Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 23 ianuarie 2024 19:03 / Actualizat marti, 23 ianuarie 2024 19:11
Peste 23.000 de fani au asistat luni la meciul de baschet dintre Partizan și Mega Basket, scor 112-80. Galeria gazdelor a oferit un omagiu în memoria lui Dejan Milojevic, antrenorul mort la vârsta de 46 de ani.
Dejan Milojevic a fost un geniu al baschetului din Serbia. A jucat la nivel important în Europa, pentru Buducnost, Partizan și Galatasaray. A cucerit de 3 ori titlul de MVP în Liga Adriatică. A devenit celebru la nivel mondial datorită calităților de antrenor.
FOTO. Emoție pură! 23.000 de fani au scandat numele regretatului Dejan Milojevic
Pe 18 ianuarie, familia a anunțat moartea lui Dejan. De vină a fost un infarct. Partizan a umplut sala la primul meci jucat de la aflarea tragicei vești. Peste 23.000 de oameni au venit la o partidă banală de campionat. Au afișat o scenografie în memoria lui Dejan Milojevic și i-au strigat numele minute în șir. O desfășurare emoționantă de evenimente.
DEJAN MILOJEVIĆ.🕊️🖤🤍#KKPartizan #ABALiga pic.twitter.com/CnAFMLmB40
— KK Partizan Mozzart Bet (@PartizanBC) January 22, 2024
Apropiații lui Dejan nu și-au putut reține lacrimile. Cele două echipe au pășit pe parchet cu tricouri speciale, inscripționate cu chipul lui Milojevic.
Momente de reculegere în memoria fostului antrenor au fost ținute și la meciurile din NBA.
The Raptors hold a moment of silence for Golden State assistant coach Dejan Milojević ahead of tonight’s game.
— Toronto Star Sports (@StarSports) January 18, 2024
He died suddenly at 46 after suffering heart attack in Utah. pic.twitter.com/Hskjs4tHaH
Dejan Milojevic, legendă a baschetului din Serbia
Dejan Milojevic a fost mentorul a generații întregi. Inclusiv Nikola Jokic, dublul MVP din NBA, a trecut prin mâinile lui. Dejan a făcut parte din staff-ul lui Golden State Warriors la titlul cucerit în 2022.
Milojevic lucra la Warrios de trei ani. Înaintea fusese un adevărat șlefuitor de talente în Europa. În afara lui Nikola Jokic, i-a mai descoperit pe Ivica Zubac, Boban Marjanovic sau Goga Bitadze, toți jucători în NBA.
Mi-am învățat jucătorii că baschetul nu este un job, trebuie să se bucure de experiență. Dacă vrei să faci ceva pentru următorii 20 de ani, atunci trebuie să iubești acest lucru. Nu e ușor să înduri toată presiunea dacă nu îți place. Doar cei care au o pasiune sinceră pentru spor se pot descurca și pot avea succes
- Sfatul oferit de Dejan Milojevic elevilor lui, în 2018