Articol de Roxana Fleşeru, Raed Krishan (video) - Publicat joi, 23 mai 2024 22:34 / Actualizat joi, 23 mai 2024 22:45
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp. Echipa locală a câștigat finala Ligii Naționale în fața celor de la CSM Oradea cu scorul general de 4-1.
Tradiția e tradiție și nu putea fi ocolită nici în acest an. După ce au câștigat pentru a patra oară consecutiv titlul de campioană a României, impunându-se joi seară în BT Arena cu 97-89 în fața celor de la CSM Oradea, jucătorii de la U-BT Cluj-Napoca au sărbătorit alături de fani cu o baie în Someș.
Patrick Richard, căpitanul echipei, a fost cel care a avut grijă de trofeu pentru ajunge cu bine pe malul Someșului și apoi în apă.
Anterior tradiționalei băi în râul care curge prin Cluj-Napoca, Mihai Silvășan și-a împărtășit ideile despre acest nou titlu.
„Ca la orice trofeu câștigat, suntem super fericiți că suntem primii. Cred că anul acesta am făcut-o într-o manieră extrem de dominantă și vreau să felicit jucătorii, alături de care am creat o familie, o echipă extrem de puternică în adevăratul sens al cuvântului.
Au luptat tot sezonul unul pentru celălalt, au trecut peste multe probleme și au făcut ca echipa să fie pe primul loc indiferent de starea în care se aflau ei”, a spus antrenorul la conferința de presă ce a urmat meciului, citat de baschet.ro.
Mihai Silvășan: „Un titlu este greu de câștigat”
El a adăugat: „Niciodată un titlu nu este ușor de câștigat, cel puțin aici în România, de când știu eu, un titlu este greu de câștigat. O cupă, un titlu, orice se joacă cu un trofeu pe masă este extrem de greu. Faptul că noi am făcut să pară ușor în ochii voștri spune multe despre valoarea, caracterul și calitatea echipei pe care am avut-o.
Să nu vă gândiți că nu au fost probleme, că a fost ușor de fiecare dată. Am trecut cu bine peste toate și am reușit să încheiem sezonul în România cu doar o înfrângere, în EuroCup cea mai bună performanță a unei echipe românești. Deci este un sezon în care am avut succes”.
- Jucătorii de la U-BT Cluj-Napoca trecuți pe foaia de joc la meciul al cincilea al finalei: Dennis Seeley Jr, Emanuel Câțe, Jarrell Eddie, Bryce Jones, Patrick Richard, Mareks Mejeris, David Lăpuște, Eduard Roschnafsky, Andrija Stipanovic, David Fîntîna, Mihai Măciuca, Adam Mokoka
- Cei mai importanți realizatori: Bryce Jones, 22 de puncte, Jarell Alexander Eddie, 16 p, 3 recuperări, Adam Amani Andrea Mokoka, 15 p, 5 rec, Dennis Jerome Seeley Jr, 10 p, 5 pase decisive, Patrick Richard, 10 p, 5 rec, 8 pd, Mareks Mejeris, 10 p, 4 rec.
Rezultatele din finala LNBM
- Meci 1: U-BT Cluj-Napoca- CSM Oradea 95-64
- Meci 2: U-BT Cluj-Napoca- CSM Oradea 74-69
- Meci 3: CSM Oradea- U-BT Cluj-Napoca 94-92
- Meci 4: CSM Oradea- U-BT Cluj-Napoca 80-108
- Meci 5: U-BT Cluj-Napoca- CSM Oradea 97-89
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”