SPORTURI  »  AUTO  »  RECORD

FOTO Seria unică în lume! Ion Țiriac, singurul care deține colecția de lux Rolls Royce Phantom: „Pe al optulea încă nu l-am cumpărat, că sunt măgar”

Rolls Royce Phantom Collection +13   FOTO
Rolls Royce Phantom Collection

Articol de , - Publicat vineri, 24 mai 2019 09:36

Ion Țiriac este singurul om de pe mapamond care deține colecția completă a modelelor de lux Rolls Royce Phantom. Sunt opt serii produse din 1925 până în prezent: șapte pot fi admirate la „Țiriac Collection” în Otopeni, a opta, apărută în 2017, urmează să fie cumpărată în curând de fostul tenismen.

În Otopeni, numele celui mai bogat român tronează pe frontispiciul unei hale imense: „Țiriac Collection”. E locul în care sunt strânse sute de modele auto de epocă, în care fostul tenismen a investit zeci de milioane de euro pentru achiziție, refacere sau mentenanță. Peste toate însă, tronează o serie spectaculoasă.

„Pe al optulea încă nu l-am cumpărat, că sunt măgar”

Țiriac explică: „Sunt singurul om din lume care deține colecția completă Rolls Royce Phantom, seriile de la unu la șapte. Pe numărul opt nu-l am încă. Nu l-am cumpărat, că sunt măgar. Cea mai faimoasă e cea care a câştigat Peeble Beach, un fel de Wimbledon al maşinilor. E un Rolls Royce Phantom IV care i-a aparţinut sultanului Aga Kahn.

A durat doi ani şi multe sute de mii de dolari ca să îl refac. Cât ar valora acum? Cât ar anunţa cineva la o licitaţie că vrea să dea. Dar deja nu mai sunt ale mele, am dat tot Fundaţiei. Absolut tot. Dacă le-ar vinde cineva, eu nu i-aş sfătui. Dacă le dă cineva 5 milioane, 7 milioane, eu nu aş da-o”.

Rolls Royce Phantom I

An de fabricație: 1925
Detalii: Model construit la fabricile Rolls Royce din Derby (Marea Britanie) şi din Springfield (SUA), fiind realizate 3.512 unități. Până prin anii '50, Compania Warner Brothers a folosit Rolls Royce Phantom I în mai multe dintre filmele sale clasice.

phantom1 +13 FOTO

Rolls Royce Phantom II

An de fabricație: 1930
Detalii: Model dezvoltat la vila din Franța a lui Henry Royce, unul dintre fondatorii companiei Rolls Royce. A fost al treilea şi ultimul model cu 40/50 CP, fiind o mașină deosebită în privința designului și a execuției. James Bond, interpretat de Roger Moore în 1983, conducea un Rolls Royce Phantom II.

phantom2 +13 FOTO

Rolls Royce Phantom III

An de fabricație: 1937
Detalii: Mașina i-a fost livrată lui Sir John Leigh din Londra în martie 1939, fiind printre ultimele modele Phantom III fabricate. Proprietarul a păstrat-o până în 1953. La sfârşitul anilor '70, a fost complet restaurată. Interiorul e extravagant, echipat cu un ceas Cartier, o măsuţă de toaletă pentru doamne şi un dulăpior de cocktail pentru domni.

phantom3 +13 FOTO

Rolls Royce Phantom IV

An de fabricație: 1950
Detalii: E cel mai exclusivist model construit de Rolls- Royce. În „Colecția Țiriac” sunt două modele. Cel verde l-a avut ca prim proprietar pe Aga Khan al III-lea, al 48-lea Imam al comunităţii Nizari Ismaili. Celălalt, indigo închis, a fost deţinut anterior de Ernest Hives, directorul Rolls Royce, apoi de Ducesa de Kent. În perioada 1950-1956 s-au produs numai 18 astfel de mașini, dintre care azi au mai rămas doar 16.

phantom4 +13 FOTO

Rolls Royce Phantom V

An de fabricație: 1960
Detalii: Exemplarul din „Colecția Țiriac” a fost finalizat pe 23 martie 1960 şi a fost cumpărat de Sir Elton John pe 25 mai 1990. Acesta a comandat vopseaua roz cu alb şi interiorul asortat. Regina Mamă şi Regina Elizabeta a II-a au folosit Phantom V ca maşină oficială de stat până în 2002. Regele Olaf al V-lea al Norvegiei a folosit un model din 1962 şi, de asemenea, preşedintele iugoslav Tito a deţinut un Phantom V. Și celebrul John Lennon a avut un Phantom V, vopsit în stilul căruţelor de romi.

phantom5 +13 FOTO

Rolls Royce Phantom VI

An de fabricație: 1972
Detalii: Au fost fabricate doar 374 de mașini din acest model. Cel din „Colecția Țiriac” a fost în proprietatea unei prinţese din Orientul Mijlociu. Are geamuri electrice, banchetă spate electrică, televizor alb-negru, radio FM și aer condiţionat separat pentru compartimentul din faţă şi cel din spate, dar și un sistem de comunicare interioară prin telefon.

phantom6 +13 FOTO

Rolls Royce VII

An de fabricație: 2003
Detalii: Mașina roșie din „Colecția Tiriac” este deocamdată în revizie tehnică. Phantom VII este primul realizat după ce BMW a achiziționat dreptul de a utiliza numele și sigla Rolls-Royce, în 1998. Din 2003, a fost singurul model produs de Rolls Royce până în 2009, la lansarea lui „Ghost”. Phantom VII a revigorat brandul Rolls Royce ca producător de mașini de lux. z

phantom7 +13 FOTO

Îi lipsește Phantom VIII din colecție

Aflat deocamdată pe lista de achiziții viitoare a lui Țiriac, modelul Phantom VIII a fost lansat oficial în iulie 2017. Are o serie de îmbunătățiri tehnice și de design față de tiparul anterior. Sistemul de suspensie e legat de o cameră montată în spatele parbrizului, având misiunea de a scana drumul spre a îmbunătăți calitatea călătoriei. A fost desemnată "Mașina de Lux a Anului" la Top Gear 2017. 

rolls 8 +13 FOTO

Vezi și:

EXCLUSIV, VIDEO+FOTO Ion Țiriac, la 80 de ani » Interviu-eveniment cu cel mai bogat român: „Adevărul e că împlinesc 160 de ani”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (5)
cneius
cneius  •  24 Mai 2019, 11:41

1. Who cares ? 2. "deține colecția completă..."...dar de fapt "ultima urmează să fie cumpărată". 3. Detin colectia de Porsche, de la primul pina la ultimul...de fapt urmeaza sa le cumpar cind imi intra salariul...

0kay
0kay  •  24 Mai 2019, 11:09

Hotul romaniei . Unul din ei:)). Spunea marele om citez "au ajuns si arabii sa fie colectionari" ,spunea cu dispret. Pacat ca jurnalistul care i lua interviul , a uitat sa l intrebe pe marele colectionar ,de cate generatii se colectioneaza masini in familia lui.

433366400808613
Bodoni Andrei  •  24 Mai 2019, 11:04

Ba are, omul nostru se îmbogățește în materie, a auzit că există și al optu lea model, scrasneste din dinți și l va lua si pe acela, dar întreabă cineva: Omule de vei cuceri toată lumea, și ți vei pierde sufletul tău....la ce ți va fi de folos?!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează