la stadion. Cred că și datorită ei, viața din București a fost mult mai ușoară, pentru că eram mică, aveam 14-15 ani, și nu știam exact cu ce se mănâncă lucrurile, dar datorită ei parcursul meu aici a fost mult mai lin.
Atracțiile și anturajul din București: „Stăteam foarte mult pe stadion, n-am luat neapărat contact cu orașul”
- Cum a fost despărțirea de părinți?
- Nu cred că a fost niciodată despărțire concretă, pentru că ei veneau tot timpul să mă vadă. Eu mă duceam... Eram încă la școală și trebuia să mă duc la școală. O dată la două săptămâni mă duceam înapoi la școală, pentru că am rămas cu școala la Buzău. Fiind mult mai dificil să fac naveta între licee cu autobuze, cu metrou și să și ajung la antrenament, am rămas cu școala acolo și mă duceau destul de des acasă.
- Bine, spuneai că erau mereu alături de tine...
- Ei veneau tot timpul, nu exista să spun că îmi doresc ceva sau că am poftă de ceva sau că mi-e dor de ei și ei să nu vină apoi la ușă. N-a fost o despărțire. Nici acum nu e o despărțire mare, pentru că ei sunt tot timpul în vizită la mine. Eu merg tot timpul acasă. Nu cred că aș putea să mă despart sută la sută de ei și să ne vedem mai rar, fiindcă n-aș vedea lucrurile fără ei
- Se exteriorizează la competițiile tale?
- Mai mult tata, cu toate că nici el tot timpul. Sunt amândoi foarte emotivi. Mama, cel puțin, nu se exteriorizează niciodată. E o fire foarte emotivă și stă acolo, într-un colț, cu pumnii strânși, dar nu se exteriorizează. Poate el câteodată. Sunt acolo, cu sufletul alături de mine mai mult.
- Impactul cu Bucureștiul cum a fost?
- Nu ieșeam foarte mult. Unde să și ies la vârsta aia? Nu am fost niciodată un copil care a umblat aiurea. Stăteam foarte mult în camera mea de cămin și anturajul meu, între ghilimele.
- Păi, programul cum arăta?
- Stăteam foarte mult pe stadion, n-am luat neapărat contact cu orașul. Poate de aceea nici nu mi s-a părut ceva foarte complicat atunci când am schimbat mediul, când am venit din Buzău la București, pentru că nu ieșeam foarte mult. Eram focusată pe ce făceam eu acolo, pe antrenamentele mele, și nu mi s-a părut nimic dificil.
- Se spune că mulți sportivi se pierd în momentul în care ajung în București...
- Da, mă gândesc că depinde foarte tare și de anturajele pe care le ai. Eu neavând anturaje, am fost safe.
„E foarte important să ai oameni lângă tine care te susțin în ceea ce îți dorești tu să faci!”
- Îți mai amintești prima medalie câștigată?
- Prima medalie am câștigat-o fix în sala asta, aici (n.r. Sala de Atletism „Ioan Soter” - București). Bine, nu arăta așa. Acum e o pistă mai nouă. Era vechea sală. Aici am câștigat prima medalie la triatlon. Erau trei probe combinate, iar la sfârșit se aduna un punctaj în funcție de ce rezultate obțineai la fiecare probă. Și am câștigat acel concurs prima dată când am venit la București.
- Emoții, adrenalină. Cum a fost?
- Mi s-a părut extraordinar. Atunci poate că am conștientizat, dar foarte puțin, că urmează să merg pe un drum al performanței, dar cred că mai mult părinții mei decât mine. Ei îmi spuneau: „Marina, uite, ai o șansă să faci chestia asta. O să fie bine”. Mică fiind, nu îmi dădeam seama unde duce drumul ăsta neapărat. Dar am gustat așa, un pic, din performanță atunci, cu toate că eram foarte mică.
- Cât de importantă este această susținere pe care o au copiii, fie că este vorba despre părinți, despre antrenori?
- Cu siguranță e foarte important să ai oameni lângă tine care te susțin în ceea ce îți dorești tu să faci. Indiferent că e în plan sportiv sau în orice alt plan. E important să ai oameni lângă tine pentru că nu poți să faci singur tot. Ai momente în care cazi emoțional sau treci prin accidentări și lucrurile devin mult mai dificile. Ai nevoie de cineva care să fie acolo, stâlpul tău, și cu siguranță eu am avut oamenii ăștia lângă mine.
- Momentul cel mai dificil pentru tine care a fost?
- Din fericire, n-am avut parte de momente urâte și nici de momente dificile. Am avut într-adevăr o accidentare, nu gravă, însă nimeni nu reușea să descopere neapărat cauza și despre ce e vorba.
- Și ce-a fost?
- M-am tot plimbat pe la cabinete, pe la doctori și nu reușeam deloc să aflu despre ce e vorba. Durerea mea continua, nu mă puteam antrena cum trebuie. A fost o perioadă în care nici rezultatele mele nu au mai fost la fel de bune din cauza aceasta. Aia pot să zic că a fost o o perioadă dificilă pentru mine și un moment mai dificil, dar cred că am trecut cu bine peste el și reușesc să revin la ce făceam înainte.
„Ionela Târlea a fost idolul meu când m-am apucat de atletism! Am concurat în echipamentul ei”
- De la prima medalie ai ajuns să ai 11 titluri de campioană națională!
- 11 în sală și 7 afară. Ele sunt aproape de 20, pentru că afară alerg și proba de 100m și cea de 200m. În sală, la fel, alerg 60m și de curând s-a reintrodus proba de 200m. Deci la o ediție a Campionatelor Naționale pot să iei două titluri. Tata e bun la statisticile astea. L-aș fi vrut aici să-mi sufle lucrurile astea. Cred că din 2018 câștig Campionatele Naționale de seniori.
- Ai idee câte ai medalii ai în total? Ai ținut socoteala?
- Tata are tot timpul grijă de ele și le numără. Are statistica, știe absolut tot. Nu știu. Sunt multe. Sunt foarte multe, pentru că am participat la o grămadă de concursuri.
- Dar o medalie preferată?
- Nu am. Dacă mă întrebați care e cea mai frumoasă medalie, aș spune că cele de la Jocurile Francofoniei pe care le-am câștigat astă-vară. Sunt două medalii de bronz pe care le-am luat în probele de ștafetă. Alea ar fi cele mai frumoase.
- Dar cele mai dragi?
- Nu cred că am neapărat una. Poate cea de la 60m, din anul 2019, câștigată chiar aici, unde am fost la o sutime de recordul național al categoriei mele de vârstă, U23. Mi-a părut puțin rău că n-a fost și recordul, cu toate că timpul a fost unul foarte bun. Nu se mai alergase în România acel timp de foarte mulți ani și cred că poate aceea ar fi medalia mea preferată, dar nu pot să fac o categorie, că toate au fost muncite și toate îmi sunt dragi.
- Ești cea mai rapidă sportivă în activitate și ai cumva o legătură și cu Ionela Târlea.
- Da, Ionela îmi este foarte dragă.
- Știm că te-a comparat lumea cu ea.
- Cu siguranță ea a fost idolul meu când eu m-am apucat de atletism, pentru că eram micuță și mă uitam la televizor la campionatele la care alerga ea și mi se părea extraordinar ce face. A fost extraordinar ce a făcut la nivel mondial.
- Ai primit un cadou important de la ea. Echipamentul ei, nu?
- Într-adevăr, eram mică și am primit de la ea echipamentul ei de concurs și mult timp am spus că ăla e echipamentul meu norocos. Îl purtam întruna. Nu exista să port altceva. Nu putea nimeni să mă convingă să port altceva, pentru că avea o însemnătate pentru mine.
„Mi-aș dori cu siguranță să dobor recordurile Ionelei Târlea. Sunt foarte, foarte puternice”
- Îți mai amintești prima întâlnire cu ea sau ce ți-a spus și ți-a rămas în minte?
- Sincer, nu știu când ne-am întâlnit prima dată. Cu siguranță eram mititică, dar întotdeauna a avut vorbe bune și sfaturi bune de dat, pentru că este un om cu atâta experiență și poate de aceea mi-e și foarte dragă.
- Vreo șansă să-i depășești recordul?
- Cu siguranță cred că toți sportivii își doresc să doboare recorduri la un moment dat. Același lucru îmi doresc și eu, dar recordurile ei sunt niște recorduri foarte, foarte puternice, care stau în picioare de foarte mult timp. Mi-aș dori cu siguranță să-i dobor recordurile, însă vom vedea. Cine știe?
- Te deranjează în vreun fel că ești sau ai fost comparată cu ea?
- Să mă deranjeze că am fost comparată cu ea? Nu! Mă bucură că am fost compărată cu ea, pentru că eu nu cred că sunt nici măcar aproape de ea. Pentru mine, indiferent ce ar spune rezultatele, ea e acolo, undeva sus, și nu cred că ne-am putea compara vreodată. Mă bucură că am fost cumva comparată cu ea.
- Putea să fie o presiune suplimentară.
- În niciun caz să mă deranjeze. Nu poate decât să te flateze o comparație de genul acesta. Mai ales când e vorba de un om atât de bun din ambele puncte de vedere. Bun și ca om, și ca sportiv.
- A fost ca o superstiție costumul acela? Cum ai scăpat de ea?
- N-am scăpat. Și astăzi încă mai am momente în care îl mai port tot din această superstiție, pentru că da, era cu siguranță o superstiție pentru mine, mi se părea că fără el n-o să am noroc în ziua respectivă și n-o să meargă lucrurile bine.
- Dar ai și alte echipamente.
- Am încercat evident să mai schimb lucrurile, că acel echipament are și el o vârstă și l-am abuzat ani de zile. Dar încă mai am concursuri la care apelez la el, zic că trebuie să scot echipamentul ăsta din sertar că am nevoie de el astăzi.
- Ionela Târlea este vicecampioană olimpică. Îi calci pe urme?
- Cu siguranță mi-aș dori să se întâmple asta. Ea a ridicat ștacheta undeva unde este foarte greu să ajungi, dar cu toții avem același vis, cu toți avem visul olimpic și mi-aș dori să se întâmple asta, dar vom vedea ce ne aduce viitorul.
„N-ar trebui să avem așteptări de la sportivii calificați la Jocurile Olimpice!”
- Pe tine când te vedem la Jocurile Olimpice?
- Nu anul ăsta, din păcate. Baremele sunt extraordinar de tari. S-au făcut niște schimbări la nivelul Federației Internaționale de Atletism, unde baremele au coborât foarte mult.
- Ne poți explica?
- Baremul la proba mea, la 100m, este cu mult sub recordul național al Ionelei, de exemplu. E foarte greu de ajuns acolo, însă sper că lucrurile se vor mai schimba până la următoarele Jocuri Olimpice și așa să reușesc și eu să mă calific.
- Dacă ne referim la ediția aceasta, ce așteptări ar trebui să avem de la sportivii noștri calificați deja?
- Cred că n-ar trebui să avem așteptări de la ei. Cred că ar trebui doar să îi susținem și să credem în ei, pentru că cu siguranță toți dau acolo tot ce-i mai bun. Pentru asta au muncit 4 ani.
- Mergem fără obiectiv?
- Sunt sportivi care stau foarte mult plecați de acasă, stau foarte mult în străinătate, unii chiar au familie acolo, atât de departe de casă sunt. Și ei își doresc cu siguranță extrem de tare să pună numele României cât mai sus posibil. N-ar trebui să avem așteptări de la ei, ar trebui doar să-i susținem, pentru că fac niște lucruri extraordinare pentru noi.
- Cum decurge o zi normală din viața ta?
- În general, când suntem în pregătire, am două antrenamente pe zi. Mă trezesc dimineața, merg la antrenament, mă întorc acasă, mă odihnesc pe cât posibil. Merg la al doilea antrenament după-amiază și cam așa mi se încheie ziua. Așa se desfășoară zilele în perioadele de pregătire.
„Avem stadioane moderne! Pe vremuri se făceau antrenamente prin pădure pe la Predeal”
- Timp liber, deloc?
- Nu prea ai timp să faci altceva. De aceea poate, sunt sigură că ați auzit, majoritatea sportivilor nu au neapărat o viață socială extraordinară, tocmai pentru că nu au timp. Te dedici sută la sută muncii pe care tu o depui aici, scopului pe care tu îl ai și nu, chiar nu ai timp să faci altceva.
- Și ce presupune un antrenament de atletism?
- Depinde. Dacă vorbim de proba mea, sunt diverse tipuri de antrenament.
- Suntem curioși să le aflăm împreună cu cei care se uită la noi.
- Am antrenamente de viteză, am antrenamente de viteză în regim de rezistență, unde alerg puțin mai mult față de distanța mea. Am antrenamente de sărituri, antrenamente de forță, pentru că trebuie să dezvoltăm toate calitățile pe care le are un sportiv. N-aș putea să-ți descriu exact, pentru că diferă și sunt combinate.
Antrenamentele noastre sunt foarte complexe, indiferent de proba pe care o facem, dar cu atât mai mult când vine vorba de sprint, pentru că noi, în general, trebuie să acoperim toate calitățile pe care le poate dezvolta un sportiv
Marina Baboi, atletă
- Am văzut numeroase fotografii și filmulețe cu tine cu halterele în spate. Ce greutate ridici cel mai mult?
- Să știți că, spre deosebire de colegii mei, nu ridic foarte mult. Nu știu, o sută de kilograme... Poate pare mult așa, din afară, dar să știți că pentru ce facem noi aici nu este cel mai mult, e OK.
- Ce spui despre condițiile de antrenament din România? Cum sunt?
- S-au construit destule stadioane în ultimul timp. Cel mai încântată bineînțeles că sunt de stadionul de la Buzău, pentru că e acasă, și să știi că e unul dintre cele mai frumoase din țară, aș putea fi subiectivă, dar nu sunt, chiar e unul dintre cele mai frumoase.
- Se tot construiesc stadioane, dar mai mult de fotbal.
- Se încearcă foarte mult să se vină din urmă cu aceste condiții. Eu cred că ai ceea ce-ți trebuie ca să faci performanță la noi în țară. Cu siguranță alte țări sunt mult înaintea noastră, am fost și le-am văzut, dar asta nu înseamnă că făcând performanță în România te pot opri condițiile, pentru că știm unde a fost atletismul înainte, făcându-se în mare parte în România.
- Dar...
- Antrenoarea mea îmi povestea, de exemplu, cum sportivi olimpici munceau și făceau antrenamente prin pădure pe la Predeal sau pe plajă la Constanța. Cred că se poate face performanță! Nu văd rostul în a te plânge că nu există condiții suficiente. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, o să reușești să faci performanță și aici.
