Retragerea unei legende atipice » Povestea lui Tim Duncan sau cum banii și faima ar trebui să conteze mai puțin ca echipa și trofeele

La 40 de ani, cel mai bun power forward din istoria baschetului nord-american a decis să își pună "ghetele" în cui. O face la trei luni după Kobe Bryant, într-un mod mai puțin egoist. Sau egocentrist. :D Fără să folosească ultimul său sezon drept turneu de rămas bun, fără un meci de retragere și fără să fie cel mai bine plătit jucător din ligă. Nu e un reproș la adresa lui Kobe, doar un semnal că poți ajunge o legendă fără să fii un ”villain”.

Dacă Tim Duncan ar fi un supererou, atunci el ar fi Batman. Însă un Batman care a știut când e timpul să îl lase pe Robin să preia frâiele. A știut asta pentru că la rândul său primise costumul de liliac de la o altă legendă la fel de altruistă.

5.000.000 $a câștigat Duncan în ultimul sezon la Spurs, 20% din suma încasată de Kobe Bryant la Lakers, aflat și el la ultimul sezon din carieră

Începuturile

Povestea lui Tim Duncan coincide cu cea a ascensiunii celor de la San Antonio Spurs, cu cariera celui mai valoros tehnician din NBA, dar și cu o eră care a dus loialitatea la rang de religie. O eră care, după ultimele mișcări pe piață (Durant la Warriors, Wade la Chicago, Rose la New York), stă să apună. Pentru a-l înțelege pe Tim trebuie să înțelegem mediul care l-a propulsat spre istorie.

Cu 10 ani înainte ca Tim să ajungă în NBA, San Antonio Spurs era o echipă care nu putea duce misiunea până la capăt. Impresiona an de an în sezonul regulat, însă în play-off nu putea face pasul decisiv spre trofeu. Spurs a avut prima alegere la draftul din 1987, unde a mers pe mâna lui David Robinson. Asta deși nu îl putea folosi pentru următorii doi ani, fiind înrolat în marină.

Venirea ”Amiralului” a ridicat-o din nou pe Spurs la statutul de favorită, însă nici cu noua vedetă nu au putut întinde brațul spre trofeu. Toată vina era aruncată pe umerii săi, un superstar care nu poate să-și ducă echipa la următorul nivel. ”Înfrângerile din play-off m-au învățat cum să fiu mai dur. Simțeam că mai avem nevoie de un superstar. Cineva care să mai ia din presiune”, explica Robinson într-un documentar NBA.

”TURNURILE GEMENE”

În sezonul 1996/1997, echipa a fost preluată de Gregg Popovich, tehnician care se află și astăzi pe bancă. Nu în stilul Marian Rada la Rapid, ci Wenger la Arsenal, dar cu ceva mai mult succes. Robinson a suferit atunci însă două accidentări serioase, la spate și la picior, iar fără el Spurs a căzut din nou pe ultimele locuri. A câștigat însă prima alegere la draft, unde un alt ”big man” era pe lista tuturor: Tim Duncan.

15 prezențeîn All Star Game avea să strângă Duncan până la retragere (1998, 2000–2011, 2013, 2015)

"Venirea lui Tim a fost ca o gură de oxigen. Ne-a revitalizat. Când ne-am antrenat, am rămas uimit de talentul său. Eram unul dintre cei mai buni jucători defensivi din ligă și nu puteam să-l opresc. Mă neliniștea asta, dar era minunat să știu că aveam un astfel de jucător”, spunea Robinson. Primul sezon la Spurs, iar Duncan își trecea în cont trofeul pentru ”Rookie of the year”.

”Am văzut viitorul și poartă numărul 21”

Jocul a început să se lege însă abia în al doilea sezon, când Robinson a decis să cedeze controlul echipei către Duncan: ”Sunt mândru de atitudinea și de efortul lui. Dă întotdeauna mai mult decât poate. Muncește și vrea să devină un jucător mai bun”. A trecut în umbră și i-a permis tânărului său coleg să preia rolul locomotivei. La primul contact direct, Charles Barkley a rămas șocat: ”Am văzut viitorul și poartă numărul 21”.

Robinson și Duncan dominau liga. Formau o pereche ce greu putea fi depășită în defensivă. Aveau să fie supranumiți ”Turnurile gemene”. În 99, cei doi aveau să pună mâna pe trofeul mult visat în San Antonio. După un start slab, 6-8, Spurs avea să câștige 31 din următoarele 36 de meciuri, suficiente pentru a-și asigura primul loc în sezonul regulat. Iar în play-off a urmat ”haosul”. Numai două înfrângeri până la titlu, cu un 4-0 remarcabil în sferturi cu LA Lakers. Da, în fața lui Kobe și Shaq. În finala cu Knicks, Duncan a fost ales MVP.

2 titluri de MVPa câștigat Tim Duncan de-a lungul carierei (2002-2003)

BIG 3 ISTORIC

Tim a continuat să progreseze an de an, adunând trofeele individuale. În 2003, imediat după al doilea titlu NBA, David Robinson s-a retras, iar Gregg Popovich era pus sub presiune. Era clar că fără unul dintre ”Turnurile gemene”, fundația celui rămas trebuia întărită. Pop s-a pregătit însă din timp. Pe  rând, Tony Parker (2001) și Manu Ginobili (2002) au fost aduși pentru a pregăti trecerea de la un duo la un Big 3 care avea să facă istorie în NBA.

”La antrenamente îi muncesc cel mai mult pe Duncan, Parker și Ginobili. Dacă ei răspund pozitiv, ceilalți jucători le urmează exemplul”
Gregg Popovich

Succesul lui Duncan se leagă de Popovich. A jucat întreaga sa carieră sub îndrumarea unui singur tehnician, unul în care a avut încredere deplină. Stilul altruist al lui Duncan a fost ca o mănușă pentru Pop, care a putut să profite de caracterul vedetei sale pentru a scoate ce e mai bun din restul echipei.

”M-ar fi asasinat dacă îl scoteam din joc”

Popovich nu l-a menajat niciodată pe Tim. Nu l-a tratat ca pe un superstar. Adică nu a fost răsfățat așa cum au pățit jucători ca LeBron, Kobe, Shaq etc. Tim a beneficiat de același tratament ca restul echipei. Atitudinea lui Duncan i-a făcut pe colegii săi să muncească mai mult. Iar acesta este secretul din spatele succesului pe care l-a avut Tim în NBA.

În 2005 a venit un nou titlu. Al treilea pentru Tim, al treilea trofeu de MVP în finală, una decisă în meciul șapte cu Detroit Pistons. Asta după ce Duncan a refuzat să iasă de pe teren în meciul 6 din sferturi cu Seattle. S-a accidentat la gleznă în ultimul sfert însă a rămas pe teren și a marcat coșul decisiv. ”Nu îmi vine să cred că a jucat în continuare. M-ar fi asasinat însă dacă l-aș fi scos din joc. A arătat mult curaj”, spunea atunci Popovich.

”Tim Duncan nu te va motiva cu vorbe. O va face cu efort. Are o atitudine care te face să nu renunți. Vrea doar să câștige”
George Gervin, fost jucător la San Antonio Spurs

Și în sezonul următor Duncan a avut probleme la picior, însă a trecut peste dureri și a condus-o pe San Antonio spre un record al francizei, 63 victorii - 19 înfrângeri. Doborât chiar în ultimul sezon, 67-15. A urmat un sezon 2006/2007 incredibil. Al patrulea inel de campion după o finală câștigată cu 4-0 în fața unui Cleveland condus pe atunci de un mai tânăr LeBron James. De data aceasta, Tony Parker a fost MVP-ul finalei, iar Tim a avut o reacție emoționantă atunci: ”A venit aici ca un adolescent și a crescut sub ochii mei. S-a zbătut mult, s-a țipat la el mult, iar el a răspuns mereu prin progres. Am fost mândru să văd că a câștigat acel trofeu”.

De ce a Rezistat Big 3?

Spre deosebire de fotbal, în NBA nu poți forma un dream team, așa cum se întâmplă la Barcelona, Real Madrid, Bayern, Juventus etc. Reformulez. Îl poți face, dar nu poate rezista mai mult de 4-5 ani. NBA limitează suma pe care o poate cheltui un club pe salarii, astfel că e greu să plătești 3-4 superstaruri și să mai ai bani și pentru restul echipei. La Spurs a funcționat pentru că vedetele s-au gândit mai mult la performanță decât la bani.

”De-a lungul timpului m-am gândit cât de mult îmi vor lipsi când nu vor mai fi la echipă. Suntem ca o familie. Mă gândesc des la momentul ăsta. Am un sentiment că voi pleca și eu atunci când ei nu vor mai fi”
Gregg Popovich despre retragerile lui Duncan, Ginobili și Parker

”Pur și simplu s-a întâmplat să fie chimie între noi. Cred că cel mai important lucru e că nu suntem egoiști. Nu lăsăm propriul ego să fie mai important decât obiectivul nostru. Avem momentele noastre într-un meci, fiecare preia controlul, ia o decizie decisivă și se simte important”, explica Ginobili într-un interviu pentru NewsOK.

701 victoriiau adunat Duncan, Ginobili și Parker, cele mai multe strânse de o tripletă în NBA

Lucrurile s-au legat treptat între cei trei. Duncan nici n-a schimbat mai mult de două vorbe cu Tony Parker în primul an al francezului la Spurs. ”Și cu mine a fost cam la fel. Bine, eu nici nu înțelegeam engleză. Tim e un tip timid. Începi să îl cunoști treptat, apoi vorbești mai mult, ajungi să ieși la masă împreună și să fii apropiat. Lucrurile astea durează", își aduce aminte argentinianul.

”Legăturile dintre noi nu s-au format după victorii. Au devenit puternice după meciuri pierdute, după momente în care nimic nu ne mergea. Contează mai mult drumul decât finalul”
Tim Duncan

1.001 victoriia strâns Duncan, cele mai multe din NBA la o singură echipă și cele mai multe realizate de un duo jucător-antrenor, lucrând toată cariera alături de Popovich

URMAȘUL LUI TIM

În 2011, Popovich a trebuit să ia o decizie importantă. Pentru a putea păstra tripleta sa, tehnicianul a renunțat la George Hill, un jucător draftat cu numai 3 ani în urmă și cu un potențial enorm. Motivul? Un puști cu o pereche de palme uriașe și cu un talent pe măsură: Kawhi Leonard. Indiana avea opțiunea numărul 15 la draft, însă a renunțat la ea pentru Hill. A înghițit în sec pentru că Leonard era și pe lista lor, deși se așteptau să fie ales printre primii.

”Cred că va ajunge un star. Cu timpul, Kawhi va deveni imaginea echipei. Ce mă face să cred în el? Dorința lui. Vrea să ajungă un mare jucător”
Gregg Popovich în 2012

Prima decepție

În 2012, pentru ca echipa să rămână competitivă, Tim Duncan renunță la mai bine de jumătate din bani. De la un contract de 21 de milioane de dolari pe sezon, semnează pentru aproape 10! Rezultatul? Spurs se califică într-o nouă finală, zdrobindu-și rivalele. Numai două înfrângeri și victorii la 0 cu Lakers și Grizzlies. A urmat finala cu Miami. Spurs conducea cu 3-2 înaintea ultimelor două meciuri pe terenul lui Heat. A avut meciul șase în mână, însă dorința de revanșă a lui LeBron James a fost uriașă. Miami a întors meciul în prelungiri și a reușit să își adjudece și meciul 7. Prima finală pierdută de Duncan.

 Ultimul trofeu

Duncan și James aveau să se înfrunte în finală și în 2014. San Antonio era însă mult mai pregătită acum pentru vedetele din Miami. Cum spuneam la început, Duncan e un Batman care a știut când să îi predea ștafeta lui Robin. Costumul de liliac a trecut de la Robinson la Duncan, iar acum ajungea la Leonard.

Tim a trecut cu adevărat în spate după primele două meciuri ale finalei. După 1-1, Kawhi a preluat frâiele, iar San Antonio a dat de pământ cu Miami. Trei victorii categorice și titlul de MVP pentru Leonard. TD ajungea la cinci trofee NBA! Cam câte au și Kobe, Magic sau Rodman. ;)

”La naiba cu Big 3! Timmy, Manu și Tony sunt mai bătrâni ca praful. La naiba cu ei. Tu ești Big One! Trebuie să îți faci treaba”
Gregg Popovich către Leonard

Încă o micșorare de salariu

La începutul lui 2015, Duncan semnează pe încă doi pentru un salariu de 5 milioane de dolari pe sezon. O cincime din cât a încasat Kobe Bryant. Ginobili își înjumătățește și el contractul, 3 milioane. Sacrificiul lor a însemnat că Spurs a putut să îi ofere lui Kawhi un contract fabulos: 16,5 milioane pe an! Un salt de peste 13 milioane. În plus, și-a permis să îl transfere și pe LaMarcus Aldridge pe un salariu de aproape 20 de milioane!

Diferența? Lakers s-a zbătut să strângă câteva victorii, în timp San Antonio a bifat cel mai bun parcurs al echipei în sezonul regulat. Astfel, succesul francizei pare să fie asigurat și în sezoanele următoare. Mai ales că Pop, deși tentat să renunțe după retragerea lui Duncan, a ales să continue.

240.000.000 $a câștigat Tim Duncan numai din salariu în cei 19 ani de carieră

Tim Duncan s-a retras așa cum era de așteptat. Într-un mod intim, printr-o scrisoare. Poate nu e spectaculos, însă ar fi fost ciudat să fie altfel.