Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat joi, 21 decembrie 2023 21:22 / Actualizat joi, 21 decembrie 2023 21:52
Mihai Silvăsan (38 de ani), antrenorul campioanei U-BT Cluj, va fi selecționerul naționalei României de baschet.
Mihai Silvășan va antrena în paralel echipa U-BT Cluj și naționala României, pentru care a jucat și a fost căpitan.
Acesta este antrenorul clujenilor din 2016 și a adus în vitrina clubului 4 titluri de campion, 5 Cupe ale României şi 4 Supercupe.
Mihai Silvășan, după ce a fost ales selecționerul României: „Sunt onorat şi le mulţumesc tuturor celor care au încredere în mine!”
„Este o provocare mare pentru mine! Nu am refuzat niciodată prezenţa ca jucător la naţională şi nu voi refuza nici ca antrenor. Lucrurile s-au întâmplat foarte rapid, mai sunt multe aspecte de discutat şi de pus la punct în ceea ce priveşte strategia şi condiţiile în care se va desfăşura activitatea lotului naţional.
Sunt onorat şi le mulţumesc tuturor celor care au încredere în mine!” a declarat Mihai Silvășan, potrivit Prima Sport.
Silvășan a mai stat pe banca echipei naţionalei, după ce a și-a încheiat cariera de jucător, fiind secund al antrenorului Zare Markovski.
Citește și alte știri din baschet:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”