Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 19 aprilie 2022 23:04 / Actualizat marti, 19 aprilie 2022 23:04
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă de Riesen Ludwigsburg, scor 73-79, și părăsește Champions League în faza sferturilor de finală. Mihai Silvășan (37 de ani), antrenorul campioanei României, a criticat arbitrajul.
Brigada de arbitri din Italia a luat câteva decizii controversate în finalul sfertului 4. Mihai Silvășan a protestat vehement la o fază în care nu a fost observat un picior evident pus de adversari pe minge, a intrat pe parchet, și a fost eliminat.
Mihai Silvășan, nemulțumit de arbitrajul din U-BT Cluj - Ludwigsburg
„A fost fabulos, incredibil, să jucăm astfel de partide în România, cu bugete mai mici decât adversarii, cu statutul șansei a doua mereu, cu un public fantastic.
Am pierdut la recuperări, deși am pus osul la treabă. Nu cred că am avut noi, U-BT Cluj, respectul cuvenit din partea arbitrilor! Și-mi asum ceea ce afirm. Publicul nu a fost respectat de către acele decizii ale arbitrilor.
Dacă ziceți voi că mi-am pierdut cumpătul, așa o fi fost. Face parte din joc, îmi asum, mergem mai departe.
Acum, ne focusăm pe lupta din campionatul intern. Au fost momente în care puteam reveni, n-a fost să fie. Atât am putut, până la 5-6 puncte. Problema a fost că i-am lăsat la început să meargă la 15 puncte în față. Am pierdut multe puncte, am avut deficit mare la pauză.
N-ai ce discuții să ai acum, imediat, după meci. I-am felicitat pentru acest sezon, le-am spus că toată lumea e mândră de ei. A fost ceva magic să jucăm în fața unei asemenea emulații nu doar în Cluj, ci și în România. Mulțumim și celor ce-au crezut în noi până la capăt, și celor cate n-au avut bilete să intre la meci”, a spus Mihai Silvășan, într-o conferință de presă.
Asta e viața, mulțumim pentru tot suportul publicului. Am dat tot ceea ce am avut mai bun. Am avut șansa de a învinge, dar nu a fost să fie. A fost un vis devenit realitate să jucăm cu 10.000 de oameni. N-aș spune că am avut ghinion, sunt chestii care se întâmplă. Am revenit de la un deficit mare
- Stefan Bircevic
Vreau să-mi felicit echipa, dar și orașul Cluj Napoca. Atmosfera a fost incredibilă, intensă, pasionantă, rar poate vedea un antrenor așa ceva! I-am lăsat pe adversari prea mult să lupte fizic cu noi, ne-am complicat meciul, dar e normal. Pe final, meciul a fost fizic, o bătaie. Ne-am ales și cu accidentări, am avut probleme. U-BT a pus presiune, are jucători care pot face diferența, cu aruncări de 3, cu slam-dunk-uri
- John Patrick