Articol de GSP - Publicat marti, 01 septembrie 2020 17:53 / Actualizat marti, 01 septembrie 2020 17:57
Compania Tesla a prezentat imagini din fabrica în care este produs Modelul 3 al celebrei mașini electrice, linie de producție despre care Elon Musk a spus că arată ca „un crucișător extraterestru”.
Imaginile sunt din fabrica Tesla Gigafactory din Shanghai și au fost redate prin intermediul unui scurt videoclip. Înregistrarea arată cum până la opt roboți produc Modelul 3, urmând direcția asumată de Elon Musk pentru producție automatizată, construirea de noi fabrici și globalizarea producției, relatează hotnews.ro.
Prețul pentru Tesla Model 3 este estimat la aproximativ 55.000 de euro. De asemenea, va fi produsă și o variantă sedan a Modelului 3, însă ea s-a confruntat cu amânări din cauza pandemiei de Coronavirus.
Construcția fabricii Tesla Gigafactory a fost demarată la începutul anului 2019, iar după doar 11 luni era inaugurată și producea primele automobile Tesla Model 3. În luna decembrie a anului trecut, fabrica exporta deja primele mașini electrice.
Capacitatea de producție anuală anunțată de oficialii companiei este de 200.000 de automobile, însă, pe fondul pandemiei, producția din fabrică a fost sistată de mai multe ori în acest an.
Citește și alte știri:
Laser, frate! Elon Musk anunță o funcție revoluționară la Tesla Cybertruck: „E legal așa ceva?”
Elon Musk, anunț ISTORIC despre mașinile Tesla: „Sincer, m-a șocat și pe mine!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”