SPORTURI  »  BASCHET  »  INEDIT

EXCLUSIV // VIDEO Viața unui american naturalizat român, „Petrică de la Cluj”: „Este casa departe de acasă. Este o țară sigură și mă simt iubit”

Patrick Richard și familia sa, celebrând victoria celor de la U-BT Cluj
Foto: Eduard Apostol
Patrick Richard și familia sa, celebrând victoria celor de la U-BT Cluj Foto: Eduard Apostol

Articol de - Publicat joi, 22 februarie 2024 00:12 / Actualizat joi, 22 februarie 2024 14:37

Patrick Richard, 34 de ani, liderul celor de la U-BT Cluj Napoca, a povestit cum se simte printre români, americanul reprezentând România în competițiile oficiale, după ce a fost naturalizat încă din februarie 2021.

Patrick Richard, 34 de ani, și-a condus echipa, U-BT Cluj Napoca, spre un nou trofeu, Cupa României, duminica trecută, după finala câștigată cu Rapid București.

„Petrică de la Cluj", shooting guard-ul ardelenilor, născut în Louisiana și naturalizat român în februarie 2021, va începe astăzi o nouă aventură la echipa națională, chiar sub comanda antrenorului său de la U-BT, Mihai Silvășan. Meciul este diseară la "Polivalenta" de pe malul Someșului, de la ora 19:00.

A jucat în NBA și a fost desemnat MVP-ul finalei Cupei României: „Lăsăm victoriile în urmă, ne focusăm pe viitor”
U-BT CLUJ NAPOCA
A jucat în NBA și a fost desemnat MVP-ul finalei Cupei României: „Lăsăm victoriile în urmă, ne focusăm pe viitor”

Patrick Richard, apetit pentru trofee: „Niciodată nu sunt satisfăcut”

Un adevărat globe-trotter, care a fost până la capătul Pământului și înapoi, Patrick Richard este liderul campioanei U-BT Cluj. Americanul din Louisiana, în vârstă de 34 de ani, a avut o carieră cu multe destinații din toate colțurile lumii, trecând din Australia în Olanda, apoi în Germania, Franța, Spania, Israel, ca să ajungă apoi iar în cealaltă extremitate a lumii, în Noua Zeelandă, după care Italia, iar din iulie 2019 este în inima Transilvaniei.

Nu a avut oportunitatea de a juca în NBA, dar a impresionat peste tot pe unde a fost. Are trei trofee consecutive de campion al României, cu "Șepcile roșii", iar în acest an a ajuns cu ardelenii în sferturile EuroCup.

"Este minunat întotdeauna să învingi, să câștigi trofee. Mulți băieți de aici nu au câștigat până acum vreun trofeu, de aceea e extraordinar. Vrem să creștem și mai mult clubul, este un mare pas înainte, cu siguranță.

Eu mai vreau, niciodată nu sunt satisfăcut! Atât timp cât voi juca, clar, cu siguranță, vreau totul. O să o luăm pas cu pas, vrem să atingem tot ceea ce se poate atinge în acest sezon. Sigur, sigur, niciodată nu sunt satisfăcut, am apetit pentru mai mult (râde)! Sunt satisfăcut de acest trofeu, de tot ceea ce facem la Cluj.

Vreau să trăiesc momentul! Este impresionant. Apoi ne vom focusa pe campionat și pe cupa europeană, vom încerca să facem mai mult, mai bine", a explicat Patrick Richard într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor.

Este a doua oară când celebrez un trofeu cu soția și cu copiii mei, este prima dată când e și fiul nostru. Suntem în formulă completă. E greu de explicat să câștigi ceva în fața copiilor tăi. De fapt, ca tată, ca soț, e cel mai frumos moment posibil
Patrick Richard, shooting guard U-BT Cluj

„Petrică” Richard despre România în care trăiește din 2019: „Este o țară foarte sigură, sunt iubit și apreciat”

Clujenii îl alintă "Petrică" pe liderul celor de la U-BT. În tribunele "Polivalentei", cele mai multe tricouri ale fanilor sunt cu numărul 35 și cu numele lui Richard!

"Mă focusez pe meciul naționalei României acum. Am fost naturalizat și sunt obligat să dau tot ceea ce am mai bun. Cunosc imnul și simt ceva special de fiecare dată când îl aud. Cluj Napoca e acasă pentru mine.

Sunt mândru de tot ceea ce mi se întâmplă, chiar dacă nu sunt născut în România. Sunt american, sunt născut acolo, dar deja mă simt 50 la sută american și 50 la sută român. Și, repet, sunt mândru de acest lucru.

Oamenii mă respectă în România, le sunt recunoscător românilor. Familia mea este aici și se simte foarte bine.

Toată lumea m-a acceptat, mi-a acceptat familia, e casa departe de casă. Este o țară foarte sigură, sunt iubit și apreciat", a mai punctat Richard.

Viața mea de zi cu zi este la Cluj, este în România. Nu de ieri, de azi, de multă vreme. Copiii mei se simt foarte bine aici, cu toții trăim o viață bună. Ce expresie îmi place? (în limba română) Doamne ajută! Și haide U, haide România
Patrick Richard, shooting guard U-BT Cluj Napoca

Citește și alte știri:

VIDEO Mihai Silvășan s-a amuzat după câștigarea celei de-a 5-a Cupe a României din vitrina personală: „E mare, e grăsună, nu încape în pat”. Ce plan are ca selecționer al naționalei

A jucat în NBA și a fost desemnat MVP-ul finalei Cupei României: „Lăsăm victoriile în urmă, ne focusăm pe viitor”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
fibra
fibra  •  22 Februarie 2024, 13:11

Apostol,dragule,pentru tine "Petrica" are 35 de ani intr-un paragraf si 32 intr-altul.Te anunt ca pe 25 ianuarie a implinit 34.Este nascut in 1990. Cum sa cred eu tot ce scrii?

parachioara5
parachioara5  •  22 Februarie 2024, 12:00

...uite...un roman adevarat ...

elgabri
elgabri  •  22 Februarie 2024, 11:44

Usor usor ne americanizam ;)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează