Articol de Valentin Damian - Publicat marti, 15 aprilie 2008 00:00
Renault Laguna III este o maşină serioasă şi sigură, dar are adversari redutabili.
A ajuns la generaţia a III-a. Vorbim de noua Laguna cu care Renault speră să dea lovitura pe piaţă. Partidă grea am zice imediat după ce pui pe hîrtie adversarele sale, redutabile şi celebre. Dar Laguna are atuurile ei cu care şi-a încîntat clienţii de pînă acum, iar o dată cu apariţia noului model, speră să fure şi din alte părţi şi să ajungă în “Top 3” pe segmentul său. Asta şi-au propus boşii lui Renault.
Renault Laguna III se prezintă în două variante de caroserii, estate (break cum se zice pe la noi) şi hatchback. Ambele versiuni au admiratorii lor. Cert este că nimeni nu-i poate acuza pe francezi că s-au inspirat din altă parte pentru că, dacă privim, spre exemplu, blocurile optice, faţă şi spate, ele au o doză mare de originalitate.
La interior, Laguna a ridicat cu siguranţă ştacheta. Materialele sînt de calitate, iar finisările au fost realizate profesionist. Tabloul de bord este simplu, fără zeci de butoane, toate comenziile fiind clar delimitate. Poziţia de condus este excelentă, putîndu-se opta şi pentru un loc de şofat mai jos. Spaţiul interior este extrem de generos, iar suprafaţa de depozitare se prezintă aproape perfect de plană.
La drive test s-a nimerit versiunea diesel, 2.0 dCI, 150 CP, estate. Motor sprinten care face casă bună cu cutia manuală în 6 trepte. Maşina se comportă la înălţime chiar dacă-i imprimi Lagunei şi o viteză de croazieră ridicată.
Direcţia este impecabilă, fapt care-i induce şoferului că se află la volanul unei maşini serioase şi sigure. Una peste alta, o ţinută de drum foarte bună.
Laguna oferă o mulţime de gadgeturi, francezii fiind luaţi şi ei de valul noilor tendinţe. Card Laguna pentru “mîini libere”, kit bluetooth, porturi USB şi iPod.
Preţuri
21.300 Euro (TVA inclus) costă Renault Laguna III hatchback, 2.0 dCi, 150 CP.
23.800 euro (TVA inclus) ajunge un Renault Laguna III Estate, 2.0 dCi, 150 CP
Principalii Adversari
VW Passat, Citroen C5, Ford Mondeo, Peugeot 407
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)