„Trebuie să fii sută la sută implicat în ce faci ca să poți să ajungi la performanțe foarte mari”
- Ce ar trebui să facem ca să ajungem din nou în elita atletismului mondial?
- E vorba și de schimbul de generații. Mă gândesc că noi poate nu mai suntem la fel de motivați cum erau cei care au făcut performanță înaintea noastră.
- De ce crezi?
- S-au schimbat un pic vremurile și acum tentațiile sunt altele. Vedem lucrurile altfel. E mult mai accesibil să călătorești, de exemplu. Pentru ei cred că era o motivație în plus treaba asta, că era foarte greu să ieși din țară. Noi vedem lucrurile un pic altfel și cred că asta ne trage în jos din punctul de vedere al performanței. Ține foarte mult de mentalitatea fiecăruia. Trebuie să fii sută la sută implicat în ce faci ca să poți să ajungi la performanțe foarte mari.
- Ai lăudat stadionul de la Buzău. Te-ai gândit să te întorci acolo?
- Viața mea e deja făcută aici și nu cred că m-aș mai întoarce, cel puțin acum, cât fac performanță. A trecut un pic vremea de a mă întoarce acasă. Am reușit să-mi clădesc ceva aici și să am o viață aici.
- Dar ai fost acolo la concursuri, nu?
- A fost un concurs de copii și juniori. A fost primul concurs ținut pe acel stadion și am avut, așa, un pic emoții, pentru că n-am crezut când am plecat de acasă că o să trăiesc ziua în care o să văd că acolo o să se facă performanță. Și chiar m-am bucurat, dar pentru mine e un pic târziu să mă întorc acasă.
- Când o să te vedem într-o competiție acolo?
- Îmi doresc foarte mult să concurez acolo. Încă nu s-au ținut acolo campionate și concursuri de seniori. Mi-aș dori foarte mult să se țină, să pot să concurez acasă. Cred că asta e una dintre dorințele mele cele mai mari, să concurez în fața oamenilor din orașul meu.
- Se poate întreține un atlet doar din atletism.
- Depinde. Cred că în principiu s-ar putea întreține. Dacă faci performanță, cu siguranță ești susținut, ești susținut de COSR, ești susținut de cluburile cu care tu ai contracte de activitate. Depinde foarte mult și de nivelul de performanță pe care tu îl atingi.
- Dar sumele...
- Ca peste tot, ești plătit în funcție de cum prestezi. Dar cred că și cu puțin noroc poți să te întreții din treaba asta. Dacă nu ești la un nivel mare al performanței, poate atunci e puțin mai greu, pentru că nu e nimeni dispus astăzi să investească foarte mult în sportivii de nivel mediu, care au atins deja o anumită vârstă.
- La seniori e mult mai bine.
- Da. Lucrurile stau complet diferit când vine vorba de juniori. Ei sunt foarte susținuți și sunt destul de ajutați și de cei de la COSR. Lucrurile cred că sunt OK la momentul ăsta pentru nivelul pe care-l avem noi în România.
Atletismul, sportul cu cele mai sumare echipamente: „Sunt foarte mulți oameni care te privesc în tribune...”
- Sunt atleți care poate muncesc part-time în paralel cu antrenamentele?
- Nu cunosc, ceea ce cred că e un lucru bun până la urmă. Pentru că ar trebui să te dedici sută la sută muncii pe care o faci aici. Eu nu cunosc și mă bucură că au reușit să își facă o carieră, dacă se poate spune așa, din performanță.
- Echipamentul în care voi, fetele, alergați nu este un pic incomod?
- Culmea, e cel mai comod, pentru că ai foarte puțin material care să te acopere și care să te încurce. Te lasă să ai mișcările libere.
- Nu mă refer neapărat fizic, ci la faptul că sunteți destul de dezgolite.
- Ha, ha, ha! Sunt foarte mulți oameni care te privesc în tribune...
- Dacă ești o persoană pudică, de exemplu...
- Da... Cred că chestia asta e valabilă când ești mai mic, după aia te obișnuiești, pentru că e uniforma noastră. Nu te mai deranjează, cu toate că uniforma e un pic sumară, dar nu m-am simțit niciodată incomod.
- Oamenii vin să vadă o competiție sportivă.
- Exact! Asta ar trebui să vadă.
- În 2020, ai devenit Maestru al sportului. Ce înseamnă lucrul acesta?
- Sunt diverse categorii pentru care se dă acest carnet, acest statut. Eu am îndeplinit un barem, am alergat un anumit timp, iar timpul ăla se încadra pentru mine în a primi această distincție. Faci o cerere și o primești prin poștă. Eu am fost foarte entuziasmantă.
- Un lucru care îți aduce...
- O recunoaștere a muncii tale și am fost foarte fericită la momentul ăla. Eram și un pic mai micuță și vedeam lucrurile poate altfel. Eram mult mai entuziasmată de toate lucrurile astea micuțe care care vin odată cu performanța. Și chiar am fost foarte fericită atunci când am primit titlul.
Contactul cu sala de competiții: „Am plâns! Undeva, acolo, în spate, într-un colț. Aveam emoții”
- Ești pro sau contra sportivilor români care se antrenează în străinătate?
- Cu siguranță sunt pro. Nu văd de ce ai fi contra, atât timp cât acolo găsești ceea ce ai tu nevoie. Găsești poate un climat mai bun, poate o bază mai bună, poate un centru mai bun de recuperare. Nu, nu văd de ce ai fi împotrivă, atât timp cât e în beneficiul performanței.
- Ce vine din urmă în atletism? Putem să avem speranțe pentru viitor?
- Cu siguranță, putem avea speranțe. Avem antrenori buni la noi în țară și sportivii sunt și ei ambițioși. Mai ales când sunt foarte micuți și calcă prima dată pe pistă, toți își doresc să facă performanță. Sigur atletismul o să meargă mai departe și o să aibă rezultate.
- Tu când ai pășit prima dată pe o pistă de atletism, mai ții minte cum ai reacționat?
- Am plâns, chiar am plâns undeva, acolo, în spate, într-un colț, pentru că chiar aveam emoții! Și țin minte că la vremea aceea, trebuia să alerg trei probe. Am alergat proba de 60m, am făcut proba de lungime și urma alergarea mai lungă, cred că 600m, dacă nu mă înșel. Ceea ce pentru mine era foarte mult și țin minte că am plâns foarte mult înainte de acea probă.
Aveam emoții mari și cred că toată lumea are, până la urmă, atunci când ia contact cu atmosfera de aici. E cu totul altceva. Când sunt oameni în tribune e o atmosferă specială
Marina Baboi, atletă
- Ai mai făcut și alte sporturi?
- Am cochetat, nu am făcut alte sporturi la nivel de performanță pentru că eram foarte micuță. Am început să fac atletism la 9 ani. Mă tot duceam și la înot, mă duceau ai mei la patinaj. Am făcut dansuri sportive, tot felul de de activități de genul ăsta care să-mi ocupe timpul. Ăsta a fost scopul alor mei, nu neapărat să fac performanță, dar m-am oprit aici pentru că am simțit că e pentru mine.
- Asta ți-a plăcut cel mai mult. Nu te-au atras celelalte sporturi...
- Nu neapărat. Întotdeauna am fost mai băiețoasă și mi s-a părut că aici se întâmplă lucrurile mai în forță și e mai de mine aici. Nu m-am simțit, de exemplu, în largul meu atunci când făceam dansuri sportive.
- Serios?
- Pentru că toate fetele erau foarte finuțe și foarte grațioase. Nu pot să zic că sunt foarte băiețoasă, dar cu siguranță am acel băiețel în mine pe care și l-a dorit mama și nu l-a avut. Și aici am simțit că e pentru mine.
„Îmi plac destinațiile exotice, sunt cea mai fericită dacă mă urci în avion! Nu contează unde mă duci”
- În școală alergai mai repede decât băieții. Te întreceai cu ei?
- Când mergeam la antrenamente, aduceau băieți mai mari decât mine. Mă antrenam doar cu băieți mai mari decât mine pentru a putea să am o competiție. Nu puteam să alerg cu fetele de vârsta mea pentru că le întreceam cu mult. La fel și cu băieții de vârsta mea.
- Și se ofticau băieții atunci când îi întreceai?
- Întotdeauna! Întotdeauna băieții se ofticau.
- Tu cum te simțeai? Aveai, așa, o mândrie?
- Vă dați seama că mă simțeam extraordinar! Mi se părea că fac ceva extraordinar.
- Ai mai păstrat legătura cu cineva de atunci?
- Nu, pentru că în continuare sigur sunt ofticați, de aia nu mai vorbesc cu mine. Ha, ha, ha!
- În puținul timp pe care îl ai ce faci? Ce hobby-uri ai?
- Îmi place foarte mult să călătoresc. Cu asta încerc să-mi ocup timpul. Chiar dacă noi călătorim foarte mult, n-avem neapărat timp și de vizitat că mergi acolo la treabă, nu la plimbat. Și îmi doresc foarte tare să călătoresc. Și atât timp cât am posibilitatea și timpul necesar în pauzele mici pe care le avem, încerc să mi-l ocup cu chestia asta, să călătoresc cât mai mult.
- Ce destinații preferate ai?
- Oriunde. Dacă mă urc în avion, eu sunt cea mai fericită. Nu contează unde mă duci, n-are importanță. Nu neapărat la munte. Nu sunt fan munte. Dacă se poate, mai la plajă... Dar nici orașele mari nu îmi displac. Atât timp cât nu e la munte, e OK.
- Îți plac destinațiile exotice?
- Da, clar!
- Când nu ești plecată, ce activități mai ai?
- Nu am foarte mult timp. Activitățile mele extra-antrenament sunt ședințele de recuperare. Prin apă cu gheață, prin tot felul de cizme din acelea de compresie. Chiar nu am timp să fac altceva, cu toate că, de fapt, nici nu mi-aș dori, pentru că îmi place ce fac și cred că asta mă face pe mine fericită și la sfârșitul zilei mă împlinește.
