SPORTURI  »  AUTO  »  RALIUL PORTUGALIEI

Simone se întoarce la locul faptei. Încredere maximă înainte de Raliul Portugaliei

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 mai 2019 21:13

Triplul campion național absolut de raliuri, clujeanul Simone Tempestini, va lua startul, alături de Sergiu Itu, în Raliul Portugaliei, etapă din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri. Cei doi formează singurul echipaj tricolor prezent la una dintre etapele de tradiție ale WRC.

Tempestini și Itu vin după două victorii senzaționale pe plan intern, în Raliul Argeșului și Raliul Aradului, acolo unde nu au cedat nici măcar o probă specială din totalul de 17. Mai mult, la Arad, aceștia, care se află la bordul unui Hyundai i20, au câștigat la aproape 4 minute diferență față de următorul clasat.

„Victoria de la Arad m-a motivat mult înaintea startului din această etapă mondială. Chiar dacă am avut mici probleme tehnice chiar la sosirea aici, Raliul Portugaliei rămâne cursa mea favorită și abia așteptăm prima probă specială”, a declarat pilotul de la Napoca Rally Academy.

Pentru Simone, Raliul Portugaliei îi aduce unele dintre cele mai frumoase amintiri din carieră. În 2016, s-a impus atât în divizia dedicată juniorilor, acolo unde altfel a cucerit titlul mondial, cât și la WRC3 și clasa RC3, iar în 2017 a devenit singurul român care a încheiat pe podiumul diviziei WRC2 la o etapă.

Un total de 95 de echipaje s-au înscris la această ediție a Raliului Portugaliei Vodafone, printre numele mari regăsindu-se Sebastien Ogier, Sebastien Loeb, Ott Tanak și Thierry Neuville.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
Superliga
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Superliga
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie
Altele
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează