SPECIAL GSP Din Ghana, în zbor » Povestea fascinantă a unui campion mondial cucerit de România: "Voi reveni, îmi place mult țara"

Pe străzile înguste, pietruite, ale Centrului Vechi înspre Calea Victoriei, e o apariție inedită. Ai spune imediat că e sportiv. Merge cu un pas ușor, elastic, ca și cum ar număra în minte, fără să-și dea seama, cât mai e până la prag. Suplu, zâmbitor, îmbrăcat doar într-un costum bine ajustat și o cămașă albastră deschisă la gât într-o zi rece, în care e înconjurat de siluete cu geci pufoase și cizme.

Ignisious Gaisah zâmbește. Săritorul în lungime, campion mondial indoor în 2006 și dublu vicecampion al lumii în aer liber, 2005 și 2013, a fost săptămâna trecută la București, pentru a participa la Conferința Internațională "Instrumente privind combaterea rasismului și discriminării rasiale și asigurarea egalității în sport", organizată de Societatea de Științe Juridice, Baroul București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parlamentul României.

Tocmai vine după un tur al clădirii Parlamentului. E la prima vizită în România. "Prima și, cu siguranță, nu și ultima. Voi reveni, îmi place mult țara, îmi plac clădirile din centru", spune entuziasmat, apoi acceptă zece minute de discuție afară, în aerul rece, în față la Caru cu bere. Lumea trece în sus și în jos, gălăgioasă, iar își spune povestea, rar, ordonat, răbdător.

Cotul l-a îndepărtat de fotbal

Este povestea unui sportiv care a rămas ani buni între cei mai valoroși din lume în proba sa. Pornind dintr-un mediu în care performanța era aproape imposibil de atins, a plecat, spune, "fiindcă eram dornic să-mi urmăresc visul, să devin un atlet mai bun". Cuvinte care în engleză au fost rostite de atâtea ori în această ordine, devenind aproape un clișeu, dar care cu vocea lui sună simplu și sincer. Nu a avut alternativă. Născut în Ghana, la Kumasi, s-a îndreptat spre sport din copilărie, începând cu fotbalul.

"Am fost chiar căpitan al echipei școlii, apoi însă nu mi-a mai plăcut din cauza unui incident". Arată spre pometele stâng, unde există o cicatrice vizibilă, și după atâția ani. "Cineva m-a lovit tare cu cotul și atunci am decis să închei socotelile. Am trecut la atletism, un sport pe care mama mea l-a practicat când încă era la școală", povestește. I s-a părut ușor să pornească de la proba de 5.000 de metri, "vedeam oameni alergând lent pe pistă, dar când am încercat mi-am dat seama că nu e deloc simplu, după patru tururi am abandonat", spune, amuzat.

Lungimea, mai aproape de tribune

"A trebuit să găsesc o alternativă și prima mea dragoste a fost săritura în înălțime, probă pe care a făcut-o și mama mea. Apoi, la un moment dat, școala mea trebuia să participe la un concurs, iar băiatul de la lungime s-a accidentat. Antrenorul meu mi-a spus: "Uite, nu avem pe nimeni care să sară în lungime", eu i-am răspuns: "Ok, pot să încerc eu".

Am ieșit al optulea, dar m-am îndrăgostit de probă fiindcă este mai aproape de tribune, fetele se așază în primele rânduri și am vrut să le arăt ce pot să fac", continuă, zâmbind. "Am abandonat săritura în înălțime și m-am concentrat pe lungime". Și acolo a rămas, trecând prin toate, succes, dezamăgire, accidentări, schimbarea naționalității.

Înapoi în timp însă, rezultatele au apărut repede. "La 16 ani am devenit campion național de juniori, apoi am fost selecționat în echipa națională, să reprezint Ghana la Jocurile Africii, din Tunisia, în 1999. Am venit acasă cu două medalii, lungime și ștafetă 4x100 metri". Sprintul era doar o completare, "la lungime puteam fi oricând primul în țara mea, dar la 100 de metri eram al cincilea, al șaselea, poate și mai jos. Când m-au adus în echipă, știau că particip la lungime, iar dacă se accidenta cineva, puteam umple un gol la sprint".

Aceea a fost și prima ieșire din Ghana, călătoria s-a făcut cu escale în Zurich și Frankfurt. "Totul era atât de diferit", își amintește, "clădirile, locurile".

Condițiile din Ghana nu erau grozave deloc. "Aveam câțiva antrenori, terenuri nu prea, dar m-am descurcat. În Kumasi era un stadion unde mă puteam pregăti pe pistă, dar locuința mea era departe. Când ajungeam acolo, eram deja încălzit, nu mai făceam stretching, iar după antrenament plecam înapoi spre casă pe jos. Nu așa îmi doream să se desfășoare lucrurile, însă nu exista o altă cale".

Mutarea în Europa

Până la urmă, a apărut o opțiune mai bună pentru Ignisious. Europa. A avut mai multe variante, Italia, Germania și Olanda, dar a ales-o pe ultima pentru că avea pe cineva din familia lui care locuia în Rotterdam. "Am primit viză, am avut unde să stau, mi-a fost de ajutor".

Aventura era însă abia la început. Anul era 2001, abia împlinise 18 ani. "Am început să caut un loc unde să mă antrenez, mergeam cu bicicleta prin oraș și am găsit o pistă la periferie, lângă pădure. Voiam să intru în club, însă mereu ajungeam acolo în cursul zilei. În Ghana, ne antrenam ori dimineața, ori după-amiaza, în Olanda însă nu este așa, te antrenezi seara, după ora 7. Am tot mers acolo, cam două săptămâni, sperând să găsesc pe cineva pe pistă, dar nu era nimeni".

Într-o zi, a dat însă de cineva care avea grijă de terenuri și a aflat că trebuie să vină la altă oră. "Am revenit a doua zi, pe la șase și jumătate seara, și am văzut oameni sosind. M-am prezentat, apoi am găsit un antrenor, o cheamă Monique Berrevoets, mi-a spus că este antrenor pentru sprint, nu pentru lungime, dar, fiind săritor în lungime, am nevoie de sprint. Apoi m-a prezentat antrenorului de lungime, Eric van der Steenhoven, și am început să mă pregătesc cu ei.

Au văzut că sunt talentat, dar când le-am spus care este rezultatul meu cel mai bun, nu m-au crezut. Nu mi-au spus-o direct, dar așa am simțit", spune, râzând. "Pe măsură ce am continuat cu pregătirea și după ce a început sezonul, au realizat că spusesem adevărul".

Rezultate, retragere, fără regrete

Pentru Gaisah, au început să apară rezultatele. Primul Campionat Mondial, Paris 2003, la 20 de ani, unde a încheiat al 4-lea, apoi argintul de la Helsinki 2005 și titlul mondial indoor de la Moscova 2006. Medalia de aur la Jocurile Commonwealth-ului și la cele ale Africii. Apoi accidentarea care era să-i încheie cariera și revenirea, cu un alt argint mondial, în 2013, sub culorile Olandei. Un bronz european în 2016, la 33 de ani. O altă problemă, la spate, în zona lombară, a apărut în 2017.

"Anul acesta am făcut câteva competiții, sperând să mă calific pentru Europene, dar nu am reușit, am sărit 7,93 metri, mi-au lipsit doi centimetri, apoi am realizat că e destul. Aș fi vrut să continuu, dar corpul meu era prea obosit, așa că m-am decis să spun stop", povestește.

Cu un aer împăcat, fără regret. Ridică ochii, spre vârful clădirii Carului cu bere. Dinăuntru se aude un zumzet continuu de voci, amestecat cu acorduri de vioară. E după amiază devreme în București, un loc nou pentru el. Zâmbește. E ca un oricare alt nou început din viața sa. 

Dezamăgirea de la Atena

Prima participare la Jocurile Olimpice a fost în 2004. O poveste care încă păstrează un gust amar pentru Gaisah. "Am venit pe locul 6, dar atunci eram unul dintre favoriții la o medalie. Eram însă atât de tânăr, nu știam cum să gestionez situația, presa mă căuta, nu aveam un PR care să vorbească în numele meu, să-mi spună să fiu atent cu media, amabil, fiindcă lumea vrea să știe ce-ți trece prin minte, iar în final nu am făcut față presiunii și am fost dezamăgit.

Două săptămâni mai târziu am mers la finala Cupei Mondiale, la Monaco, unde erau aceiași adversari pe care i-am avut la Atena... i-am bătut pe toți, inclusiv pe campionul olimpic, Dwight Philips. Atunci am realizat că trebuie să fiu calm, indiferent de situație, pentru a putea obține ceea ce vreau", povestește fostul atlet. 

Accidentarea pentru care a schimbat piciorul de bătaie

"În 2007, au început să apară accidentări. Mi-am rupt tendonul patelar, cel care îți ține genunchiul, și a trebuit să mă operez. Era chiar înainte de JO, doctorul mi-a spus că pot să revin și să sar, dar nu la un nivel înalt", descrie Ignisious, cu amărăciune.

"Am pornit de la zero și le-am dovedit că nu au avut dreptate. Sunt un săritor de piciorul drept, dar după ce mi-am rupt tendonul, am schimbat piciorul. A fost foarte greu, dar am vrut să las piciorul drept să se vindece corect. În 2008, am sărit pe piciorul stâng doar pentru fun, apoi toate antrenamentele, tot, le făceam cu piciorul stâng. Până în 2010, când am revenit complet, și am schimbat din nou pe piciorul drept", explică. 

Mutarea în Olanda

În 2012, înainte de Jocurile Olimpice de la Londra, au început fricțiunile cu federația din țara sa. "Antrenorii mei erau în Olanda, dar federația nu mă lăsa să stau acolo, voia să fiu în Ghana, unde nu aveam niciun antrenor, unde nu există competiții ca să mă testez, să mă pun în formă. Așa în acea vară, timp de 3 luni, am fost în Ghana, apoi am mers la Londra și nu am ajuns în finală.

Pentru că aveam în continuare probleme cu federația, mi-am spus «acesta e sfârșitul carierei dacă nu fac ceva», așa că am aplicat pentru pașaportul olandez, aveam dreptul fiindcă trăisem acolo în ultimii zece ani, l-am primit în 2013, apoi m-am calificat pentru Mondialele de la Moscova și am reprezentat Olanda. Am câștigat medalia de argint". 

Schimbarea neinspirată de antrenor

În 2015, Gaisah s-a despărțit de antrenorii cu care lucrase timp de 10 ani și am început colaboararea cu americanul Rana Reider, antrenorul lui Christian Taylor, dublu campion olimpic și de trei ori mondial la triplusalt. "Aveam nevoie de ceva nou. Sincer, e ceva ce nu ar fi trebuit să fac. Am încercat în 2015, la sfârșitul lui ianuarie, iar în aprilie m-am accidentat, așa că nu am făcut nimic, doar reabilitare, am mers la Mondialele de la Beijing și nu am prins finala.

Așa că am încercat încă un sezon. Arătam puternic, eram puternic în alergare, dar când băteam pe prag, nu săream departe. Fiindcă eu nu sunt un săritor de forță, am știut acest lucru de la început, sunt un săritor de viteză, iar acest antrenor a încercat să mă transforme în ceva ce eu nu puteam să fiu. De aceea am renunțat după 2016 și m-am întors la vechii antrenori", spune fostul săritor. 

Prima...

- săritură peste 8 metri
"A fost în 2002, în Olanda, la Hilversum, în acea zi am sărit 8,12 metri, deși avusesem înainte o săritură de 8,10, dar arbitrul a ridicat steagul roșu. Mai aveam o singură săritură disponibilă și tocmai atunci mi s-a rupt un crampon de la pantofi și a trebuit să împrumut o pereche de la un concurent canadian. Eu port 44, el avea 42, piciorul meu era înghesuit în pantof, dar tot am reușit să bat recordul african la junior"

- jucărie
"O mașinuță de lemn, ceva ce găsești de obicei în Ghana. Am primit-o pe la 2-3 ani, dar încă mă jucam cu ea la 6-7. Am pierdut-o la un moment dat, dar cred că e doar rătăcită pe la mama prin casă"

- mașină
"A fost un Volkswagen Golf III. Am cumpărat-o după Mondialele din 2003, unde am ieșit al patrulea. O primă mașină foarte bună, o mai folosesc și acum când și când"

- mâncare gătită
"Este vorba despre plantain, din familia bananelor. O urmăream pe mama cum face. Se decojește, taie în bucăți și se gătește cu legume"

"Medalia din 2013 e momentul de care mă simt cel mai mândru, pentru că mă scoseseră din calcul, nimeni nu mai credea că pot reveni în top și le-am dovedit că au greșit. De asemenea, când am decis să nu mai concurez pentru Ghana, aveam 30 de ani, și ei au spus: "Da, poate să plece, e în cădere, nu mai avem nevoie de el", dar am arătat că încă sunt capabil de rezultate"

"Recordul mondial va fi bătut, dar nu știi niciodată când se va întâmpla. În 1991, Carl Lewis avusese un concurs atât de consistent, 8,80, 8,75, 8,85 metri…E nevoie și de puțin noroc… Mike Powell sărise modest, 8,30, 8,15, apoi a prins acea săritură… și a bătut recordul"Ignisious Gaisah

"Vreau să ajut sportivii din Ghana, atleți, fotbaliști, pentru că mulți sunt talentați, dar nu au posibilitatea să-și atingă țelurile. Câtă vreme am fost acolo, nu am avut pe cineva care să mă ghideze, să-mi spună ce să fac și ce să nu fac, de aceea vreau să-mi folosesc experiența pentru a-i ajuta să aibă o carieră de succes în sport"
Ignisious Gaisah

CV

• S-a născut pe 20 iulie 1983, la Kumasi (Ghana)
• Are 1,86 m și 75 kg
• Campion mondial indoor (Moscova 2006)
• Vicecampion mondial în aer liber (Helsinki 2005, Moscova 2013)
• Bronz european (Amsterdam 2016)
• Record personal: 8,43 metri (Roma 2006)