EXCLUSIV Ghiță Mureșan, confesiuni pentru Gazeta Sporturilor într-un interviu de gală: „Țineam cu Universitatea Craiova. Fotbalul era fain” + dezvăluiri despre cariera strălucitoare din NBA

Doamne, dar mare mai e! Nu degeaba e supranumit "Big Ghiță" și are 2,31 metri. Este "Uriaș", precum în pelicula hollywoodiană în care a jucat în anii '90. Ghiță Mureșan, ajuns la 48 de ani, s-a întors în Cluj Napoca pentru a-și petrece o bună parte din vacanță în luna august, luna concediilor. 

Născut într-un sat de lângă capitala Transilvaniei, în Tritenii de Jos, o așezare cu câteva mii de suflete, Ghiță și-a păstrat timbrul vocal neaoș ardelenesc, pe care a asamblat câteva cuvinte și expresii americănești. Plus că stabilirea la Washington i-a mai schimbat din dialect, oferindu-i un aer plăcut, care-l face simpatic, deși nu mai e baschetbalistul care se lupta sub panou cu Michael Jordan, Charles Barkley, Shaq O'Neill și alți titani din NBA. 

În continuare ambasador internațional al celor de Wizards, cu o academie proprie în care crește talente, românul nostru a acceptat o oră de discuție în programul său de vacanță. Lângă "Polivalenta" din Cluj, la o cafea, pentru el decofeinizată, cu un "Big Ghiță" dezinvolt și funny, îmbinând ambele limbi din propriul lexic, cu sfaturi și cu povești.

Doamnelor și domnilor, ladies and gentlemen, domnul Ghiță Mureșan, cel mai înalt baschetbalist all time din NBA, singurul român care a jucat la cel mai înalt nivel în cea mai tare ligă!

- Cum vă simțiți de fiecare dată când vă întoarceți la Cluj Napoca? 
- Ca acasă. E ca și cum tu pleci într-o deplasare și după o lună, două, trei te întorci acasă. Te simți bine, nu?  

- Ce vă place să faceți aici, în România? 
- Să stăm, să vorbim, să mâncăm, să fim unul lângă celălalt. Cel mai frumos loc e unde ai copilărit. Cele mai frumoase amintiri ale unui om provin din copilărie, iar de lucrurile astea nu te poți despărți dacă ai avut o copilărie și-o familie frumoase. Mă relaxez aici, la Cluj, luna august e mereu luna mea de relaxare. Nu voi face nimic special, sincer îți spun. Lenevesc. 

- Ce vă place să mâncați acasă? 
- Nu e ceva anume. Eu nu sunt mâncăcios, mă bazez pe salate și cât mai puțină carne, atât cât să am energie. Dacă vreau mâncare românească, o fac și la Washington. Eu încerc să reduc din ceea ce nu am nevoie. Nu trăiesc pentru mâncare. 

"Îmi place cum s-a dezvoltat so far" 

- Cum ați regăsit Clujul? 
- Eu iubesc foarte tare acest oraș. Mă simt foarte bine de fiecare dată când mă întorc aici.  
- Vă simțiți apreciat? 
- Nu știu dacă am făcut vreodată diferența între State și Ardeal. Clujenii mă cunosc de când eram copil, de când am venit la oraș la 15 ani, americanii de când jucam în NBA. Eu sunt acasă și aici, și acolo, mă simt apreciat oriunde. 

- Cum îi vedeți pe români de la Washington? 
- România e interesantă. Vezi, îți ofer un răspuns politically correct. Eu iubesc Clujul, nu știu cum e în rest. N-am mai fost de mulți ani în București, e foarte aglomerat, cred că o să ajung și acolo, deși nu cred că prea curând. Îmi place Clujul cum s-a dezvoltat so far. Orașul, în sine, e mai frumos. Oamenii nu s-au schimbat, au rămas faini. Sunt la fel ca acum 30 de ani. Oamenii ies, se plimbă, le place ieșirea la aer curat, să interacționeze, să vorbească față în față.

"Eu n-am avut carioca" 

- Ce vă plăcea, copil fiind, până să apară baschetul în viața dumneavoastră? 
- Fotbalul. Nu eram foarte bun, dar îmi plăcea foarte mult. Jucam pe maidan, man, nu exista teren, nu jucam pe un post anume. Portar nu eram bun, bine, de fapt nu eram bun la nimic la fotbal, eram și eu, acolo, la număr în echipă. Cel mai mult îmi plăcea să joc unu contra contra unu. 

- De ce? 
- Că nu trebuia să pasez. Eu primeam, eu jucam, eu pierdeam mingea. 

- De ce nu ați continuat în fotbal? 
- Dacă nu eram bun?! Exista doar plăcerea mea și atât, în rest eram zero. Mi-am mai adus aminte: în afara fotbalului, îmi mai plăcea în copilărie să schiez, să mă dau cu sania, stăteam numai afară când era zăpadă. După ce am început baschetul, n-am mai avut timp și voie să schiez.  

- Aveați vreo echipă preferată în copilărie? 
- Universitatea Craiova. Îmi plăceau Balaci, Geolgău. Era o echipă frumoasă, care te încânta.  
- Copiii pe vremea aceea își desenau cu carioca pe tricou un număr și numele fotbalistului preferat. 
- Eu n-am avut carioca! (râde) Deci nu aveam cu ce desena. Dar nu am luat-o niciodată în tragic. Și nu se inventase markerul, cel puțin unde am copilărit eu. 

"M-am simțit mereu bine în pielea mea" 

- Ce voiați să deveniți când erați copil? 
- Pff, aveam în atâtea în cap și totuși nu mă gândeam la ceva anume. 

- Dacă ați derula timpul înapoi, la ce vârstă sau episod din viață l-ați opri? 
- Undeva între 18 și 26 de ani. Cea mai frumoasă perioadă din viața mea.
  
- Ați fi vrut să nu fiți atât de înalt? 
- M-am simțit bine mereu în pielea mea. N-aș schimba nimic. 

"Mă impresionau «cârligele» lui Jabbar din reviste"

- Care era baschetbalistul preferat în copilărie? 
- OK, hai să-ți spun o chestie: m-am apucat de baschet fiindcă eram înalt. Aveam 2,07 metri la 15 ani, de aceea. Nu am văzut niciun meci la televizor până la acea vârstă, până în 1986, și nici imediat după aceea. În 1987, Grecia - Rusia la Campionatul European a fost primul meci văzut la TV. Stai, l-am văzut pe video, înregistrat. Apoi, eram în Grecia, la un turneu de baschet la juniori, stăteam la masă și îmi îndrept ochii spre televizor... Wow, era un meci de baschet live! Mă holbam și nu-mi venea a crede. Revenind la întrebarea ta: nu aveam favoriți în baschet fiindcă nu cunoșteam pe nimeni.
  
- După aceea, când ați dat cu ochii de NBA? 
- Mai întâi, am primit odată o revistă, înainte de 1990, și erau multe poze cu Kareem Abdul Jabbar. Nu pot spune însă că era favoritul meu, dar eram impresionat de forma "cârligelor" din fotografii. Apoi, tot timpul când mă uitam la jocurile de baschet, mă uitam la forma jucătorilor, la cum aruncau, cum se mișcau pe teren, cum încheie o fază. Ca să învăț.

"N-am vrut să fiu apreciat după mașini, haine, bling-bling" 

- E greu să-ți păstrezi capul pe umeri când ajungi la nivelul de star? 
- Sunt tentații foarte multe. Toți te țin în puf, e nivelul de muncă mare, tentația e după colț.  
- Ce-ați făcut cu banii câștigați în NBA? 
- Am o academie de baschet în zona Washington care e frumoasă și sunt mândru de ea. O am deja de 14 ani. Eu nu am flerul și gândirea de a face business, n-am făcut o școală pentru afaceri, nu mă bag unde nu mă pricep, dar, în schimb, mi-am luat un financial advisor și cu el lucrez de 25 de ani. Și mereu m-a sfătuit bine. Nu fac ce nu știu să fac.
  
- Niciodată n-ați apelat la extravaganțe? Niciodată bling-bling, conace, bolizi, aur. 
- Contează cine ești tu cu adevărat. Hai să te întreb: cum aș fi arătat să vin eu din America și să am cea mai scumpă mașină sau plin de bijuterii? Ce mesaj dădeam? Nu vreau să fiu respectat prin ceea ce îmbrac sau port pe mine, sau conduc. Dacă vrea cineva să mă respecte, să o facă după viața sportivă sau să mă aprecieze ca om. 

"Nu contează câte găini ai, ci câte ouă produc ele și ce faci cu ele" 

- Ce sfat le-ați da tinerilor care ajung superstaruri? 
- Viața de sportiv e tare scurtă. Odată se termină, nu e pentru totdeauna. Când ești profesionist și-ți vine cecul o dată la săptămână sau la două săptămâni, e fain, dar important e ceea ce faci când nu-ți mai vine cecul și nu mai de unde să-ți vină bani. 

- Vreun cadou de suflet din primii bani câștigați? 
- N-am pus niciodată miza pe obiecte. Prietenul meu, financial advisor, îmi spunea în engleză și-n acea limbă sună mai bine, dar traducerea este asta: "Nu contează câte găini ai, ci câte ouă produc ele și ce faci cu ele!". Ai priceput? Un om deștept, cu picioarele pe pământ, nu mănâncă găinile, ci ouăle lor. So, așa este și cu sportivii. În NBA, după ce se lasă, sportivii rămân fără bani în 5 ani, peste 80 la sută dintre ei. Nu contează câți bani faci, ci ce faci cu ei și ce faci după ce te lași.

"Fotbalul este singurul sport la care mă uit la TV. N-am o echipă preferată, dar atunci când joacă naționala României, da, țin cu această formație, trezește în mine spiritul de român" 

"Sunt unii care habar n-au unde e România, alții care știu și sunt politicoși. Oamenii vor să fie mereu drăguți. Toată lumea spune: «Aaa, e fain». Tuturor le place să scoată în evidență doar lucrurile frumoase"  

"Pe cine știu americanii din România? În primul rând, pe Nadia Comăneci. Apoi, pe Ilie Năstase. Acum, o cunosc bine pe Simona Halep. Are un impact uriaș, Simona e foarte apreciată, singurul sportiv din țara noastră care te face mândru că ești român" 

"Simona Halep e criticată în țara ei fiindcă sunt oameni care vor să iasă în evidență prin a critica. Nu fiindcă ar avea ceva contra ei. Se gândesc: «Dacă vorbesc pozitiv despre Simona, oricum toată lumea vorbește așa. Cel mai bine să fiu contra»" 

- Ghiță Mureșan

”Jordan a venit până și cu moda de a te rade în cap!”

Ghiță Mureșan a rememorat câteva momente din cariera sa strălucitoare, povești de NBA

- Care a fost primul star care v-a impresionat? 
- Când jucam în Franța, la Pau Orthez, deja aveam acces la NBA, prin intermediul TV, m-a impresionat Isiah Thomas când a jucat All Star Game cu entorsă și a dat 30 și ceva de puncte. Apoi, îmi plăceau "cârligele" lui Jabbar și viteza lui Jordan. 

- Cum vă simțeați pe același parchet cu Michael Jordan? Era un feeling deosebit sau era doar un adversar? 
- Man, era ca oricare altul. (râde) Nu juca având aura aceea în jurul capului. (un șofer claxonează de zor, în parcarea de lângă, Ghiță se uită o secundă, două, trei...) Mamă, dar ce bine e să ai claxon! Jordan era un adversar pe care nimeni nu putea să-l țină. Cel puțin la mine la echipă. Vrei să-ți povestesc ceva? 

- Vă rog! 
- Michael Jordan era liber la 3 puncte. Eram în fața lui și nu știam, să mă duc înspre el sau să-l las să arunce. Realizam că până ajung eu la el, aruncă. (face semne cu mâna) Jordan îmi zice: "C'mon, George, c'mon!", arătându-mi prin gesturi să mă apropii de el. Mă duc. Doi pași spre el și... A aruncat direct! Jordan era un jucător extrem de deștept care știa să controleze jocul. Și să controleze adversarul.

"Făcea ce voia"

- Cine este cel mai mare baschetbalist all time? 
- Cel mai bun baschetbalist all time e ăla care-ți place ție! Ție de cine îți place? 

- Kobe Bryant. 
- Vezi, atunci el este cel mai tare, cel mai bun. Fără nici cea mai mică îndoială. Degeaba tu te argue cu mine, eu zic Jordan, tu zici Kobe. Fiecare aduce chestii pro și contra, apoi te uiți la statistici, că d-aia sunt făcute. Matematica, 1Ă1ă2. Cine a luat cele mai multe campionate, recorduri, puncte. (un camion rupe cu zgomot crengile unui copac, în zona de la Polivalentă, după Untold) Măi tată, măi, n-ai frână? (râde cu poftă) Life is life. Mie îmi place Jordan, zic că e cel mai tare, a fost extrem de serios, de competitiv. A câștigat, s-a lăsat de baschet, a revenit și-a câștigat iar. Făcea tot ce voia el, nu putea să-l țină nimeni, știa să-și folosească jucătorii de echipă, să-și controleze adversarul, el a venit cu atâtea chestii noi... Știi ceva! 

- Ce anume? 
- Michael a fost primul care a venit cu chestia asta, cu moda asta, să fie chel! Serios, cel puțin lui i-a fost atribuită. De cine-ți mai place? 

- LeBron James. 
- Mda, pe James ori îl placi, ori îl urăști. Sunt păreri și păreri. 

Se caută extra-extra-jucătorul 

- De cine vă place acum? 
- Sunt mult mai mulți buni decât în anii '90, când eram noi. Îmi plac Beal Bradley, de la Wizzards, Steph Curry, Kevin Durant, Klay Thompson, toți de la Golden State Warriors, Luka Doncici, de la Mavericks.  

- Este o diferență uriașă între NBA și ce e în restul lumii? 
- NBA ia tot ceea ce este mai bun. În liga nord-americană sunt 502-503 jucători pe an. Și ei sunt cei mai buni. 

- Va fi greu pentru un român să mai ajungă la nivelul ăla? 
- Well, man, e foarte grea competiția. Trebuie să se nască jucătorul ăla care să fie extra-extra-jucătorul, nu doar unul care să-i placă baschetul. Să aibă calități extra. Da, e posibil oricând să apară, cine știe?! Eu sper să apară, fiindcă România are nevoie de un lider și în acest sport.

"Eu am pensie de la NBA. O chestie importantă făcută de ligă ca foștii sportivi să nu ajungă pe drumuri. Am asigurare medicală de la NBA, eu și toată familia. Mai colectez bani de la NBA pe lucruri ce se vând cu numele meu" 
- Ghiță Mureșan

Jordan și o "știre" care te pune pe gânduri 

Mureșan a povestit o relatare a unui prieten, care te pune pe gânduri ca om, ca jurnalist. "Era în anii '90, când Michael Jordan era deja la nivelul de zeu. 

În redacția celui mai important ziar din Chicago, un amic de-ai mei a asistat la o ședință a redactorilor, iar unul dintre ei a venit cu informația că lui Jordan i s-a ridicat carnetul de conducere. Redactorul șef a zis: «OK, trecem peste asta, ce subiecte mai avem». Nu s-a tipărit nimic, nici a doua zi, nici ulterior. Prietenul meu nu s-a abținut și a întrebat: «Cum de nu ați tipărit așa ceva? Era cea mai tare știre, o aveați doar voi». 

I s-a răspuns: «Man, Jordan e un Superman pentru copiii care au nevoie de eroi pozitivi, nu de cei negativi. Dacă am fi tipărit știrea, i-am fi stricat imaginea în ochii copiilor noștri. Cum să-l transformăm în ceva negativ? Jordan n-a omorât pe nimeni, a făcut o greșeală umană, a plătit pentru ea, atât»", a mărturisit clujeanul

CV Ghiță Mureșan 

• A jucat pentru CS Universitatea Mobitelco Cluj (1991-1992), Pau-Orthez (1992-1993), Washington Bullets/Wizzards (1993-1998), New Jersey Nets (1999-2000), Pau-Orthez (2000-2001), Maryland Nighthwaks (2005-2006)
• Titlul de cea mai bună îmbunătățire a sezonului în 1996 în NBA
• De două ori, 1996, 1997, cele mai multe puncte din acțiune în timpul sezonului, exceptând aruncările libere
• 3.020 de puncte în carieră, 1.957 de recuperări, 455 de blocaje, toate în NBA