SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

GALERIE FOTO Efectul Ronaldo » O statuie dezvelită în onoarea jucătorului legendar a devenit virală: „Nu are nicio legătură cu realitatea”

Statuia lui Dwayne Wade/Foto: Imago Images +10   FOTO
Statuia lui Dwayne Wade/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 29 octombrie 2024 12:07 / Actualizat marti, 29 octombrie 2024 12:45

Duminică, 27 octombrie, Miami Heat a organizat o ceremonie dedicată lui Dwayne Wade (42 de ani), în cadrul căreia s-a dezvelit o statuie sculptată în cinstea lui. Momentul a stârnit un val de reacții în spațiul online, majoritatea fanilor considerând că statuia nu seamănă cu Wade, cu toate că triplul campion al NBA s-a declarat încântat de rezultat.

La nici o săptămână de la începerea sezonului 2024-2025 în NBA, Dwayne Wade, legendarul baschetbalist american, a fost onorat de Miami Heat, echipa la care a jucat timp de 14 sezoane și pe care a ajutat-o să câștige trei titluri naționale.

Dwayne Wade, considerat cel mai bun jucător din istoria lui Miami Heat de Pat Riley

„În calitate de cel mai bun jucător din istoria lui Miami Heat, da, este ziua lui și ziua familiei lui”, a declarat, potrivit ESPN, Pat Riley, președintele organizației, în cadrul ceremoniei de dezvelire a statuii lui Wade.

+5 FOTO

Peste 2000 de oameni au participat la festivitatea organizată în fața Kaseya Center, printre care și foști coechipieri ai lui Wade: Udonis Haslem, Alonzo Mourning, Ray Allen.

„Îmi doream să mă simt așa. Viața trece foarte repede. Foarte rar reușim să simțim anumite momente, fiindcă mereu ne gândim la ce urmează. Așa că nu m-am pregătit foarte mult fiindcă îmi doream să trăiesc momentul”, a declarat Dwayne Wade, conform The Athletic.

+5 FOTO

Fotografiile din cadrul ceremoniei au devenit foarte rapid virale, mulți urmăritori ai baschetului fiind uimiți de modul în care arată statuia triplului campion NBA. Fața sculptată nu seamănă cu cea a lui Wade astfel că nu a durat foarte mult până au apărut primele glume pe subiect.

Cele mai bune glume care s-au făcut pe subiectul statuii lui Dwayne Wade

„Cum am reușit, ca societate, să devenim mai slabi în modul în care construim statui? Cum erau romanii de acum 2000 de ani mai buni decât noi?”, s-a întrebat un utilizator al aplicației X.

„Statuia lui Dwayne Wade îmi dă aceeași senzație ca bustul lui Ronaldo”, a fost gluma unei cunoscute pagini de meme-uri din NBA.

„Dwayne Wade și Gabrielle Union au avut o nuntă minunată”, a fost descrierea care a însoțit o fotografie editată de la nunta lui Wade și Union în care fața fostului jucător de baschet a fost înlocuită cu fața statuii sale.

„În onoarea ilustrei cariere a lui Dwayne Wade, Miami Heat a dezvelit o statuie a lui Laurence Fishburne”, a comentat un alt utilizator de pe fostul Twitter.

„Această statuie nu are nicio idee despre cine e D-Wade”, a fost replica lui „Jimbo”.

Dwayne Wade are o altă opinie: „Nu trebuie să semene cu mine. Este versiunea artistică a unui moment”

În ciuda opiniei publice, Dwayne Wade s-a arătat încântat de felul în care a ieșit statuia, declarând că este o operă de artă. Sportivul originar din Chicago a vorbit despre procesul de creație, iar sculptorii au dezvăluit că au avut nevoie de 800 de ore de muncă pentru a finaliza statuia.

„Dacă aș fi vrut să arate ca mine, atunci aș fi putut doar să stau în fața arenei și să îmi faceți poze. Nu trebuie să semene cu mine. Este versiunea artistică a unui moment care s-a întâmplat și pe care încercăm să îl consolidăm […] Cine știe ceva despre procesul de realizare a unei statui? Nimeni. Este un proces de necrezut și complicat”, a spus Wade, citat de ESPN.

„Sunt foarte puține organizații care au dezvelit statui. Nu sunt nici măcar 15 jucători care au jucat baschet și care au o statuie. Noi avem. Pentru mine e o mândrie să fiu vasul care s-a folosit, să fiu cel ales. Sunt mândru fiindcă am muncit foarte mult pentru a crea o imagine care va rămâne pentru foarte multă vreme și care va ilustra ce înseamnă Miami Heat, familia mea și fanii noștri”, a adăugat MVP-ul finalei din 2006.

Palmaresul lui Dwayne Wade

Dwayne Wade a fost draftat de Miami Heat în 2003 și a jucat până în 2016 la această organizație, reușind să contribuie la câștigarea a trei titluri (2006, 2012, 2013). Au urmat trei sezoane petrecute la Chicago Bulls și Cleveland Cavaliers, după care un ultim an în care s-a întors la Heat.

Wade a participat de 13 ori în All-Star Game, a fost cel mai bun marcator din NBA în stagiunea 2008-2009 și are peste 23.000 de puncte înscrise în liga nord-americană de baschet. De asemenea, Wade are un bronz mondial cu naționala Statelor Unite (2006, Japonia) și o medalie de aur și una de bronz la Jocurile Olimpice.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  29 Octombrie 2024, 16:51

...la noi in tara baschetul este marginalizat...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează