SPORTURI  »  BASCHET  »  NAȚIONALĂ

Alexandru Olteanu este noul antrenor al naționalei feminine de baschet a României: „Este un vis împlinit”

Naționala feminină joacă în preliminariile EuroBasket 2025/Foto: FIBA
Naționala feminină joacă în preliminariile EuroBasket 2025/Foto: FIBA

Articol de - Publicat joi, 31 octombrie 2024 12:23 / Actualizat joi, 31 octombrie 2024 12:44

La finalul săptămânii trecute, Federația Română de Baschet a anunțat numele noului antrenor al naționalei feminine de baschet. Este vorba de Alexandru Olteanu (42 de ani), tehnicianul lui CSM Constanța, care a oferit o primă reacție după această numire pentru GSP.ro.

La aproape un an după ultimele meciuri jucate de naționala feminină de baschet a României, FRB a anunțat că Alexandru Olteanu va fi noul antrenor principal al echipei. Acesta l-a înlocuit pe banca „Acvilelor” pe Dan Calancea.

Într-o atmosferă senzațională, U-BT Cluj-Napoca și-a adjudecat duelul nervilor cu Umana Reyer Venezia » Mihai Silvășan a fost eliminat
EUROCUP
Într-o atmosferă senzațională, U-BT Cluj-Napoca și-a adjudecat duelul nervilor cu Umana Reyer Venezia » Mihai Silvășan a fost eliminat

Alexandru Olteanu: „Propunerea FRB m-a luat prin surprindere. Este un vis din copilărie”

„Propunerea FRB m-a luat prin surprindere, nu mă aşteptam să fiu propus pentru această funcție. Singurul argument de care am avut nevoie a fost echipa națională României. Pentru mine acest lucru este un vis din copilărie împlinit. De când m-am apucat să joc baschet am visat să îmi reprezint țara şi cred ca datorez împlinirea acestui vis oraşului meu, Constanța, care mi-a oferit şansa de a învăța şi creşte în antrenorat”, a declarat tehnicianul constănțean pentru GSP.ro.

Antrenorul echipei feminine a CSM Constanța a dezvăluit că, la fel ca în cazul reprezentativei masculine, unde Mihai Silvășan a semnat un contract pe patru ani, și la naționala feminină se dorește dezvoltarea unui proiect:

„Cu siguranță se doreşte construcția unui proiect. Se doreşte ca baschetul feminin românesc să crească și să fim un competitor puternic pe plan internațional. Obiectivul meu este în primul rând să jucăm un baschet de calitate. Dacă reuşim să facem acest lucru rezultatele pozitive vor veni”, a explicat Olteanu.

Alexandru Olteanu este noul antrenor al naționalei feminine de baschet a României: „Este un vis împlinit”
Alexandru Olteanu, noul antrenor al naționalei/Foto: CSM Constanța Baschet

Baschetul feminin trece printr-o perioadă dificilă. Olteanu: „Ne-am dori ca în LNBF să fie mai multe echipe”

Misiunea antrenorului în vârstă de 42 de ani nu va fi deloc ușoară, fiindcă baschetul feminin din România se află într-o perioadă complicată, de regres. În acest moment, în Liga Națională de Baschet Feminin, joacă doar opt echipe și diferențele de scor sunt uriașe.

„Într-adevăr, cred ca toți cei implicați în fenomenul baschetului ne-am dori ca în LNBF să fie mai multe echipe. Aceasta ar însemna că există un număr mai mare de sportive din care se pot construi loturile naționale”, a recunoscut Olteanu.

„Construcția acestei naționale competitive a început acum ceva timp prin proiectele demarate de FRB la nivel de juniori. Cred cu tărie în antrenorii români de juniori şi sunt sigur ca pe termen mediu si lung vor apărea jucători români care să poată reprezenta România la un nivel înalt”, a concluzionat noul antrenor al Acvilelor.

Naționala feminină U16 a izbutit în această vară să câștige divizia B a Campionatului European și s-a calificat în divizia A. România s-a impus cu 49 la 44 în fața Turciei, iar Ioana Velcea a fost numită MVP-ul competiției.

Tricolorele au două partide în luna noiembrie, în preliminariile Campionatului European din 2025

Alexandru Olteanu s-a retras din activitatea de jucător în 2013 și și-a început cariera de antrenor. Până în 2023, acesta a fost pe banca echipei de seniori a lui CSM Constanța însă, după venirea lui Dan Fleșeriu la cârma „marinarilor”, Olteanu a trecut la trupa feminină a aceluiași club.

În primul sezon în LNBF, Olteanu a condus-o pe CSM Constanța spre câștigarea a două trofee: Cupa României și titlul național.

Primele meciuri ale României, cu Alexandru Olteanu pe banca tehnică, vor avea loc la începutul lunii noiembrie, în preliminariile Campionatului European din 2025. Joi, 7 noiembrie, tricolorele vor evolua pe terenul Turciei, urmând ca duminică, 10 noiembrie, să joace contra Islandei, tot în deplasare.

Până în acest moment, România are o victorie (82-70 vs. Islanda) și o înfrângere (77-93 vs. Slovacia) în actuala campanie.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  31 Octombrie 2024, 15:05

...la noi in tara baschetul este marginalizat...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează