SPORTURI  »  AUTO  »  MOTOGP

Unul dintre veteranii din MotoGP și-a anunțat retragerea!

Dani Pedrosa
(foto: Guliver/Getty Images)
Dani Pedrosa (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de GSP - Publicat joi, 12 iulie 2018 17:57

Dani Pedrosa va împlini 33 de ani în septembrie și a decis să pună capăt carierei în MotoGP la finalul acestui sezon.

Pilotul Honda Repsol și-a anunțat astăzi decizia, după o carieră de 18 ani. "Micul Samurai" este unul dintre cei mai de succes piloți: e al 3-lea în topul cu cele mai multe clasări pe podium, 54 de victorii și 3 titluri mondiale (un titlu la 125cc în 2003, plus alte două la 250cc, în 2004 și 2005). 

"Nu voi mai concura în sezonul viitor, pun capăt carierei mele în MotoGP odată cu încheierea acestui sezon. E o decizie pe care am luat-o după mult timp de gândire și e dificilă pentru că e sportul pe care-l iubesc. Chiar dacă am avut oferte bune pentru a continua, simt că nu mai trăiesc la aceeași intensitate cursele ca înainte și am acum alte priorități în viață.

Aș vrea să spun că mă simt extrem de norocos pentru această experiență și pentru oportunitățile pe care le-am avut. Am avut o carieră fantastică să pot fi pilotul unei echipe atât de importante și m-am bucurat de iubirea fanilor. Am câștigat mult mai mult decât m-aș fi așteptat și sunt foarte, foarte mândru de ceea ce am făcut în acest sport. Mi-am îndeplinit visul de a fi pilot, lucru la care nu mă așteptam când eram copil și mă uitam la TV, urmăream piloții de la clasa regină.

Aș vrea să profit de ocazie pentru a le mulțumi celor de la Dorna și de la Honda pentru că mi-au dat ocazia în 1999, și tuturor sponsorilor care mi-au fost alături de-a lungul carierei. Mulțumesc și familiei, tuturor fanilor care m-au susținut de-a lungul carierei, la bine și la rău, care m-au ajutat cu mesajele lor să trec peste momente dificile de-a lungul timpului".

În urmă cu o lună, Honda a anunțat că nu îi va mai prelungi contractul lui Pedrosa și a semnat cu Jorge Lorenzo, acum la Ducati. S-a speculat că Pedrosa va ajunge la Yamaha, dar discuțiile nu s-au concretizat.

CIFRE FANTASTICE

  • 4086 de puncte a acumulat Pedrosa la toate clasele în carieră, fiind pe locul doi în clasamentul all time, după Valentino Rossi (5974)
  • 285 de starturi, fiind pe locul 3 în clasamentul all time, după Rossi (373) și Loris Capirossi (328)
  • 153 de podiumuri a adunat la toate clasele, fiind al 3-lea din toate timpurile
  • 112 de podiumuri la clasa regină, la egalitate cu Jorge Lorenzo. Doar Rossi are mai multe (195)
  • 54 de victorii, locul 5 all time, la egalitate cu Mick Doohan
  • 49 de starturi din pole-position la toate clasele, fiind al 6-lea din toate timpurile

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
rocky2
rocky2  •  12 Iulie 2018, 23:15

Si Il dottore ce mai asteapta expiratul?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează