Articol de Ionel Luţan - Publicat joi, 07 octombrie 2021 23:01 / Actualizat joi, 07 octombrie 2021 23:14
Partida de baschet masculin din Liga Naţională dintre CSM Ploieşti şi Rapid Bucureşti va rămâne una de ţinut minte pentru doi juniori ai formaţiei ploieştene.
Mihai Popa, antrenorul celor de la CSM Ploiești, le-a acordat minute în acest joc câştigat de echipa sa, 85-61, lui Codruţ Dinu şi Angelian George, ambii în vârstă de doar 14 ani!
CSM Ploiești - Rapid, meci de neuitat în Liga Națională de baschet
Dinu (născut pe 26 februarie 2007), evoluează în poziția de conducător de joc, iar George (20 decembrie 2006), ca extremă. Codruţ Dinu a avut şi şansa primelor puncte, dar a ratat o aruncare de la semidistanţă.
Un alt remarcat al meciului a fost Andrej Magdevski. Jucătorul din Macedonia de Nord a încheiat cu un triple-double, 13 puncte, 10 recuperări și 13 pase decisive.
CSM Ploiești are două victorii în primele două runde în Liga Națională de baschet masculin, contra lui Municipa Galați și Rapid. Giuleștenii începuseră și ei cu un triumf, 84-77, acasă, împotriva Focșaniului.
Citește și alte știri din sportul românesc:
Propunere-șoc! Federația vrea să unească primele două eșaloane » Cum va arăta SuperLiga