- Ai o destinație în care nu ai ajuns și visezi să ajungi?
- Mama îmi spunea că atunci când era mică spuneam încontinuu că vreau să ajung în Australia și că eu o să o mut în Australia. Eu nu-mi amintesc, dar repetându-mi chestia asta, mi-a băgat cumva în subconștient și poate mi-aș dori să să ajung acolo la un moment dat.
„Frumusețea mea? Eu am o luptă de dus doar cu cronometrul. Nu cred că e un atu că sunt frumoasă”
- Se scrie despre tine că ești cea mai rapidă, dar și că ești cea mai frumoasă sportivă. Te deranjează că se pune accent pe aspectul fizic?
- Nu neapărat, atât timp cât se vede și dincolo de frumusețea pe care anumite articole o bagă la înaintare. Atâta vreme cât se vorbește și despre ceea ce fac eu pe stadion și de rezultatele mele, nu pot să zic că mă deranjează neapărat.
- Dar crezi că frumusețea reprezintă o presiune în plus?
- Nu cred. Cred că n-are niciun rol în ceea ce faci tu la sfârșitul zilei pentru că tu te lupți cu cronometrul sau cu ruleta, cum e la noi. În niciun caz nu cred că a fost vreodată un impediment sau vreo presiune în plus pentru mine.
- Dar a fost vreun moment în care te-a ajutat frumusețea?
- Nici asta nu cred că s-a întâmplat. Eu am o luptă de dus doar cu cronometrul. Nu cred că e un atu. Poate în afara stadionului, da, dar cu siguranță în ceea ce fac eu, nu! Nu cred că m-a ajutat.
- Te-ai obișnuit să întoarcă bărbații capul după tine pe stradă?
- Nici nu mai văd. La un moment dat mă deranja. Dar nu, nu mai văd lucrurile astea. Îmi văd de treabă și nu, chiar a ajuns să nu mă mai deranjeze.
- Îți amintești, poate, cel mai penibil moment din punctul ăsta de vedere?
- Îmi scriu tot felul de oameni pe Instagram. Îmi trimit poezii, îmi scriu tot felul de ciudățenii. Cred că știm cu toții... Fată să nu fii pe internet că n-ai cum să nu primești astfel de mesaje.
- Ai primit și ciudățenii?
- E plin de astfel de oameni și mai ciudați și mai puțin ciudați. N-aș ști să vă zic un moment. Poate domnul care ani de zile mi-a scris poezii, dar s-a oprit și el la un moment dat, nu știu ce s-a întâmplat cu el. Erau poezii ciudate, nu erau cele mai artistice opere acolo.
- Ce ar trebui să aibă un bărbat ca să te cucerească pe tine?
- Nici nu știu dacă ar trebui să aibă ceva anume. Ar trebui să fie acolo pentru mine tot timpul, să mă susțină în ceea ce fac eu. Ai nevoie de un stâlp lângă tine, fie că înseamnă părinți, fie că înseamnă antrenori, fie că înseamnă omul cu care tu îți împarți viața. Cred că e important să ai susținere, mai ales în ceea ce facem noi. Cred că e important să ai pe cineva care te înțelege și care e acolo pentru tine.
Cine este Marina Baboi, omul? „E un pic dificil să vorbesc despre mine. Sunt un om destul de timid, ambițios!”
- Cu modelingul te-ai gândit vreodată să cochetezi?
- Nu cred că am neapărat fizicul perfect pentru așa ceva și chiar nu m-a încântat niciodată partea asta. Poate și pentru că sunt un pic mai băiețoasă și îmi place mai mult ce fac aici. Nu m-am văzut niciodată. Eram micuță și îmi spuneau prietenele mamei că „ar trebui să mergi în direcția asta și uite, te-aș vedea așa și așa”, dar nu m-a tras niciodată.
- Frumusețea ca frumusețea, dar tu ca om cum ești?
- În ciuda a ceea ce pare, sunt un om destul de timid. Nu îmi place să epatez în general. Îmi place să stau la locul meu și să-mi văd de treaba mea. Sunt un om ambițios. Cred că asta e principala mea calitate și e ceva ce moștenesc de la mama. Cred că m-a ajutat foarte mult această calitate în tot ceea ce am făcut eu până acum. Nu sunt bună în a vorbi despre mine.
- Este mai greu să vorbești despre tine ca persoană decât despre performanțele tale?
- Cu siguranță! Atunci când vorbesc despre sportiva Marina, am lucruri concrete pe care le pot spune. Așa, când vorbesc despre omul Marina, e un pic mai dificil.
- De ce?
- Nu-mi place să vorbesc despre mine în general și despre viața mea privată. Și în tot ceea ce fac eu și pe Internet, și pe platformele de socializare, nu-mi expun viața. Îmi expun doar partea asta de sportiv, pentru că așa mi se pare corect față de mine în primul rând.
- Dacă n-ai fi fost atletă, ce crezi că ai fi făcut?
- Să știi că nu m-am gândit.
- Serios?
- Și pentru că am început de foarte mică. Toată viața mea s-a creat în jurul sportului. Am spus, bineînțeles, ca toate fetițele când sunt mici: „Eu vreau să mă fac balerină, vreau să mă fac doctoriță”. Dar acum adultul Marina n-ar mai spune lucrurile astea, pentru că nu sunt pentru mine, cu siguranță. Nu m-am gândit ce aș fi făcut dacă n-aș fi luat-o pe drumul ăsta și pentru că aveam 9 ani când am pus piciorul pe stadion. Am crescut aici și rădăcinile mele sunt clar aici.
Detalii din culise, de la Instagram la nutriție: „Îmi place să pozez, dar nu mă văd full-time influencer”
- De-a lungul carierei, ai simțit totuși vreun moment în care ai vrut să renunți?
- Cred că în viața oricărui sportiv există momente de genul ăsta. Poate îți trec fulgerător prin minte sau ai o zi proastă în care nu-ți ies antrenamentele. Sau ai accidentare peste care nu poți să treci sau din cauza căreia ți se pare că o să ți se încheie cariera, dar cred că la sfârșitul zilei momentele astea nu țin și e doar un gând trecător. Cel puțin, așa a fost în cazul meu și cu siguranță a fost și în cazul multora. Pentru că de aceea sunt în continuare în activitate.
Să îmi doresc și să mă gândesc serios la a mă lăsa, n-am avut momente de genul ăsta până acum. Chiar îmi place ce fac și aș vrea să rămân aici cât de mult se poate!
Marina Baboi, atletă
- Pe rețelele sociale ai niște poze foarte frumoase. Îți place sau te atrage și partea asta de a fi influencer?
- Nu știu dacă mă atrage neapărat. Am lucrat cu brand-uri până acum, dar nu știu dacă ar putea fi ocupația mea de zi cu zi și să fac asta full-time. E ceva ce fac pentru că vine odată cu toate rezultatele mele și cu tot ce mi-am clădit eu în online. Sunt de părere că tot ce se afișează în online rămâne. Eu am încercat să-mi creez o imagine cât mai curată acolo. Tocmai ținând și viața asta privată departe de ochii Instagramului. Probabil și de aia am reușit să mă joc, așa, de-a influencer-ul un pic pe Internet. Dar nu mă văd făcând asta full-time. Îmi place să pozez, îmi place să fac conținut, dar nu mă văd full-time influencer.
- Cât contează și contractele de imagine?
- Cu siguranță, contează! Și nu știu câți dintre sportivi au înțeles că e foarte important să ai o imagine OK și în online. Am înțeles asta acum ceva timp. Nu eram foarte măricică atunci când am înțeles că trebuie să ai o imagine curată în online, pentru că îți vin aceste lucruri și brand-urile sunt foarte selective în ceea ce privește imaginea pe care tu afișezi în online. De aceea trebuie să ai un pic grijă și de partea asta.
- Cât contează și nutriția în viața ta?
- Să știți că mănânc orice. Cu siguranță e important să ai grijă, dar nu pot să zic că am o dietă specială. Am avut grijă întotdeauna la ce am mâncat.
- Și cum arată meniul tău?
- Am mâncat un pic din toate. Nu sunt un om neapărat foarte pofticios. Nu mănânc dulciuri pentru că așa mi-e felul, așa m-a crescut mama. M-a crescut, așa, ca la carte și nu îmi plac dulciurile. Foarte rar mănânc. Și poate ăsta e un avantaj în menținerea greutății. Dar să știți că mănânc orice și n-am avut probleme niciodată din punctul ăsta de vedere.
- Dar ai, așa, o plăcere vinovată?
- Sunt mâncărurile astea pe care le face mama și la care mă gândesc de fiecare dată când am poftă așa de ceva. E gustul ăla pe care îl ai când mănânci acasă! Poate aia e plăcerea mea vinovată.
Viața după cariera de sportivă: „Nu vreau să îmi creez așteptări ca să am dezamăgiri ulterior”
- Care este amintirea ta preferată din copilărie?
- Când eram mică, mergeam foarte mult cu ai mei în tot felul de excursii, la tot felul de plimbări. Mergeam cu cortul, ne urcam în tren și plecam în destinația X sau Y. Ai mei sunt foarte călători și cred că ei mi-au insuflat și mie treaba asta. Și călătoream foarte mult. Am fost un copil plimbat și le mulțumesc pentru asta!
- Acum ce planuri de viitor ai?
- Mi-am terminat studiile vara trecută, masteratele, și momentan îmi doresc să rămân pe pistă cât de mult se poate. Apoi vedem unde ne duce viața.
- Deci nu ai niciun plan?
