Articol de Andrei Petrescu - Publicat luni, 21 februarie 2022 11:46 / Actualizat vineri, 08 aprilie 2022 14:22
Clipe de groază la duelul dintre Andrey Koreshkov și Chance Rencountre, disputat gala Bellator 274.
Momentul s-a petrecut chiar în prima rundă a meciului dintre Koreshkov și Rencountre, când rusul a reușit o lovitură devastatoare de picior în coastele adversarului său.
În urma acestei lovituri, Rencountre a fost făcut KO, și a fost operat de urgență, având 5 coaste și un plămân perforat.
„Chance este într-o stare bună. Le mulțumesc tuturor celor de la Bellator MMA, care ne-au ajutat cu tot ce a fost nevoie. felicitări lui Andrey Koreshkov și echipei sale pentru victorie”, a declarat Brian Butler, manager-ul lui Rencountre potrivit mmafighting
Chance Rencountre, 5 coaste rupte și un plămân perforat
Luptătorul american a ținut să transmită și el un mesaj fanilor, asigurându-i că se află într-o stare bună după operația la care a fost supus.
„Nu a fost lupta pe care mi-o imaginam, dar țin să-l felicit pe Andrey Koreshkov. De asemenea, le mulțumesc celor de la Bellator MMA din staff pentru toată munca depusă atât înainte de luptă, cât și după.
Mă simt foarte bine protejat și îngrijit. Se întâmplă lucruri ghinioniste. Asta e viața. Vă mulțumesc pentru toate mesajele frumoase, mă voi vindeca și voi reveni la ceea ce-mi place să fac în curând”, a scirs acesta pe instagram.
Citește alte știri de actualitate:
![Diana Belbiță, înfrângere în UFC » A pierdut la puncte: „Credeam că am făcut totul pentru a câștiga”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/20022022/fa9758fd-4d21-426e-b113-a7db4d3893ec.jpg?width=195&height=130)
![Un sportiv a fost găsit mort în pădure, la doi ani de la dispariție: „Suntem distruși!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/02012022/022e5b19-2f2f-4999-a2b8-7135a13fbb8d.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Golgheterul din Superliga are cu ce se lăuda în plan personal! » „Jumătatea” lui arată spectaculos](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/a15e9e71-4870-4478-90ab-801413253d6d.jpg?width=195&height=130)
![A bătut-o pe Dinamo, dar Alibec are altă rivală în Superligă: „Avem o revanșă de luat, ne-au dat cu terenul în cap!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15022025/5310416d-697f-4215-b672-a5ee2296ef6d.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul