Articol de GSP - Publicat duminica, 20 iunie 2021 22:40 / Actualizat duminica, 20 iunie 2021 22:42
U BT Cluj-Napoca este noua campioană a României la baschet masculin. Clujenii au câștigat meciul decisiv cu CSM Oradea, scor 86-67.
Finala ligii naționale de baschet masculin a avut nevoie de meci decisiv. Orădenii au fost conduși cu 0-2, au câștigat ambele dispute jucate în propria sală și veneau cu un moral ridicat în Polivalenta din Cluj.
U BT Cluj-Napoca, noua campioană la baschet masculin
CSM Oradea, campioana en-titre, a fost însă spulberată de câștigătoarea sezonului regulat. „Studenții” au condus de la prima acțiune și s-au desprins decisiv în sfertul cu numărul 3, câștigat la o diferență neverosimilă, 28-11.
Cel mai bun jucător al partidei a fost lituanianul Donatas Tarolis, de la U BT, cu 24 de puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive.
Este un moment deosebit, unul de relaxare și bucurie. A fost extrem de greu acest an, ne-am luptat cu Covid-19, cu accidentări. Și în finală ne-au lipsit doi jucătorii. Merită felicitări, au fost niște adevărați eroi! Au dat totul, au luptat și merită.
Venim după doi ani în care ne-am pregătit pentru asta. Sezonul trecut nu s-a mai decerenat trofeul. Felicit Oradea pentru modul în care a împins finala în decisiv, dar aici, cu acești fani minunați, nu prea avem cum să pierdem. Sunt cu adevărat al 6-lea jucător pentru noi!
- Mihai Silvășan, antrenor U BT Cluj - Napoca
6 titluriare U BT Cluj-Napoca în palmares, în 1992, 1993, 1996, 2011, 2017 și 2021
Citește și alte știri din baschet:
CSM București pierde un nou proces și are de plătit 310.000 euro!
Baschetul 3x3 revine în anul olimpic » Start în noul sezon de Sport Arena Streetball