SPORTURI  »  ATLETISM  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE ATLETISM

Nicoleta Grasu a reuşit rezultatul de vîrf al calificărilor din ultima încercare » O dîră de emoţie

Articol de - Publicat miercuri, 28 iulie 2010 00:00

Nicoleta Grasu s-a calificat în finala europeană de la disc cu o aruncare de 62,10 metri, cea mai bună a concursului.

Prima zi a Europenelor, pe un stadion Olimpic Montjuic reabilitat şi dotat cu o pistă nou-nouţă, albastru-deschis, la fel cu cea de la Beijing. O zi în care Angela Moroşanu şi-a adjudecat autoritar un loc în semifinalele probei de 400 metri garduri, cîştigînd seria în care a alergat. O zi în care Silviu Casandra a terminat pe poziţia a 15-a cursa de 20 de kilometri marş, disputată dimineaţa devreme, de la ora locală 8:05. O zi în care Nicoleta Grasu, singura atletă română medaliată anul trecut la Mondiale, a luat startul în calificările de la aruncarea discului.

Început nervos pentru Nico, ea trimiţînd cu sete în plasă clătita de metal la întîia încercare. Asta în timp ce germanca Nadine Müller încheia rapid conturile calificării în finală, 60,54, barem izbutit din prima. La a doua tentativă, românca a progresat, reuşind un 55,60 metri care n-a mulţumit-o însă deloc. Ultima şansă, a treia, a fost cel mai bine valorificată. Nicoleta a strecurat discul aproape la limită prin deschizătura lăsată de plasa protectoare. 62,10 metri, cel mai valoros rezultat al calificărilor, din ambele grupe. Ispravă confirmată de braţele ridicate în tribună de antrenorul Dan Serafim, cel care a văzut tot în probele de aruncări de la Lia Manoliu încoace. Grasu va evolua azi în finală şi, ca de obicei, are şanse mari la o medalie.

Românii de ieri
Feminin
400 mg serii    Angela Moroşanu    locul 1 în seria 1 (calificată în semifinale)
lungime calificări    Cornelia Deiac    locul 9 în grupa B
Viorica Ţigău    locul 12 în grupa B
disc calificări    Nicoleta Grasu    locul 1 în grupa B (calificată în finală)

Masculin
20 km marş finală    Silviu Casandra    locul 15
400 m serii    Cătălin Cîmpeanu    locul 4 în seria 1 (calificat în semifinale)

Românii de azi
Feminin
ciocan calificări    Bianca Perie    grupa B
100 m serii    Andreea Ogrăzeanu    seria 1
3.000 m obs serii    Ancuţa Bobocel    seria 1
disc finală    Nicoleta Grasu
400 mg semifinale    Angela Moroşanu

Masculin
800 m serii    Cristian Vorovenci    seria 1
400 mg serii    Attila Nagy    seria 2

Rezultate
Campionate Europene, masculin, 20 km marş: 1. Stanislav Emelianov (Rus) 1h 20:10; 2. Alex Schwazer (Ita) 1h 20:38; 3. João Vieira (Por) 1h 20:49... 15. Silviu Casandra (Rom) 1h 24:51.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Stiri extrasport
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Superliga
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont
Superliga
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (2)
cristinaco71
cristinaco71  •  28 Iulie 2010, 11:24

Succes in continuare si´sper din tot sufletul sa castige si medalia de aur!!! Din aceasta proba ea este cea mai VALOROASA!!! HAI ROMANIA!!!

fcsteauabucuresti
fcsteauabucuresti  •  28 Iulie 2010, 02:05

BRAVO FELICITARI

Vezi toate comentariile (2)
Comentează