Articol de GSP - Publicat duminica, 25 martie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 25 martie 2012 17:14
Fernando Alonso a terminat primul cursa de Formula 1 de la Sepang, din Marele Premiu al Malaeziei. Pilotul spaniol de la Ferrari i-a devansat pe Sergio Perez (Sauber), Lewis Hamilton (McLaren), Mark Webber (Red Bull) şi Kimi Raikkonen (Lotus). Michael Schumacher a încheiat pe 10, iar Vettel - pe 11.
Cursa a fost perturbată din cauza ploii. Primele picături au început să cadă cu un sfert de oră înainte de start. S-au intensificat repede, totuşi s-a pornit normal, cu Hamilton în pole-position.
Maşina de securitate a intrat prima dată pe pistă în turul 7, cînd ploaia devenise torenţială. Cum situaţia nu s-a îmbunătăţit, dimpotrivă, s-a îngreunat, organizatorii au decis să stopeze cursa în turul 9. În frunte erau Hamilton, Jenson Button şi mexicanul Sergio Perez.
Pauza estimată era de o jumătate de oră, dar s-a prelungit. După aproximativ 50 de minute, cursa a fost reluată. Mai erau 47 de tururi. Cum vizibilitatea era afectată, pe pistă a reapărut maşina de securitate.
Hamilton s-a dus la boxe în turul 15, dar au fost probleme şi a întîrziat. La conducere a venit Sergio Perez. Mexicanul nu a rezistat însă mult şi a fost depăşit de Alonso. Acesta a trebuit să intre şi el la boxe. Primul loc a fost preluat de Perez. Hamilton a urcat pe 2, Alonso a reintrat pe 3. Ibericul a revenit la şefie în turul 45, urmat de Perez şi Hamilton, şi aşa a rămas pînă la final.
Din cauza întreruperii, cursa a durat aproape trei ore.