Articol de GSP - Publicat duminica, 30 decembrie 2018 15:28
Vești proaste pentru fanii lui Washington Wizards. John Wall, 28 de ani, unul dintre cei mai apreciați jucători ai echipei, va fi supus unei intervenții chirurgicale în perioada următoare din cauza accidentării pe care a suferit-o la călcâiul stâng.
Echipa din NBA a anunțat că Wall urmează să fie operat, iar conscecința e una simplă. Conducătorul de joc al celor de la Wizards nu va mai evolua deloc în sezonul 2018-2019.
Wall a vizitat mai mulți medici, care i-au dat de înțeles că operația la călcâi este unica opțiune. Perioada de recuperare e estimată să dureze între șase și opt luni, notează site-ul sbnation.com.
Fără John Wall, Washington Wizards a învins duminică dimineața Charlotte Hornets, scor 130-126, și se situează pe locul 11 în ierarhia din NBA.
Accidentarea lui Wall l-a obligat pe acesta să rateze nu mai puțin de 5 meciuri ale lui Wizards din decembrie, perioadă în care echipa la care evoluează din 2010 a pierdut 9 partide.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”