- Nu am încă un plan sută la sută definit pentru că lucrurile se pot schimba și nu vreau să îmi creez așteptări ca să am dezamăgiri ulterior. Momentan mă concentrez doar pe partea asta de performanță și să trag de mine cât de mult se poate. Ulterior, sunt convinsă că lucrurile se așază.
- Te-ai gândit ce vei face după retragere?
- Probabil o să rămân în domeniu. Nu știu dacă în antrenorat sau în partea didactică în școală, dar cu siguranță o să-mi dau seama până atunci ce îmi place mai mult.
- Antrenoratul e o variantă?
- Mi se pare foarte dificil să antrenezi. Mi se pare că-ți continui așa cariera de sportivă antrenând. Că ești în continuare în fiecare zi pe pistă, ai în continuare aceleași emoții, același stres. Nu e ușor să fii antrenor și nu știu dacă dacă aș putea să continui pe drumul ăsta. Mi-ar plăcea foarte tare să să predau în școală. Dar cine știe ce ne rezervă viața? Nu știu.
- Ca antrenor, poate că ești și mai stresat pentru că ești responsabil de persoanele pe care le pregătești...
- Cu siguranță. Și trebuie să iei copilul de mic, să-l crești. Ai tot felul de greutăți, treci prin toate lucrurile alături de el. Se creează o legătură între voi, lucrurile sunt mult mai dificile atunci când ești antrenor. Văd la antrenarea mea cât de implicată este, cât de mult muncește în toată activitatea asta pe care noi o desfășurăm.
Marina Baboi vrea să devină mamă: „Sper să fiu bună! Mama a fost o femeie puternică”
- Care e cel mai important sfat pe care l-ai primit tu și de la cine?
- Am primit multe sfaturi bune de-a lungul timpului, pentru că m-am înconjurat cu oameni mai mari decât mine și care au fost mai înțelepți decât mine. Am primit tot felul de sfaturi bune. Cu siguranță, cel mai mare sprijin și omul de la care am învățat cele mai multe lucruri este antrenarea mea și eu îi mulțumesc pentru pentru treaba asta. E un om care pe mine m-a clădit, așa, ca om, a contribuit foarte mult în dezvoltarea mea. Este ca o a doua mamă pentru mine. Cu siguranță, ea e omul care mi-a dat cele mai bune sfaturi și care a fost acolo pentru mine cel mai mult.
- Întrebare clasică, dar unde te vezi peste 10 ani?
- Voi avea aproape 35 de ani. Nu m-am gândit niciodată unde aș fi peste zece ani! Nici nu știu, poate o să am copii, poate... E ciudat să mă gândesc acum.
- De ce ți se pare ciudat?
- Nici nu știu ce răspund, că-mi trec toate chestiile prin cap, ce aș putea face până atunci. Sper să se prelungească activitatea mea cât mai mult, până în acea vârstă. Nu știu dacă până la 35 de ani, că e destul de dificil, dar sper să mă apropii, să mănânc, așa, cât mai mult din cei 10 ani de care m-ați întrebat aici.
- Ai spus tu despre copii... Cum crezi că vei fi ca mamă?
- Având în vedere modelele feminine pe care eu le-am avut în viață, vreau să cred că aș fi o mamă bună. Pentru că atât mama mea, cât și antrenoarea mea sunt niște femei puternice! Niște femei care au știut ce vor în viață, niște femei deștepte în primul rând și amândouă au crescut copiii frumos și chiar cred că aș fi o mamă bună. Sper să fiu o mamă bună!
„O calificare la Jocurile Olimpice reprezintă un vis mare pentru mine!”
- Care este cel mai mare vis al tău?
- O să sune ciudat, dar cel mai mare vis al meu e ca persoanele dragi mie să fie sănătoase! Pentru că am trecut prin toată chestia asta cu COVID-ul... S-au întâmplat foarte multe chestii rele și grele și nu-mi doresc decât să fie sănătoși cei dragi mie. Ăsta e cel mai mare vis al meu, pentru că dacă îi am pe ei alături de mine, cu siguranță eu pot face orice. Doar să fie ei acolo!
- Și din punct de vedere sportiv?
- Să ajung la Jocurile Olimpice. O calificare la Jocurile Olimpice reprezintă un vis mare pentru mine! Și da, cred că ăsta asta ar fi cel mai mare vis.
- Noaptea visezi că alergi?
- Nu. Nu știu dacă e neapărat de la oboseală sau de la faptul că-s atât de obișnuită cu tot ce înseamnă alergare încât nu, nu visez că alerg. În general, nici nu visez, să știți. Am un somn așa... dorm buștean. Nu am vise, dar cred că-s prea obișnuită cu alergarea ca să o mai și visez.
- În final, Marina, spune-ne, te rugăm, trei femei care te-au inspirat în viață sau în carieră. Fie că le-ai cunoscut, fie că le-ai admirat de la distanță.
- Cu siguranță, prima este mama mea, a doua este antrenoarea mea și a treia este Ionela Târlea.
Urmărește aici toată emisiunea cu Marina Baboi
Citește și ale povești „La feminin”:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
)
)
)
)
)
)
)
)
